Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
● "E mai uşor să educi un câine decât un copil ţigan!", a răbufnit purtătoarea de cuvânt a formaţiunii politice italiene "Futuro e Libertá". Adevărul e că fraţii noştri de gintă 49804
71961s-au săturat să concubineze cu romii cărăbăniţi din... România. Da’ ce, nouă ne este altfel? Ei, macaronarii, au însă soluţia expulzării etnicilor tuciurii, pe când noi trebuie să le suportăm proastele obiceiuri. Nu înţeleg deloc alăturarea nevinovatului animal în delicata chestiune rasistă. Patrupedul lătrător merită un alt tratament, n-are ce căuta în discuţia despre îndărătnicia ţigănească. Culmea, o pildă bătrânească m-a învăţat în tinereţe că, dacă pui laolaltă un câine şi o gâscă, nu se deşteaptă gâsca, ci se prosteşte câinele! Vasăzică, bietul câine e termen de comparaţie şi pentru ţigan, şi pentru gâscă. Nasol!
● La Roma, în timp ce Papa îşi cădelniţa de la balconul palatului compasiunea pentru cei patru copilaşi morţi într-un incendiu, o mână xenofobă mâzgălea zidurile cu lozinci antiimigranţi. "Patru ţigani mai puţin. Afară cu imigranţii, ne-am săturat de ţigani!", se putea citi sub o zvastică desenată cu ură. Între liturghia înduioşătoare a înaltului prelat catolic şi îndemnurile la lichidarea fizică a romilor e o zvastică pe care creştinismul nu e în stare să o şteargă din mintea înfierbântată a extremiştilor.
● Casa e din alt veac. Tot de acolo par şi gazdele. Dintr-un Bucureşti scăpătat, lepădat de identitate. Turbarea istoriei a castrat oraşul de tradiţie, i-a surpat stabilitatea şi l-a mutilat. N-au scăpat nici oamenii şi de aceea au chipurile pocite. În sufragerie stau aliniate vreo douăzeci şi ceva de scaune. Sunt goale, de o parte şi de alta a unei mese lungi, aranjată pentru ospăţ. Farfurii cu salamuri şi rulouri de şuncă umplute cu caşcaval, salate cu maioneze, plăcintă cu spanac şi fel de fel de bunătăţi. Mi se strânge stomacul la vederea mezelurilor cu gust hidrocarburic şi pofta se risipeşte subit. Deocamdată e linişte în încăpere, musafirii n-au sosit încă. Un ins de altădată, cu nume domnesc, se atârnă de vorbe. "Sunteţi din Bucureşti?", mă întreabă fără noimă. "Nu, din Teleorman", îi răspund iritat. Bărbatul septuagenar, de parcă m-ar cunoaşte dintotdeauna, turuie întruna, îşi dă cu părerea, deşi nu i-am cerut-o. Privesc în jur, la scaunele goale. Mi le imaginez ocupate de tot atâtea guri. Vorbitoare şi mestecătoare. Perspectiva mă sperie şi brusc mă crispez. Ariciul din mine şi-a scos ţepii să se apere de gureşenia comesenilor viitori. Până să vină, mă scuz şi plec. Respir uşurat şi eliberat în aerul vânturat de rafalele sticloase ale sfârşitului de iarnă. Cum să fi lăsat droaia de petrecăreţi să-mi împuie capul cu verzi şi uscate ore în şir şi să-mi terciuiască solitudinea? Să le ascult sporovăiala, stropită din belşug cu vin şi bere... Chercheleală şi pălăvrăgeală, crăpelniţă. Bleah!
● A căzut şi turnul vechiului combinat de la Dej. Avea aproape două sute de metri. I-au pus trotil la rădăcină şi dusu-s-a. S-a prăbuşit de-a-mpicioarelea, cum s-a întâmplat cu întreaga Românie după 1990. Autorităţile locale, cică, vor să facă atractivă zona respectivă pentru investitorii imobiliari... Furnalul ăla îi stânjenea, chipurile, iar producţia nu mai interesează oricum pe nimeni. Sunt îndeajuns discotecile şi mall-urile, fabricile de dezmăţ duduie! Depravare şi violenţă.
● În faţa vânzătoarei, o bătrânică ponosită îşi numără cu înfrigurare mărunţişul. Preocupată să nu care cumva să greşească. Când îi vine rândul, aşază pe cântarul electronic o... mandarină. Atât! "Cât costă?", o întreabă pe femeia de la casa de marcaj. I se răspunde blând şi bătrânica se înseninează dintr-odată. E bucuroasă că azi se va răsfăţa cu o... mandarină. De unde mai mult, că alde Boc i-au pus poftele în cui?! Un cui de care destui pensionari s-au şi spânzurat, sătui de chinul programat guvernamental.
● Acasă la mine, la Turnu Măgurele, agentul termic n-a mai poposit în caloriferele localnicilor în iarna ce se gată acum. Statul minimal propovăduit de capitalismul băsescian nu e capabil nici să-şi încălzească propriii cetăţeni rebegiţi de ger. Îi ţine la păstrare, în apartamentele devenite camere frigorifice. Cândva, statul comunist le oferea nu doar căldură în exces, ci şi slujbe, medicamente, bilete în staţiuni turistice sau balneare, o viaţă rezonabilă adică. Azi, toate astea li se iau înapoi, iar preşedintele le-o zice cinic: "Descurcaţi-vă, iar dacă nu vă convine, căraţi-vă unde vedeţi cu ochii!". În capitalismul robertelor anastasiate scapă cine poate, în timp ce ăilalţi îşi strâng cu greu economiile pentru o mandarină...
Citește pe Antena3.ro
