Fericirea naţională brută

Cuvântul "fericire" nu face parte, în general, din limbajul economiştilor. Şi totuşi în prezent se întâmplă ceva incredibil, dar adevărat: unii experţi vor să includă ideea de fericire printre criteriile de evaluare a succesului economic.

Nu e glumă, în Franţa, preşedintele Nicolas Sarkozy a comandat un raport pe tema fiabilităţii unui indicator considerat până acum "sfânt", ca să zic aşa: Produsul Intern Brut. Raportul a fost realizat sub coordonarea unui eminent economist american de stânga, Joseph Stiglitz, iar concluziile sale merită puţină atenţie. Până acum, spune el, Produsul Intern Brut  a fost considerat ca un fel de zeu, un indicator cu autoritate supremă. Ceea ce a creat treptat un fel de confuzie în mintea planetei: am fost, de fapt, incitaţi să credem că ţările în care oamenii sunt cei mai fericiţi sunt cele în care se produc cele mai multe mărfuri. Or, pe fond de mondializare, descoperim acum că această idee este falsă. Milioane de oameni trăiesc în ţări care produc o mare cantitate de mărfuri, precum China, de exemplu, dar nu sunt fericiţi deloc.

A fi fericit nu înseamnă doar a beneficia de o mare cantitate de produse în jurul tău, înseamnă şi a te simţi liber, şi a avea timp liber, şi a respira aer curat, şi a vedea lucruri frumoase în jurul tău... A fi fericit într-o ţară mai înseamnă să beneficiezi de condiţii favorabile pentru a întemeia o familie (de exemplu, să poţi avea acces la o creşă), mai înseamnă să te simţi în securitate când ieşi pe stradă, mai înseamnă să ai acces la cultură, mai înseamnă să nu fii confruntat cu corupţia administraţiei la fiecare pas...

Fericirea este un concept complex, nu degeaba oamenii politici se cam tem de el. Puţini politicieni sunt atât de nebuni, încât să le promită alegătorilor "fericirea garantată". Au făcut-o, pe vremuri, revoluţionarii francezi, mai precis iacobinii, care promiteau în 1791 "fericirea generală". Americanii sunt însă cei care au înscris chiar în Constituţie cuvântul "fericire", dar într-o formă mai nuanţată. În declaraţia de independenţă din 1776, fondatorii Statelor Unite ale Americii proclamau egalitatea între oameni, dar şi dreptul la viaţă, la libertate şi la căutare a fericirii.  Ei au fost, deci, destul de prudenţi. Cum să promiţi unui popor "dreptul la fericire" fără să fii taxat imediat de demagog? Dar să promiţi dreptul la căutarea fericirii, acest lucru se poate.

Mai târziu, comunismul a promis şi el fericirea pentru toţi şi a lăsat în urma sa 100 de milioane de morţi şi jumătate de planetă desfigurată. Iată de ce ideologii, filozofii, economiştii, gânditorii în general sunt prudenţi când vine vorba despre "fericire". Noua şcoală de gândire economică reprezentată de Joseph Stiglitz consideră totuşi că fericirea poate fi cât de cât cuantificată. Şi că e necesar să o facem într-un context de globalizare oarbă şi într-o lume care este modelată de industriaşi şi de negustori. Culmea este că în ultimii 20 de ani, deci de la căderea comunismului încoace, au fost realizate mai multe sondaje pentru a fi identificate... ţările unde oamenii se simt cei mai fericiţi. Ei bine, s-ar părea că sistematic pe primul loc ies alte ţări decât cele care deţin supremaţia economică pe planetă (cele cu PIB-uri impresionante). Danemarca, de exemplu, iese foarte des pe locul I, dar şi Costa Rica sau Mexicul... Nu stau rău în aceste ierarhii nici Norvegia, Irlanda, Suedia, Islanda sau Finlanda. Ceea ce îi face pe unii să creadă că există o reţetă a fericirii în ţările din nordul Europei (deşi unele dintre ale au o rată a sinuciderilor cu totul neliniştitoare).

În orice caz, acest indicator, PRODUSUL INTERN BRUT, şi-a trăit traiul, spune Joseph Stiglitz într-un interviu acordat presei franceze. Eminentul gânditor şi deţinător al Premiului Nobel pentru economie îşi permite chiar să injecteze puţină poezie în demonstraţia sa şi sugerează crearea unui nou indicator: FERICIREA NAŢIONALĂ BRUTĂ. Conceptul mi se pare interesant, de multă vreme aşteptam de altfel ca poezia să se intersecteze în sfârşit cu economia... Dar cât de mult le-a trebuit unora ca să înţeleagă un lucru atât de simplu, şi anume că fericirea omului nu poate fi evaluată numai în mărfuri.