First bike

Uneori, o firma englezeasca, la un magazin din Obor, se justifica. In tarile unde se circula mult cu bicicleta, pe prima o tii minte toata viata. E "first bike".

Unii fac caz de prima limuzina, de prima amanta, de primul milion de dolari. In cartier, reperele dintai ale oricarei biografii de pustan erau, in vremea copilariei mele, altele: prima bataie, primele ghete, prima masa pe saturatelea, prima fuga de acasa. Ma uit la vitrinele "First bike" cu un jind vechi, care n-o sa se inmoaie niciodata. Daca prima bicicleta n-ai avut-o cand trebuia, poti sa-ti cumperi pe urma o suta.

Cinstit vorbind, am avut prima bicicleta cand trebuia. Doar ca nu era chiar o bicicleta. La timpul ei fusese una din primele biciclete adevarate din Braila. Intr-un timp cand inca nu se inventase automatul. Mergea cat dadeai la pedale, iar, de oprit, se oprea de regula intr-un gard sau intr-un sant. Daca luai viteza, trebuia sa ridici repede picioarele de pe pedale si sa te rogi la Dumnezeu sa nu-ti taie nimeni calea. Unchiul meu, care avea bicicleta aceea fara automat din anii tineretii lui, o gasea destul de buna. Cum s-o arunce la gunoi? "Ce-are, domnule, bicicleta? E stramba? E rupta? Te pune cineva sa gonesti ca nebunul? Mergi incet si-ti faci treaba cu ea", spunea unchiul. La cei 70 de ani pe care ii implinea avea dreptate.

Numai ca eu aveam doar 10. Cand ai 10 ani si capeti o bicicleta, fie si una de dinainte de razboi, daca viteza nu e, nimic nu e. Iar cand viteza e, si cap spart e, si mana fracturata e, si gasca omorata e, si baba Safta daramata e, si multa cafteala de la mama e.

Pe atunci, oricat de primitiva ar fi fost stravechea bicicleta nemteasca primita de la unchiul, ea imi parea un triumf al tehnicii. Bicicletele de astazi, oricat de simple ar fi, sunt tot atat de inzestrate cu arcuri, claxoane, cabluri, reductoare si zdranganele colorate si lucioase ca un vehicul cosmic. Pe copii nu-i intereseaza mersul cu bicicleta, ci discutiile despre performantele acestora. De altfel, nici n-ar avea unde sa se intreaca. Ii vad pe cativa, mai ales seara, pe aleile asfaltate din jurul primariei. Dupa cum arata bicicletele, imi dau seama cum sunt jeep-urile tatilor si cainii de jumatate de qintal, pe care-i scot cateodata la plimbare, in Herastrau, mamele.

Dupa cate smecherii inutile au pe ele bicicletele, imi dau seama cum cresc copiii si ce-or sa vrea ei de la viata. Pentru ei, prima bicicleta nu inseamna nimic. Conteaza numai urmatoarea. Iar urmatoarea conteaza doar daca e si mai impopotonata decat a prietenilor lor.

Ieri, unuia din copii i s-a defectat schimbatorul automat de viteze si s-a oprit intr-un sant. M-am dus sa-l ajut si am primit ce meritam. Am uitat pentru o clipa ca trebuie sa te gandesti de trei ori inainte de a te decide sa ajuti pe cineva, daca nu ti-o cere. Copilul a inceput sa urle si, cand au sosit parintii din parc, a dat vina pe mine: "Tati, mami, mosul asta nenorocit mi-a taiat calea. Era sa mor din cauza lui".

Copiii de azi! Ce repede invata totul de la parinti! Prima bicicleta e si prima lectie: vinovati pentru tot ce ti se intampla sunt intotdeauna altii. Pentru toate esecurile din viata ta, vinovatii sunt vecinii, neamurile, masonii, americanii, rusii, Europa, astrele.