De ce nu m-or fi făcut părinții mei din flori? Că era vară, înfloriseră toate câmpurile. Amețiți de mirosul lor, dar mai cu seamă de tiribomba în care se dăduseră toată ziua, au închis ochii și s-au trântit în grâul prin care se întorceau acasă de la bâlci. După care au luat câte un pai de sub ei și-au început să mă deseneze pe mine în țărână. Mama: ochii și gura.
Tata: fruntea și umerii.
Pe urmă, ea mâna stângă și inima.
El, mâna dreaptă și sângele.
De restul s-au ocupat înserarea ce tocmai venea și furnicile.
După asta a suflat fiecare în paiul lui, ca să-mi dea viață.
Zi-i să se ridice și să umble, a îndemnat-o tata pe mama să-mi zică. Și eu m-am ridicat și am umblat, însă numai după ce mi-a zis ea, cu toate că puteam să mă ridic și fără să-mi zică. Dar asta ar fi însemnat să fiu neascultător încă înainte de a mă naște!
Au intrat amândoi cu mine de mână în sat, strigându-le celor întâlniți în cale: Priviți ce-am adus noi de la bâlci!
M-au pus apoi la fereastra de la drum, ca să se poată mira lumea de mine și, în același timp, să mă pot mira și eu de lume. Ceea ce am și făcut ani de-a rândul. Îi mai venea câteodată vântului să sufle în mine ca-ntr-un fluierici, dar nu putea să treacă de geam. Spre deosebire de timp, care putea.
Din pricina asta m-am și dat jos, într-o zi, încercând să văd până unde ține viața din jur. Mi se părea că n-o să ajung niciodată la capătul ei, lucru de înțeles, dacă te gândești că umblam printre oameni cu pași mici de furnică. Nici nu știu când au început să-mi crească pașii, fiindcă asta s-a-ntâmplat, altminteri n-aș mai găsit niciodată ceea ce căutam.
Macii se țineau după mine, crezând că sunt unul de-al lor. Înserările, la fel. Ar fi trebuit să-mi placă atunci când mama și tata s-au vârât în niște gropi săpate în pământ, ca să mă gâdile pe mine la tălpi cu paiele luate atunci pe câmp. Numai că eu, în loc să râd, plângeam ca prostul! Și mă rugam de furnici să-mi șteargă pașii. De maci, să-mi șteargă sângele, iar ploile ținerea de minte, ca să nu mai știu nimic despre lumea în care mă aflam.
Uite-l și pe fluiericiul ăsta, strigau oamenii din sat peste gardul cimitirului. S-a crezut om și iată ce-a pățit!