Fondul special al lui Antonescu

Ion Cristoiu, despre planul maresalului Ion Antonescu de a salva de comunism 200 de personalitati romane din strainatate, prin crearea unui fond special la Berna.

De la Fondul lui Antonescu la conturile lui Ceausescu

Vom sti vreodata ce s-a intamplat cu conturile lui Ceausescu? Daca au existat de-adevaratelea, mai mult ca sigur da. Nu acum, nu peste un an sau doi, ci peste decenii. Asa cum s-a intamplat cu Fondul National al Maresalului Antonescu. La interogatoriul din 16 aprilie 1946, din subsolul Ministerului de Interne (actualmente sediul Senatului), Mihai Antonescu dezvaluie una dintre cele mai spectaculoase actiuni ale regimului prabusit la 23 august 1944. E vorba de un plan pus la cale de Maresal pentru a salva elita romaneasca de la distrugerea fizica si morala de catre invadatorul de la Rasarit. Acesta cuprindea, pe de-o parte, alcatuirea unei liste cu 200 de personalitati care sa obtina viza pentru Elvetia si, pe de alta parte, crearea unui Fond special la Berna din care urmau sa primeasca bani, pentru supravietuire, cei plecati la venirea rusilor. Prin transferul de valuta si de aur provenite din vanzarea de petrol in tarile neutre si din comertul cu Germania s-a format, la dispozitia Guvernului roman, un depozit la "Union de Banques Suisses" in valoare de 20.000.000 franci elvetieni: 8 milioane franci elvetieni si 12 milioane aur. Responsabil cu acest Fond e desemnat ambasadorul Romaniei la Berna, Vespasian Pella.

Lovitura de stat de la 23 august 1944 ii scoate din joc pe Ion Antonescu si pe Mihai Antonescu. Sunt luati la Moscova, anchetati, adusi in tara, judecati, condamnati la moarte si executati. Banii au ramas insa in contul din Elvetia. De ei stiau insa "oamenii de bine", "baietii", cum le spune George I. Duca in Memorii conspiratorilor de la Externe: Grigore Niculescu Buzesti, Constantin Visoianu, Alexandru Cretzianu. Si primul lor gand dupa caderea regimului Antonescu a fost sa puna mana pe Fondul National. Ajuns ministru de Externe, Constantin Visoianu, in complicitate cu fostul titular, Grigore Niculescu Buzesti, procedeaza la cea mai desantata inginerie financiara din istoria Romaniei. La 4 noiembrie 1944, el da Decretul nr. 576 "pentru prevederea, gestionarea si controlul fondurilor superioare de stat". Pe aceasta baza juridica, el ordona lui Gheorghe Atanasiu, insarcinatul cu Afaceri de la Berna, mandatar al banilor, sa transfere lui Alexandru Cretzianu, ambasadorul Romaniei la Ankara, suma de 6 milioane de franci elvetieni. Ordinul e dat la 12 ianuarie 1945. La 4 mai 1945, cand Visoianu nu mai e ministru de Externe, George Atanasiu deschide la Union de Banques Suisses, pe numele lui Alexandru Cretzianu un cont de 6 milioane de franci elvetieni. Evident, proaspatul proprietar nu se mi intoarce in tara. Pleaca de la Ankara, nu numai cu noua nevasta, Elisa Stirbey, dar si in America. Aici imparte banii cu Grigore Niculescu Buzesti si cu Constantin Visoianu.
Si astfel Fondul National ajunge in buzunarele trioului de trista amintire.

Pe masura sovietizarii tarii, sporeste numarul personalitatilor politice si culturale care iau drumul exilului. Se intelege ca e nevoie de bani. De banii transferati in Elvetia de catre Maresalul Antonescu tocmai pentru ca elita romaneasca sa supravietuiasca dupa cucerirea de catre rusi. Toate eforturile lui Nicolae Radescu, devenit presedinte al Comitetului National Roman, dar si ale altor exilati de a beneficia de Fondul National, potrivit ratiunilor pentru care a fost creat esueaza. Trioul Grigore Niculescu Buzesti, Constantin Visoianu si Alexandru Cretzianu refuza. Si astfel, in timp ce personalitatile lumii romanesti cersesc in Occidentul indiferent, cei care-si insusisera fraudulos Fondul lui Antonescu prospera.

Despre existenta Fondului National s-a stiut in lumea exilului mai demult. Opinia publica din Romania a aflat despre el abia dupa 1989. Gratie osardiei lui Marcel Dumitru Ciuca, in 1998 au fost publicate in volumul "Procesul Maresalului Antonescu. Documente (Ancheta Procesului)" Stenogramele interogatoriilor luate lui Ion Antonescu, Mihai Antonescu Eugen Cristescu in pregatirea Procesului din mai 1946. La 54 de ani de la caderea lui Antonescu s-a aflat adevarul despre Fondul National. Se va afla adevarul despre conturile lui Ceausescu in 2043, la 54 de ani de la caderea fostului Conducator?

NIMIC NU SE PIERDE

Surprinsa in aceasta fotografie din decembrie 1930 primind raportul cercetasilor, Principesa Ileana e fiica Regelui Ferdinand si a Reginei Maria, sora cu Carol al II-lea, cu care va avea numeroase certuri in chestiuni testamentare. Peste un an, la 27 iulie 1931, se va casatori cu princepele Anton de Habsburg Toscana. Dupa plecarea in exil, ajunsa in Argentina, va divorta in 1954 si va pleca in SUA, unde se va recasatori cu medicul Stefan Issarescu. Va divorta peste doi ani si se va calugari in 1960 sub numele de Maica Alexandra devenind stareta manastirii ortodoxe "Schimbarea la fata" din Ely Wood, Pennsylvania. Va vizita Romania in 1990, cu un an inainte de a muri, la varsta de 83 de ani.

.

.

LUMEA PRIN CARE TREC

Din nou despre chiaburul Ceausescu

Mai sus de satul Gura Siriului, in creierii muntilor, dau peste un podac de-al lui Ceausescu. Aici venea fostul conducator al Romaniei pentru a o face pe vanatorul. Ceausescu era baiat de la tara. S-a calit in ilegalitate. A fost si arestat. Nu parea a fi intimidat de examenele vietii. Si totusi, mare stab ajuns, imprumuta rapid toate razgaielile multimiliardarilor din Vest. Cand auzim de vanatorile lui Ceausescu, ne imaginam un barbat cutezator, luand nametii in piept, pandind nopti in sir sa-i vina in catarea pustii ursul cel fioros. Nu-i infruntase el, brav, neinfricat, pe zbirii Sigurantei? Ce mare problema sa faca fata unui urs? Si, totusi, Ceausescu vanatorul n-are nimic din aventurierul presupus. Ursul destinat loviturii faloase e intens educat sa vina la ora exacta pentru a fi lovit cu o arma dintre cele mai precise. Pentru ca seful sa strabata mica panta de la masina la podac, ore in sir, vanatori, lucratori de la Directia a V-a si activisti de partid si de stat batatoresc zapada cu picioarele, ba chiar o si topesc cu lampi de carbid. Foisorul e amenajat la standarde de confort burghez. Soba de teracota, pat luxos, masuta la care tovarasul Secretar General bea o cafeluta in asteptarea trecerii la ipostaza de vanator. Sub puterea reflexului conditionat, ursul nu intarzie la intalnirea cu glontul tras din turnul in care vanatorul se piteste ca un las.
Jalnic si pentru un barbat oarecare, d-apoi pentru unul care se voia scris cu litera mare: Barbat.

BARFE

Un gazetar

Pamfil Seicaru despre ziaristul Eugen Titeanu in eseul "Eugen Titeanu" ("Curierul Romanesc", nr. 110, 1957):
"Nu avea nici un atasament efectiv nici pentru oameni, nici pentru idei, asa cum un om grabit nu are simpatie pentru un taxi".
Maestrul prozei romanesti se refera astfel la gazetarul Eugen Titeanu. Eugen Titeanu e insa si un politician interbelic. In 1925 intra in PNL si, dupa ce e deputat, in 1933, va deveni subsecretar de stat la Ministerul de Interne in guvernul Tatarescu. In 1938, cand Majestatea Sa da lovitura de stat, Eugen Titeanu are 38 de ani. Ca toti tinerii ambitiosi, trece cu arme si bagaje in tabara carlista. Va fi faimos in epoca prin functia detinuta: subsecretar de stat la Ministerul de Interne, responsabil cu presa. In aceasta calitate are in mana imensa publicitate de stat a regimului, pe care o imparte dupa cuviinta ziarelor vremii. O parte esentiala o indreapta catre ziarele sale "Capitala" si "Seara", puse, de altfel, in slujba lui Carol al II-lea.

Emil Bodnaras il injura pe Hrusciov

10 mai 1965. La putin timp dupa venirea unei noi echipe in fruntea Romaniei. O delegatie de la Bucuresti participa la sindrofiile rusesti de 9 mai, Ziua Victoriei impotriva fascismului. Conducatorul delegatiei, Emil Bodnaras, vicepresedinte al Consiliului de Stat. Cum se obisnuieste la noul Tarigrad: Tarigradul socialismului ce se vrea victorios, delegatia e primita de cineva dintre gazde: M.S. Suslov, membru al Prezidiului CC al PCUS. Vine vorba, inevitabil, despre nastrusniciile lui Hrusciov, dat jos pentru ca adusese URSS in pragul divortului cu multe tari din Est. Suslov povesteste ca in 1963, cand a fost in URSS, Hrusciov l-a neglijat pentru regele Afganistanului, si el ratacit printr-o lunga calatorie prin URSS. Conchide tovarasul de la Kremlin in maniera principiala:
"In comportarea lui Hrusciov erau elemente subiective, lipsa de respect, neintelegere".
Emil Bodnaras gaseste prilejul de a fi si mai net in severitate: "Era un om lipsit de caracter. Cu un prost te mai poti intelege, dar cu un om lipsit de caracter, si anume cand acum spune una, iar peste zece minute alta, este foarte greu sa te intelegi".

UN SECOL IN IMAGINI

1910, Sankt Petersburg, Rusia. LecTie de dans in Marea salA de bal a pensionului de fete Institutul Smolnii: Peste doar sapte ani, sala va fi transformata de Lenin in cartierul general al bolsevicilor

SAPTAMANA VIITOARE

Cand Liviu Rebreanu vrea sa puna mana pe "Romania", ziarul lui Carol al II-lea