Fotbal conservat în şorici

Licitarea drepturilor tv pentru meciurile primei divizii reprezintă una dintre afacerile de mare angajament pentru servitorii ligii profesioniste. Reprezintă afacerea în care interesele cluburilor sunt jucate mai către lumina zilei. Sunt jucate chiar la vedere, sub lozinca propagandistică a profitului maxim. Dar lozincile n-au ţinut niciodată de foame. În consecinţă, nu trebuie să cădem în capacana aprecierii conform căreia interesele cluburilor ar afecta neapărat ficatul iubiţilor conducători ai ligii. Marea lor emotivitate financiară are cu totul altă motivaţie. Colesterolul le creşte proporţional cu grosimea stratului de slănină al comisioanelor, neapărat procentuale, care ambalează afacerea drepturilor tv. Nu vorbesc despre şpagă ordinară fiindcă mi-e teamă să nu supere prea tare adevărul. Acel adevăr care funcţionează chiar dacă nu a fost niciodată dovedit. Acel adevăr care i-a împins în meciul ameninţărilor pe Dumitru Dragomir şi Gigi Becali. Acel adevăr pe care dictatura unanimităţii în mediocritate, care uneori se numeşte şi democraţie, îl slujeşte de minune.

Ultima afacere pe care liga a făcut-o cu televiziunile a stropit de sus ideea că preţul ar reprezenta cumva vreo garanţie de calitate a mărfii. Piaţa, în vulgaritatea ei, în sălbăticia ei, a făcut preţ fabulos pentru un fotbal tot mai sărăcit valoric. Moda a călcat în picioare raţiunea. S-a vândut şi s-a cumpărat la fără număr maneaua fotbalistică, sortiment în care suntem producători de marcă. Banii mulţi, foarte, foarte mulţi, l-au înstăpânit pe Dumitru Dragomir ca tartor al afacerilor de succes din fotbal. Cluburile s-au ales cu o adevărată mană cerească şi nu a mai contat ce s-a scurs către ligă din neaşteptatul preaplin. Acum, datele de piaţă ale afacerii au rămas neschimbate. În plus, ideea că în haos nici o pretenţie nu poate fi categoristă ca fiind nesimţită s-a întremat şi mai abitir. Apropiata licitaţie anunţată de LPF poate pricopsi aşadar fotbalul cu o viitură financiară şi mai consistentă. Aparenţele par să ne convingă că e de bine. Că bogdaprosteala televiziunilor va scoate din sărăcie un fotbal curat şi plăcut uscat. Mă tem însă că un astfel de raţionament nu se potriveşte de nici un fel cu realitatea de fapt. Mă tem că producătorii fotbalului nu vor face decât să ofere în continuare pieţii marfa care se cere şi se vinde la preţ bun, adică maneaua fotbalistică. Mă tem că muştele bezmetice vor roi şi mai zgomotos în jurul pomenii căzute din cer şi vor centrifuga tot mai perfieric gospodarii aşezaţi ai fenomenului.

Scandalul dintre Dumitru Dra­go­mir şi Gigi Becali confirmă ipoteza stricăciunii. Gigi pretinde mai mulţi bani pentru Steaua şi îşi justifică pretenţia prin faptul că Steaua e fruntaşă în producţia de rating, adică exact marfa care se cere şi se vinde cel mai tare în piaţă. Mitică i-a râgâit din preaplinul guşii majoritare refuz categoric patronului stelist. Gigi saltă-n replică la refuzul lui Corleone. Ameninţă cu legea şi instanţele civile. Dar nici preşul LPF nu rămâne fără zicere. Jură pe onoarea lui de tabla­giu că o asemenea ofensă nu va rămâne fără mânioasă condamnare. Că Steaua va fi dezafiliată de la FIFA, UEFA, FRF, LPF şi CAP. În conflictul celor doi, un conflict care confirmă calitatea mărfii, s-a propus ca voce a înţelepciunii Jean Pădureanu. Reacţia lui de portofel doldora este, evident, în favoarea plutaşilor reprezentaţi de Dragomir. Pădu­reanu se întreabă rectoric: "de ce să ia Steaua mai mulţi bani? Ce, joacă singură? Noi nu existăm?". La grădiniţă un astfel de raţionament poate evita sancţiunea. Nu însă şi la vârsta unei ierni capilare. Steaua nu joacă singură. Joacă şi cu Bistriţa, tur-retur, fiecare dintre echipe putând să vândă me­ciul de pe teren propriu.

Nu pledez în favoarea vreuneia dintre metodele de vânzare a fotbalului către televiziuni. Observ doar şoriciul gros în care o astfel de afacere con­servă metehnele unui fotbal de manea.