Fotbaliştii, la serviciu

Liga Campionilor are ceva din lustrul etichetelor neapărat afişate la vedere de trendişti prin cluburile de fiţe. Dacă eşti acolo, în teren sau prin preajmă, merituos sau simplu lustruitor de ghete, se cheamă că exişti în fotbalul mare. Faci parte din protipendadă, ai la picioare mulţimi nedefinite. Industria de lux a competiţiei produce la greu. Dar şi pirateria e în floare. Numărul impostorilor infiltraţi printre microbiştii adevăraţi doar pentru a se împrumuta fraudulos din ştaiful competiţiei este tot mai mare. Şi tocmai ei, pârâţii, creează surplus inflaţionist în vorbirea competiţiei.

Marţi seară, într-un loc de adunătură publică, mi-am strâmbat şi eu gâtul, alături de câţiva prieteni, spre un televizor la care se transmitea meciul Internazionale Milano – Manchester United. Sonorul televizorului, dat la maximum, ne-a familiarizat cu atmosfera din tribune, dar ne-a şi poluat prin platitudinile deja familiare ale comentatorilor oficiali. Comentatorii vecinătăţilor conjuncturale au umblat şi ei – încet, încet – la potenţiometru. Vacarmul era asigurat. Un vacarm care mi-a creat la început o stare de disconfort, deoarece făcea inutilă orice tentativă de comunicare cu onoraţii comeseni. Un vacarm care, pe de altă parte, a reuşit să mă izoleze de vecinătăţi, aşa încât mi-am lipit ochii de joc netulburat de vreo altă preocupare. Fiind vorba despre Inter şi Manchester, despre Sir Alex Ferguson şi Jose Mourinho, despre nişte jucători de certificare meritorie, nu mă aventurez în formularea vreunor păreri pretenţioase în ale fotbalului. Aş risca să mă alătur pârâţilor cu aere de competenţă. Mă rezum la o singură observaţie. Toţi fotbaliştii ăia pe care Alex Ferguson şi Jose Mourinho i-au introdus în joc ştiau că au treabă. Erau la serviciu. Uitaseră ce nume de fală poartă şi fiecare dintre ei devenise umil servitor al fişei postului. Nu-mi venea să cred de câtă trudă erau capabile marile vedete ale fotbalului mondial.

Inevitabil, la un moment dat meciul s-a terminat. Mi-am repatriat gândurile şi parcă eram puţin mai trist decât la începutul serii. Ceea ce văzusem eu la televizor crea un termen de comparaţie în raport cu care realitatea de-acasă părea jalnică. Invoc părerea şi nu recurg la certitudine doar din laşitate, pentru a nu mă duce cu gândul direct la ştreang. M-a mai înviorat puţin amintirea prestaţiei lui Medina Cantalejo. Fiindcă fluieraşul a părut a fi de-al nostru. Şi mi-am revenit de-a binelea când am aflat că Dumitru Dragomir a chiulit de la finalul şedinţei Comitetului Executiv al federaţiei pentru a prinde avionul de Italia. A văzut meciul din tribună, alături de Cristi Borcea şi Vasile Turcu. Se va întoarce acasă şi atunci când va povesti el ce-a văzut vom fi din nou veseli.