Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Poate că ne-am dezobişnuit în ultimii ani cu temperaturile foarte joase. În plus, încălzirea globală nu a influenţat în bine relaţiile interumane sau cadrul social general în care se desfăşoară diverse activităţi în România. De la politică la fotbal, trecând negreşit prin traficul auto sau viaţa de la bloc, suntem marcaţi de nepăsare, răceală, nervozitate şi, pe alocuri, chiar violenţă.
E drept, am devenit, cu timpul, excelenţi teoreticieni ai implicării, ai "corectitudinii politice", ai decenţei, dezbaterii şi toleranţei, dar drumul până la acţiune, până la un gest de ajutor pentru oamenii străzii de la noi sau pentru cei rămaşi pe străzi în Haiti a rămas la fel de lung.
A fost o vreme când puterea şi opoziţia sărbătoreau în locuri diferite Ziua Naţională, ca şi când am fi avut de-a face cu două Românii, imposibil de împărtăşit, imposibil de pus laolaltă, imposibil de urnit. Zilele trecute am serbat 24 ianuarie la Iaşi cu două hore ale unirii, în aşa fel încât să se unească de unii singuri şi primul, şi al doilea om în stat. Evident, a fost un prilej unde toată lumea a vorbit doct despre felul în care nu ştim să fim uniţi şi despre cei care ar putea ataca unitatea statului român.
Dar bărbaţii de stat prezenţi nu au găsit secunda necesară ca să-şi strângă mâinile. Aşa cum actualul preşedinte nu a găsit-o nici la 1 Decembrie, când a întors spatele, grăbit, foştilor şefi de stat.
Adevăratul frig vine din noi. Deşi participăm, de nevoie, la sărbători cu iz istoric, avem impresia că, de fapt, lumea a început o dată cu noi, soluţiile adevărate ne aparţin în întregime, iar cei din jur creează doar probleme şi nu fac decât să încurce. De aici inutilitatea oricărei colaborări şi a oricărui respect real.
Aşa asistăm la naşterea unei adevărate demagogii de atitudine pe care o practică şi politicieni, şi formatori de opinie care pledează cu căldură pentru unitate şi înţelegere, dar răspândesc împrejur numai frig. În fond, ce exemplu oferă societatea şoferului care şi-ar dori să fie singur în trafic, locatarului care îşi urăşte vecinii, negustorului care îşi dispreţuieşte clienţii, tânărului care vrea să fugă oriunde pentru că aici nimic nu i se pare aproape de sufletul lui? Pe ce bază ar putea începe o reconstrucţie?
Dacă ne-am plictisit unii de alţii, nu e târziu să începem să ne redescoperim, la început chiar şi prin gesturi mici. O să aflăm cu siguranţă că există şi iubire, şi prietenie, şi colegialitate, şi multe lucruri pe care le putem realiza în comun. O să aflăm că putem cere şi putem oferi ajutor atunci când e nevoie. Că o persoană poate însemna mai mult decât o "relaţie utilă", că se poate zâmbi şi atunci când nimeni nu filmează, că un duşman feroce e, poate, o persoană cu care nu ai apucat să te explici suficient.
Mai mult, o să descoperim că asta e soluţia pentru multe probleme care acum ni se par complicate şi de nerezolvat. Pentru că dezvoltarea socială în general nu se poate face în lumi în care oamenii umblă cu capul între umeri, privind doar înăuntrul lor, izbindu-se, când şi când, de alţi oameni, fără să scoată vreun cuvânt. Ajuns aproape de paroxism, frigul din relaţiile şi atitudinile româneşti merită şi el o reformă fără de care toate celelalte reforme despre care vorbim ar fi în van.
Citește pe Antena3.ro
