Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Săptămâna care tocmai trece a consemnat un eveniment absolut excepţional pentru politica internă a României: intrarea noastră în epoca votului uninominal. Evenimentul se înscrie printre puţinele care jalonează procesul de democratizare profundă a societăţii.
MIZE ŞI CRIZE ROMÂNEŞTI
Săptămâna care tocmai trece a consemnat un eveniment absolut excepţional pentru politica internă a României: intrarea noastră în epoca votului uninominal. Evenimentul se înscrie printre puţinele care jalonează procesul de democratizare profundă a societăţii. De acum înainte, pentru o perioadă de acomodare de măcar trei-patru legislaturi, cetăţenii vor cerne electoral cele mai potrivite persoane la conducerea comunităţilor lor şi vor discerne asupra voinţei şi puterinţei fruntaşilor locali, în mod direct. Timp de peste zece ani, vom trece împreună un test de maturitate şi responsabilitate politică. Un test pentru care nici alegătorii, nici actualii, nici viitorii aleşi nu sunt pregătiţi. Dar pe care ni l-am dat singuri, într-un heirupism care ţine loc de multă vreme de strategie naţională şi prognoze.
Să pornim de la realităţi şi să spunem că, în afară de societatea civilă – ai cărei reprezentanţi nu au făcut niciodată politică cu adevărat şi nu cunosc traiul de partid, cu imensele lui avataruri pentru libertatea individuală de opţiune –, nimeni nu s-a omorât să impună uninominalul în spaţiul mioritic. Iniţiativele pentru uninominal ale partidelor au venit ulterior (PNL, PSD, PD), dintr-un oportunism politic lăudabil, dacă demersul nu s-ar fi oprit doar la iniţiere, fără să fie urmat de eforturi consecvente de implementare.
Politicienilor cu state vechi de partid şi cu locuri călduţe în instituţiile politice ale ţării – parlament, guvern, primării, servicii publice deconcentrate – uninominalul le pică tare prost. Anonimi, suficienţi, lipsiţi de empatie cu electoratul, sunt primii care vor face în aşa fel încât să inducă opinia potrivit căreia administraţia nu se fac la televizor, pe panouri publicitare şi cu băi de mulţime, ci în spatele unui birou modest şi sârguincios.
Politicienilor la vârf uninominalul le retează accesul direct la o atitudine discreţionară faţă de membrii aleşi la vedere, dar cotizanţi la partid.
Cetăţenilor români, cărora timp de 18 ani un discurs mediatic devastator le-a împlântat în cap că politicienii sunt cel mai mare rău cu putinţă pentru societatea în care trăim, nu au, la rândul lor, mari aşteptări. Primenirea va dura, iar schimbarea mentalităţii politice – nărav naţional – va dura şi ea.
Adoptarea legii votului uninominal nu a fost lipsită de robinsonade parlamentare, pe ultima sută de metri. Cea mai îndrăzneaţă – introducerea amendamentului PSD, pentru alegerea prin vot direct a preşedinţilor de consilii judeţene într-un singur tur – a fost trecută sprinten şi oportun, prin atitudine tacită. Acest accesoriu politicianist de conjunctură favorizează la prima vedere doar PSD, care mizează pe aproximativ 35% din numărul preşedinţilor de consilii judeţene la nivel naţional, dar defavorizează legea în sine. Ea va intra în curând în malaxorul juriştilor, care vor cere timp pentru a se pronunţa. Din nou, Curtea Constituţională va decide dacă, cum şi când vom vota preşedinţii de consilii judeţene.
Naşterea uninominalului a avut loc. Cum va arăta odrasla când se va ridica şi va începe să umble vom descoperi în curând. După 18 ani de tranziţie, nu ne mai sperie nimic. Iar de mirat, aşişderea.
