Fuste creţe în business-ul justiţiei

Aşa-numitele mape profesionale, în fapt dosare de cadre, au devenit mai celebre, în doar o săptămână, decât dispariţia avocatei Elodia Ghinescu.

Pe cine mai mişcă acum că leul a început anul 2008 vlăguit şi că în scurt timp am putea să dăm 4 lei pe un dolar, cui îi pasă că bursa a scăzut, în doar o zi, cu 5% sau că Uniunea Europeană cere scumpirea gazelor, anul acesta, cu 70%?

Pentru cei care ne conduc, pentru că, nu-i aşa, “boborul” i-a ales, contează acţiunile de răscolire a trecutului – un trecut care şi pentru ei este destul de tenebros –, e important ce au făcut unii şi alţii înainte de Revoluţie, dar nu în plan moral, ci în cel al relaţiei cu Miliţia, Securitatea, mâinile lungi ale sistemului opresiv în instituţii – adică exact cei – oamenii sistemului – şi cele – faptele de represiune – condamnate în raportul Tismăneanu.

Cât crede preşedintele acestei ţări că va putea lucra cu dublă, triplă măsură când e vorba despre calculat reperele morale şi profesionale ale politicii? Dacă cineva interesat ar fi scos la lumină activitatea doamnei Macovei, când se zbătea cu “draga lege ANI” şi cu rezolvarea problemei locative a părinţilor săi, precum şi cu achiziţionarea casei din Corbeanca, din salariu ministerial, preşedintele, total imparţial cum îl ştim, ar fi scuzat-o, ca un gentleman şi om politic care se găseşte, împroşcând cu noroi în toţi cei care au cutezat sau vor îndrăzni vreodată să-i întineze imaginea.  Cum? Simplu: gratulându-i pe cei care ar fi scos pe piaţă astfel de informaţii cu apelative gen: măi, securistule!, măi, comunistule!, măi, miliţianule!, măi, teroristule!, măi, opresorule! măi, hahalero!

Acum, că e vorba despre un liberal la mijloc, cele spuse de miliţie şi foştii procurori ceauşişti au devenit literă de Evanghelie. Norica Nicolai îl deranjează pe preşedinte chiar mai mult decât că este fostă ţărănistă, deci în totală contradicţie doctrinară cu aşa-numitul social-democrat preşedinte, actuală liberală, apărătoarea ferventă a cauzei liberalismului, a guvernului liberal, şi chiar a premierului Tăriceanu, deşi acesta a avut, deseori, rezerve în a o promova pe Norica Nicolai ca ministru.

Dar ceea ce nu i se poate ierta acesteia este faptul că e femeie. Intifada la care luăm parte, fără să vrem, luaţi pe sus de vârtejul politic, nu are doar conotaţii politice sau profesionale, cum se străduieşte din rărunchi să ne convingă preşedintele, ci chiar sexiste.

Îmi amintesc, din proprie experienţă, că Traian Băsescu îşi susţine doar strict propriile colaboratoare, dar vederile sale în materie de femei de carieră sunt destul de limitate când vine vorba despre doamne, la modul general. Nu acceptă să fie contrazis de o femeie, decât în privinţa vremii de afară sau a cantităţii de zahăr în cafea, cel mult.

La această stare a sa naturală se mai adaugă şi faptul că, de exemplu, Tudor Chiuariu a fost un peştişor mult prea prăpădit pentru Traian Băsescu, pe când Norica Nicolai, cu potenţialul său, ar fi putut face ordine în justiţia noastră, mult prea dispusă să dea dreptate celor care sunt rechini mari, la un moment dat, pentru a se proteja.

Cât despre doamna Macovei? Cum s-ar putea împăca cu gândul că i-a luat locul nu un tânăr începător în carieră, pe care îl poate ridiculiza, ci tot un procuror, ca domnia-sa, şi tot femeie. Ce ne facem, doamnelor, cu atâtea probleme în justiţia cu fuste? Indiferent cine le poartă...