Gafe de iertat

Cum să ne îmbrăcăm? Cum să ne purtăm? Cum să nu părem snobi? Cu toţii comitem gafe de iertat, dar când există cărţi ale bunelor maniere (care trebuie citite cu atenţie, ba chiar învăţate), pedepsele pentru proasta creştere se pot diminua remarcabil...

Lumea inventează pretexte; se traversează pe roşu, se calcă pe iarbă, se rup/fură florile, se dă/se ia mită. Toate se pot datora inexistenţei legilor într-un anumit domeniu sau mai ales nerespectarea celor existente. În aceste condiţii, mai merită să ne preocupăm de bunele maniere? "Buna creştere nu este şi nu va deveni niciodată inutilă, pentru că ea îl face pe om să se respecte în primul rând pe sine", spune Aurelia Marinescu în cartea sa despre bunele maniere. Pornind de la adevărul că fiecare dintre noi este unic şi de neînlocuit, orice om are dreptul de a fi respectat, respect de care trebuie să beneficieze şi cei din jur. Dar pentru că nu există legi care să ne pedepsească pentru că râdem zgomotos, pentru că vorbim tare şi continuu, pentru că stăm nepermis de mult într-o vizită, vine o zi când vecinii ne salută cu răceală, când amicii ne evită. Niciodată nu e prea târziu să învăţăm ceva bun, însă, cu cât se întâmplă mai devreme, cu atât viaţa va fi mai ferită de surprize dezagreabile.

Mereu vor apărea situaţii şi domenii noi în care nu vom şti exact cum să ne purtăm. Pentru a nu risca să ne facem de râs (cum ar fi exemplul unei doamne prezente la o recepţie care, surprinsă că nu are tacâmuri, a început cu ceea ce ea credea că este "compotul" - apa din bol era pentru spălatul mâinilor după servirea felului respectiv de mâncare), s-au tipărit cărţi ce cuprind codul bunelor maniere. Legile din codul bunelor maniere sunt la fel de stricte precum cele din Codul Civil, Codul Penal, Codul Rutier etc.

PUŢINĂ ISTORIE
Pentru ca traiul în comun să devină suportabil, omenirea, o dată cu începutul existenţei sale sociale, a simţit nevoia unor reguli pe care să le respecte toţi membrii unui grup. Dacă omul manierat ştie cum să se poarte în toate provocările vieţii, el capătă siguranţă de sine şi ajunge să fie acceptat de cei din jur, devenine mai liber.

Bunele maniere au fost inventate la curţile regale şi adoptate de către aristocraţie, reprezentând un stil de viaţă particular în vremurile din secolele XV-XVI. Au început să se generalizeze, o dată cu apariţia burgheziei, fiecare stat creându-şi propriile reguli şi obiceiuri. De exemplu, în Franţa salata este servită, în mod tradiţional, după felul principal şi se mănâncă numai cu furculiţa şi cu cuţitul. În Italia se bea cappuccino numai la micul dejun. În Germania nu se mai sărută mâna femeilor, dar s-a extins obsesia de a fi punctual. În plus, cu excepţia meselor oficiale, invitaţii contribuie la spălatul vaselor, fără ca stăpâna să se simtă ofensată.

În Cehoslovacia, după ce face o curăţenie uimitoare în apartament, gazda le oferă la intrare musafirilor o întreagă colecţie de papuci comozi şi ieftini. În Canada, florile se oferă în număr par, în timp ce la noi buchetul are un număr impar de flori, pentru că gazda completează buchetul. Despre alte obiceiuri bune, proaste, dar şi o mulţime de sfaturi oferite de autoarea cărţii aflăm data viitoare.