Gaura din ozon s-a proptit emoţionată deasupra guvernului. România iese din criză

30 spre 31 martie. Semn fericit, de viitor luminos: evenimentul cade la fix cu gaura din stratul de Ozon, maia hi, maia ha. Opriţi ceasurile.

Reportaj. Planeta e înţepenită în speranţă: România iese oficial din criză. Nu s-a precizat ora, însă e certă. Sculat cu noaptea-n cap, Boc e ca torpilat, dar supermulţumit. Ritual la ultima zi de criză: duşul, bărbieritul plus recuzita - curea lată şi violetă, puşcă, panglică de inaugurări .... Proaspăt ras, îşi ciupeşte obrajii, să prindă oranjul de zi bună. Se simte împlinit. Îşi pune Mozart şI face genuflexiuni. La îndemână, Beethoven adecvat momentului: Destinul, Odă bucuriei, Erou am fost, erou sunt încă. Nu arată ce gândeşte. Nu gândeşte. Moare discret de curiozitate: cum s-o desfăşura terminarea crizei? Şi spre ce zări o va lua? Priveşte îngândurat pe harta de deasupra patului: Portugalia, Grecia, Irlanda...!?

La guvern, în faţă, natură vie cu miting de amorţiţi, restanţieri la întreţinere. Botiş le iese sprinten în întâmpinare şi-i pofteşte în cabinet să le povestească viaţa lui şi a prietenului Ialomiţianu.

Ajuns la birou, Boc priveşte vămile ţării pe hartă, muncit de acelaşi gând: pe unde dracu o ieşi criza asta? S-o ia pe la Nădlac, pe la Borş, pe la Siret...? Are o revelaţie: "bă, da' dacă nu mai e vameşi....?" Sună DNA-ul: "daţi-le, bă, drumu' ălora, cât să iasă, bă, Recesiunea".

Suflarea naţiunii aşteaptă să-şi dea criza duhul, zgâindu-se spre înălţimi. De vreme ce executivul n-a putut preciza ora, Capitala, muncipiile, aşezările de la şes şI munte, munţii, dealurile, câmpiile şI Marea Neagră rămân în stand by, îngheţate ca după o Skol că-i bună. În înţelepciunea sa, populaţia stă hăbăucă şI se hlizeşte pe cer ca la eclipsă, căci un'să poate duce duhul răposatei decât în sus.

Experienţa e unică. Planiglobul a căzut pe spate cu gura căscată, revoluţiile africane au înlemnit în proiect, plăcile tectonice dependente de dl. Mărmureanu au intrat în amorţire. Convoiul de la Cotroceni înţepeneşte în drum spre ambasada americană, blocând wikileaks-urile. Impresionată, o familie din Gorj şi-a dăruit fiscului ultimele economii, trei milioane de lei strânse în monezi în sticle de lapte de tristă amintire. Gaura din ozon s-a proptit emoţionată deasupra guvernului.

În vremea asta, Botiş prostea afectuos pensionarii. E normal să aibă pensii de rahat, atâta poate oferi guvernul. Ca să ajungă şi generaţiilor viitoare, fatăăăă, o lămureşte pe-o doamnă în floarea pensiei... Dacă nu mai prindeţi, nu mai prindeţi, asta e, nu vedeţi ce p....mă-sii a ajuns viaţa!