Tulburător discursul lui Hagi, suflet cald şi bun ca o plăcintă scoasă chiar acum din cuptor de Mama Chira, încredere în munca şi strădaniile tale ca cele desprinse din simpaticele taifasuri cu Tata Iancu, tărie de caracter ca stânca dăltuită de un bărbat cu mână puternică, iubire de neam şi ţară care parcă temeiniceşte paşii fiecărui român. Turcia prin facebook-uri şi site a sărbătorit săptămâna aceasta 22 de ani de când Hagi a semnat contractul cu Galatasaray, începând lunga perioadă de celebritate în fotbalul turcesc, vorbe de admiraţie, filme cu faze încântătoare, cu fente şi pase cu călcâiul marca Gică Hagi. Uluitoare patima şi dăruirea pentru fotbal a lui Gică, “fotbalul mi-a dat totul, eu trebuie să-i întorc tot ce mi-a dăruit, visul meu, singura dorinţă e să aduc naţionala României înapoi în frunte, acolo unde a fost, acolo unde îi e locul”! Hagi ne-a amintit ce plecăciune trebuie să facem mereu în faţa părinţilor. “Părinţii mei m-au învăţat principiile, după care trebuie să te conduci în viaţă, să nu te abaţi de la muncă, de la seriozitate, de la pasiunea pentru ce faci. La 19 ani tata a venit şi mi-a spus, “acum eşti prea mare să te îndrum eu, doar te rog să ne ajuţi tu până murim”! Moderatorul emisiunii nu înţelege nimic din ce este Hagi, nu prinde momentul şi îl întreabă dacă a simţit că e mai iubit în Turcia decât la noi. Hagi a sărit ca ars. “Să nu mai spui asta niciodată!Cât eram eu de iubit în Turcia,tot străin eram. Acasă mă simt doar în ţară, aici mă simt bine, ţara mea e un loc sfânt”! Hagi susţine că a avut noroc să întâlnească antrenori de mare valoare, chiar de la copii, la Constanţa până cei de la Sportul Studenţesc, de la naţională, de la Steaua, din Spania, din Turcia. “Decisiv în cariera mea a fost Mircea Lucescu, m-a debutat la naţională direct de la juniori, n-am mai trecut prin loturile U 21, am jucat direct în reprezentativa mare. Îi stimez pe toţi, dar idolul meu rămâne Cruif. La Academia mea eu cresc copii, tineri, îi fac să iubească fotbalul, să joace spectaculos, să muncească. Ianis se destăinuie că se simte foarte bine la Viitorul, cândva sper să joace în Turcia şi el”!
t