Gigi şi Mitică, figuri de steag ale parastasului politic

Fotbalul a furnizat şi de această dată materie primă parangheliei electorale. Proba urnei a filtrat aleatoriu. Reuşiţilor li s-a oferit şansa de a se face de râs în timp, pe parcursul celor patru ani de mandat. Repetenţii nu beneficiază de un astfel de răgaz. Ei sunt condamnaţi să-şi consume depresiile scurt şi la intensitate maximă. Gigi Becali şi Dumitru Dragomir au devenit figurile de steag ale parastasului politic. Sigur, mai sunt şi alţi disperaţi care au capotat în încercarea lor de a prinde un loc la pomana parlamentară. Dar fiecare dintre victimele decesului electoral îşi consumă porţia de amar după cum i-a fost fudulia.

Eşuaţii de drept comun beneficiază de piteala notorietăţii aproximative care, de obicei, îi caracterizează. Decepţia grangurilor nu poate fi trecută însă cu vederea. Dâra lor de regret, apăsată şi adâncă, face în continuare audienţă maximă. Numai că, de această dată, ceea ce se doreşte a fi un scenariu al tragediei naţionale are de fapt savoarea comediei desăvârşite.

Dumitru Dragomir a intuit cu ceva timp în urmă că îşi înfige pintenii politici în burta unei gloabe incapabile să mai continue cursa.

Atunci a încercat să se vâre în aşternutul pedeleului, crezând că inelul său de logodnă este irezistibil. S-a înşelat bietul Corleone. Oferta lui, sinceră şi interesată, a fost tratată cu sictir. În această situaţie avea de ales între riscul de a rămâne fără imunitate parlamentară şi ruşinea de a mai săruta încă o dată mâna lui Vadim. A ales cea de-a doua variantă.

Şi Vadim, aflat şi el la strâmtoare, l-a iertat, dar nu definitiv. Fiindcă l-a aruncat în luptă tocmai acolo unde Mitică se mai spurcase la favoruri, adică la Scorniceşti. Meciul electoral nu s-a mai jucat în trei reprize, arbitrii nu s-au mai bucurat la butelii şi Mitică n-a mai câştigat cu 11-0. Dimpotrivă, a încasat-o la greu, fiind votat de tot atâţia chiori câţi întâlneai pe vremuri adunaţi la vreo coadă pentru tacâmuri de pui. Mitică s-a expus fără să-şi dea seama că la capătul drumului se va confrunta cu adevăruri dure. Când nu te mai ascunzi pe liste de partid, când nu mai beneficiezi de complicitatea unor preşedinţi de cluburi interesaţi de serviciile tale, votul devine egal cu încrederea de care te bucuri din partea electoratului. Gigi Becali se află în cu totul altă situaţie. El este totuna cu partidul pe care-l păstoreşte. Şi-a cumpărat jucăria pe care n-a avut-o în copilărie, dar a cumpărat-o fără intrucţiuni de întrebuinţare. Atunci s-au adunat în jurul său tot felul de sfătuitori minitehnicus la care doar pofta de câştig era mai mare decât impostura.

Atins de sfaturile lor, Gigi Becali a căzut într-o mare capcană. Aceea a omului care nu ştie că nu ştie cum se face politica. Astfel a fost condus Gigi Becali spre un eşec pe care nu a fost capabil să-l intuiască. Experienţa politică, corect interpretată, poate prinde bine celor doi pe mai departe şi în fotbal. Dumitru Dragomir trebuie să înveţe ce-i renunţarea. Gigi Becali trebuie să fi aflat că nu le ştie pe toate şi să lase meseria pe mâna meseriaşilor.