Glezna dureroasă, mâna fracturată, vâsla ruptă

Alături de isprava teribilă a Simonei Halep de a cuceri un fel de Everest, metaforă potrivită pentru dificultatea ajungerii pe culmea tenisului, sport al ambiţiilor, sumelor uriaşe, prestigiului, reclamei pentru sportiv şi ţara lui, ei bine, fata noastră glorioasă a mai reuşit şi alte izbânzi. Simona a coagulat în jurul ei solidaritatea românilor, sufletele românilor au lăsat contrazicerile, cârcotelile mici, fronda cu miză pitică şi s-au grupat cu milioanele în jurul fetei noastre, auzi în dreapta şi în stânga vorbele românilor, “să o ajute Dumnezeu pe Simona”, “Simona noastră ne face mândri”, “Simona ne duce în prim-planul mondial”. Şi încă ceva, copiii şi-au aflat un model, li s-a deschis pofta de a persevera în muncă pentru locul întâi, de a practica un sport unde Simona a uimit lumea. Aşa ceva s-a întâmplat când planeta găsea metafora senzaţională, Zeiţa, pentru Nadia. S-a petrecut şi când Hagi a fost declarat după Mondialul din America cel mai complet fotbalist al lumii şi în spatele blocurilor se strângeau puştii ca albinele la stup pentru a învârti mingea, imitând fentele lui Gică. Victoriile Simonei în faţa vedetelor tenisului au răsărit în grele condiţii, glezna Simonei se umfla văzând cu ochii, alergarea ei era iute, dar cu muşcatul buzelor de durere. În finală, Simona a luptat până a secat apa în ea, s-au pierdut mineralele, vitaminele de efort teribil. A fost nevoie de perfuziile montate la spital pentru a readuce cât de cât în echilibru organismul. Şi alţi sportivi români au câştigat medalii în condiţii vitrege. Boxerul Nicolae Linca, singurul medaliat cu aur olimpic la box în numele României, a luptat la Olimpiada de la Melbourne având oasele pumnului fracturate, practic a câştigat finala cu o singură mână. Bărbatul semeţ Ivan Patzaichin are pieptul plin cu cele şapte medalii de aur olimpice la canotaj. Una dintre medaliile de aur le-a cucerit vâslind ultimii zeci de metri cu un băţ, nu cu o vâslă. Patzaichin, bărbatul majestuos, dar modest al Deltei, a făcut să treacă prima canoea lui vâslind cu sufletul, cu vitejia lui, cu încrâncenarea voinţei, rusul de pe locul doi şi ceilalţi concurenţi împingeau apa cu lopeţi, multiplul nostru campion olimpic învingea propulsând barca doar cu un băţ subţire. Accidentat şi sub tratament la echipa lui Eindhoven, Gică Popescu a venit totuşi la naţională, nu putea lipsi de la un meci decisiv al tricolorilor. Cobora scările ţopăind, nu punea piciorul în pământ. A jucat cu infiltraţii în genunchi, dar a transpus pe gazon deviza românească , eroică, “pe-aici nu se trece!”.