Greşeala lui Crin Antonescu

Oricâtă imaginaţie ai avea, e greu, dacă nu imposibil, să găseşti alt mod de terfelire a propriei ţări, a propriului popor, decât cel practicat luni seara, capacitat parcă de o ură viscerală, de către Traian Băsescu. În doar treisferturi de oră, a revărsat asupra României o vidanjă plină de dejecţii resentimentare. Ce am aflat? Că ţara e într-o situaţie extrem de dificilă în raporturile cu UE şi NATO, ca urmare a suspendării lui, care e şi cauza amânării intrării în Schengen. Că este pusă sub semnul întrebării ca stat de drept, vorbitorul omiţândd că până şi CCR-ul său a afirmat că demersurile de astă vară au fost constituţionale. Că patru miniştri trebuie demişi imediat, doar pentru că ANI, instituţie beteagă, dar pe care o vede ca pe o a doua Curte Supremă, aşa crede, fără ca justiţia să se pronunţe. Că raportul MCV va fi dezastruos. Că actuala Putere atacă structurile vitale ale statului, care, fireşte, sunt cele supuse şi dragi lui: CCR, CSM, Parchetul General şi DNA, serviciile secrete. Că România e suspectată că nu poate organiza alegeri libere, ca urmare - placă tocită şi falsă - a uriaşelor fraude de la referendum. Că va desemna un premier potrivit propriei sale evaluări a interesului naţional, refuzând să spună simplu că procedura va fi cea clar constituţională, iar opţiunea va fi determinată de voinţa poporului exprimată la alegeri. Şi câte şi mai câte.
În toată această hazna nu se află, desigur, nimic din ceea ce constituie pasivul fostei guvernări, moşită de el însuşi, cu miniştri  şi clienţi hrăpăreţi, cu acte pe care însăşi Comisia Europeană, oripilată de abuzurile şi fraudele din 2009-2011, le taxează acum drept hoţie şi incompetenţă, blocându-ne fondurile.. Culmea ipocriziei şi cinismului o atinge când rosteşte un adevăr - "Votul e fundamentul democraţiei" - fără a roşi la ideea că el este cel care, în iulie, s-a dat de ceasul morţii spre a îndepărta electoratul de urne, spre a-l împiedica să-şi exercite exact acest drept care separă democraţia de dictatură.

La 8 iulie, la două zile după ce Parlamentul îl suspendase, trimiţându-l la judecata poporului, îmi titram comentariul "Băsescu nu e ciuruit. E doar zgâriat". Timpul mi-a dat dreptate. Izbutind, cu sprijinul pretorienilor din ţară şi al suzeranilor săi din Occident, să deturneze rezultatul referendumului, a scăpat cu blana doar puţin pârlită. Crin Antonescu şi, mai ales, Victor Ponta au greşit când au afirmat că se va recurge după alegeri la o nouă suspendare, dacă preşedintele va recidiva în a se manifeste numai şi numai ca un Gică contra, ca un artizan al diversiunilor şi loviturilor sub centură. Resuspendarea trebuia să fi intervenit imediat după batjocorirea referendumului.

Băsescu şi-a revenit rapid, parcă şi mai agresiv.  Şi-a declarat clar partizanatul politic cu prilejul Congresului PPE, la care a participat activ şi s-a pronunţat clar în favoarea politicilor sugrumătoare ale granzilor UE, iar nu a aspiraţiilor ţărilor emergente, între care ne aflăm. A reînceput să încerce să încalece şi acest Guvern. Ţine morţiş să meargă el la Bruxelles, spre a sprijini prin vot politici economice care nu se suprapun intereselor româneşti. Luni seara, a lăsat aproape certitudinea că e dispus, spre a-şi impune puterea discreţionară şi unipersonală şi spre a-şi apăra camarila, să ignore rezultatul lesne de anticipat al alegerilor parlamentare.

Dispreţuind astfel un întreg popor.  Traian Băsescu a demonstrat fără dubiu că pentru el România e doar un ring unde joacă Ciuleandra. A arătat limpede că "interesul naţional" e doar interesul său personal, că naţiunea nu-l merită. Un alt asemenea exemplu în istoria modernă şi contemporană a lumii? Poate un Saddam, poate un Bashar al-Assad. În nici un caz preşedintele unei ţări democratice, membră a UE.