Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Vara se cam duce. Vine toamna, cu probleme grele şi cu mari întrebări. În vreme ce vom continua să suportăm apăsarea crizei globale, va fi oare în stare societatea românească, în cel de-al patrulea trimestru, să pună pe roate baza de lansare a unui avânt economic sănătos, care să mizeze pe mai multă eficienţă şi pe mai puţină inflaţie? Iată întrebarea cardinală. Şi nu e nicidecum gratuită. Ajustarea cu şase miliarde şi jumătate a deficitului extern, în numai şase luni, devine o şansă rară pentru România de a pune în aplicare, neîntârziat, un program care să asigure o inflaţie constantă, în jur de 2-3 la sută pe an, însoţită de un nou tip de creştere economică. După tandemul creştere economică accelerată plus dezinflaţie, din anii 2000-2008, am putea avea un nou tandem: creştere sănătoasă plus stabilitatea preţurilor.
Tocmai am lăsat în urmă unul dintre cele mai mari deficite externe din Europa. Motivul fiind o combinaţie nenorocită de factori defavorabili. Atât structurali, cât şi ciclici. Aşa că economia noastră nu a reuşit să asigure oferta de bunuri şi de servicii care să corespundă nevoilor ţării. Banii s-au înmulţit, piaţa a ajuns să fie plină de mărfuri, dar magazinele - în creştere explozivă - au vândut ani la rând cu predilecţie produse de import.
Un avânt economic sănătos, care fireşte că s-ar regăsi în consum, nu poate însă pleca decât de la o nouă ofertă de bunuri şi servicii. Fapt ce implică, fără îndoială, grăbirea reformelor structurale. Începând, bineînţeles, cu restructurarea balanţei comerţului cu străinătatea. Şi care, ca orice balanţă, are două talere. Pe unul cântărim exporturile. Pe celălalt, importurile. Din ianuarie până acum, timp de mai bine de un semestru, am avut nu numai căderi record de exporturi, ci şi căderi record de importuri. E limpede că, în condiţiile scăderii drastice a cererii externe, nu am mai avut de unde să adăugăm prea mult export ca să crească Produsul Intern Brut. Şi nici pentru importurile de altădată nu am mai avut cerere internă. Cât priveşte serviciile pentru populaţie, nu ne-au avantajat deloc, căci noi nu suntem încă tari în acest domeniu. Noroc că investiţiile străine directe acoperă în întregime deficitul extern. Şi chiar îl depăşesc.
Nici munca nu va putea să rămână nerestructurată. Nu înainte însă ca unei părţi a societăţii noastre să i se scoată din cap ideea (ori speranţa) că ar putea să existe şi o cale către un stat generalizat al bunăstării, care să aibă grijă de toţi cetăţenii ţării, de la copii la bătrâni, în egală măsură. Aşa ceva însă e o iluzie. Un astfel de stat, conturat într-o viziune idilică, nu-i decât rodul unei imaginaţii de tip populist. În realitate, radicalizarea reformelor structurale este calea unică. O cale strâns legată de regenerarea muncii. Doar acest proces ne-ar aduce un nou mediu de afaceri, care să încurajeze şi să stimuleze competiţia în economie, libera iniţiativă, asumarea riscului, în locul chiulului, delăsării şi înşelăciunilor.
Mai departe, însă, bunăstarea n-o vom putea obţine decât prin muncă performantă. Numai aşa, după ce va trece criza, oamenii vor putea aspira la case confortabile în care să locuiască, la hrană îndestulătoare şi sănătoasă, la condiţii bune pentru timpul lor liber. Dar toate aceste lucruri nu pot să cadă din cer. Ele trebuie să fie înfăptuite pe pământ. Or, aici, pe pământ, nu-i nici drept şi nici posibil să primească la fel cel care aşteaptă venituri din fonduri de protecţie socială şi cel care, prin munca, iniţiativa şi riscul lui, asigură banii necesari protecţiei sociale. Tot aşa cum nici întreprinzătorii nu pot primi la fel. Numai competiţia poate să decidă cât primeşte fiecare, prin "jocul" pieţei.
Deocamdată, bunăstarea visată e departe. Dar trebuie să găsim repede drumul către ea. Iar atât de mult aşteptata relansare economică nu poate întârzia dincolo de trimestrul al patrulea.
