Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Îmbrânceli, coate în gură, înjurături. Cuvinte grele, forfotă, praf mult, gunoaie şi... toate cele. Cu timp de gândire sau fără, am fi tentaţi să credem că agitaţia de care vă spuneam adineauri are loc pe stadion. Dar dacă aflaţi că toate acestea se întâmplă în... Casa Domnului?
"Este credinţa fără acţiune o credinţă sinceră?", spunea în urmă cu sute de ani dramaturgul Jean Racine. Probabil că mulţi dintre creştini pe asta s-au bazat pentru a-şi arăta credinţa. Pe anumite acţiuni. Unii simt din interior cum să se manifeste în cadrul Bisericii, dar şi în viaţa de zi cu zi, alţii... pauză. Din păcate, confundă locurile sfinte cu stadioanele ori ringurile de bătaie.
O zi frumoasă de vineri. E primăvară, linişte, pace, miros proaspăt de natură vie. Locaţia - o mânăstire din apropierea Capitalei. Se face ora 12:00, începe forfota... De ce? Se apropie finalul liturghiei, iar apa sfinţită urmează să fie împărţită. Înainte, preotul ţine un discurs despre cum ar trebui să arate un creştin şi îşi arată nemulţumirea faţă de... multe lucruri: "De ce e toată lumea înnebunită după Michael Jackson sau Madonna? Au făcut ei ceva pentru omenire? De ce nu Îl venerează pe Dumnezeu? De ce se consideră credincioşi cei care vin o dată pe an la biserică, iar atunci când vin fac parada modei, înjură, scuipă şi aruncă gunoaie pe jos? Aceşti oameni nu pot fi numiţi decât «gunoaie însufleţite»!".
Imediat, pare-se că cei strânşi în jurul preotului înţeleg mesajul: tinerele-şi încheie nasturii la cămăşi, îşi acoperă capul, băieţii adoptă o atitudine mai de Doamne-ajută. Însă, imediat ce acesta se face pierdut în mulţimea adunată în mânăstire, vechile obiceiuri ale unor credincioşi ies la iveală. Rămaşi singuri cu apa sfinţită, dau startul unei bătălii. Ceea ce trebuia să fie un templu al oamenilor respectuoşi, curaţi la minte, care-şi caută liniştea şi cunoaşterea interioară, s-a dovedit a fi un ring de bătaie. Oamenii "uită" că se află într-un loc sfânt şi încep în mod ipocrit să-şi arunce vorbe urâte, să se manifeste necorespunzător.
"Cred că nu este preot care să nu fi asistat la astfel de scene jenante, în care oamenii se îmbulzeau, cu mai multă sau mai puţină violenţă de limbaj şi de comportament pentru a lua apă sfinţită sau a se închina la sfinte moaşte. Faptele acestea denotă nivelul de (ne)înduhovnicire a multor credincioşi ai Bisericii noastre, dar şi lipsa de educaţie din societatea noastră. Incidentele acestea practic au devenit modus vivendi al românilor, arătând felul haotic şi violent în care ne raportăm astăzi la noi înşine şi la semenii noştri. Adevăratul creştin nu se poate purta cu semenul său decât cu delicateţe, cu discreţie şi respect, iar acolo unde este învălmăşeală şi insensibilitate, cu siguranţă nu putem vorbi de trăire, de spiritualitate ortodoxă. Să nu uităm că la Judecată nu vom fi întrebaţi câţi litri de aghiazmă am băut, ci ce am făcut pentru fratele, pentru aproapele nostru", declară un preot din Arhiepiscopia Bucureştilor.
Adevărata credinţă este un dar dumnezeiesc. Cum se pot considera aceşti oameni rătăciţi credincioşi, când acţiunile lor le contrazic vorbele? De ce asistăm la astfel de scene fără să intervenim? Numai noi putem opri această manifestare brutală, în care nu vrem să credem, să devină realitate. Pentru că "nu este de ajuns să te naşti creştin, trebuie să te faci creştin", vorba Sf. Ioan Gură de Aur. Aşadar, merită să ne lovim şi să ne scuipăm pentru un litru de aghiazmă?
