Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Într-un "worst case scenario", rata şomajului poate creşte la 10% în prima parte a anului 2010, ceea ce ar înseamna un milion de oameni fără loc de muncă, a declarat recent secretarul de stat în ministerul Muncii Mihai Şeitan. Această previziune reprezintă practic o continuare a celei realizate în primăvară de ministrul Marian Sârbu, care declara că numărul şomerilor ar putea să ajungă, până la finele lui 2009, la 800.000 de persoane.
Luând în calcul un număr de 800.000 de şomeri, asta ar însemna o rată a şomajului de aproape 9%. Ei bine, în 2001, anul în care s-a dat startul migraţiei la muncă în străinătate, respectiva rată se plasa cam tot acolo (8,8%), în condiţiile în care anuarele statistice dădeau 827.000 de şomeri. O rată a şomajului de 9% în 2009, similară celei din vremea în care nu plecaseră 2,5 milioane de români să lucreze în străinătate, ar lăsa să se vadă câte locuri de muncă s-au distrus în ultimii opt ani.
Pentru locurile de muncă lipsă se fac vinovate povara fiscală din ce în ce mai mare pusă pe spatele companiilor private de un număr din ce în ce mai mare de angajaţi ai sectorului de stat plătiţi cu salarii din ce în ce mai mari, înmulţirea reglementărilor, care generează restricţii pentru mobilitatea forţei de muncă şi costuri parafiscale, dar şi aprecierea leului.
Întărirea monedei româneşti, în pofida fundamentelor economice, de până în 2007 a stimulat creditul în valută şi achiziţia de imobile. Găsindu-se în imposibilitatea de a-şi putea micşora costurile în aşa fel încât să facă faţă unei aprecieri cu 25% a leului, mulţi exportatori au fost puşi în situaţia să dărâme fabrica deţinută şi să vândă terenul pentru a se construi pe el blocuri...
Numai că specializarea economiei în sectoare devenite rentabile datorită fluxurilor de monedă străină costă locuri de muncă, acum, când finanţările s-au întrerupt. Nu mai avem nici fabrici, nici bani pentru a ridica imobile! Discutând cu cifrele Institutului Naţional de Statistică în faţă, se observă că, în paralel cu o scădere a ponderii industriei la formarea PIB, de la 25% în 2004 la 23% în 2008, a avut loc o majorare a procentajului construcţiilor, de la 6% la 10,5%. Iată cel mai bun indice că aprecierea leului, care a stimulat creditul în valută şi achiziţia de imobile, a reprezentat factorul ce a determinat reorientarea unei serii de agenţi economici din zona industrială spre cea a construcţiilor.
Ca să conchidem, Guvernul s-a mărginit, în ultima perioadă, la estimări de şomaj, nu şi la combaterea lui. Asta fiindcă a procedat pe dos ca la ceilalţi membri UE - a înăsprit fiscalitatea, în loc s-o relaxeze. A crescut contribuţiile sociale într-un moment în care business-ul scade natural, ceea ce nu poate decât să grăbească dispariţia afacerilor şi a locurilor de muncă din sectorul privat. Iar după ce aprecierea leului a distrus, la rândul său, suficiente locuri de muncă, degeaba se depreciază acum moneda, pentru că nimic nu le mai poate resuscita. Fabricile au fost demolate, şi pe terenul lor s-au construit blocuri în care fie nu locuieşte nimeni, fie stau persoane care tremură la gândul că vor intra în şomaj şi nu vor mai avea capacitatea să returneze creditele băncilor.
Şomajul are însă şi o parte bună. Presiunea socială îi va constrânge, în cele din urmă, pe conducători să nu mai ia măsuri împotriva mediului de afaceri. Adică să nu mai repete greşeala Guvernului Boc, care în loc să se preocupe de deblocarea mediului de afaceri a avut ca obiectiv unic obţinerea unui al doilea mandat de preşedinte pentru Traian Băsescu... şi din asta nu poate rezulta decât şomaj.
Citește pe Antena3.ro
