Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
La ora la care Traian Băsescu plângea în hohote auzindu-l pe Croitoru recitând din Blaga, crezând că e vorba despre Vasile Blaga, se alegea praful de comunismul de caterincă reprezentat de Serghei, Jean şi Mădălin, zis şi Medelin. Ultimilor doi, Serghei le-a dat să behăie, furios că nesimţiţii îşi rescriu biografia cum le cade lor bine, dar el să cadă neapărat de prost.
La Parlament, spectacol de sunet şi lumini ca odinioară în Rotonda Cişmigiului, pentru poeţii defuncţi. În linia esteticii de a nu se mai flegma pe terenurile de fotbal (propunere făcută de Mitică de la ligă contra virusului porcin) consemnăm şi iniţiativa de a se recita versuri la căderea guvernelor trimise la mişto de Traian Băsescu. După ce i-a fost trântit guvernul, fostul ginere al lui Mugur Isărescu a ripostat patetic în genul amantei părăsite căreia animalul i-a luat înapoi cheile de la garsonieră. La despărţire a recitat hotărât din Blaga. În faţa televizorului, Traian Băsescu a izbucnit în plâns.
Credea că e vorba despre Vasile Blaga.
Cu acelaşi elan de contabil, Croitoru i-a recitat şi lui Vosganian. Tot din Blaga. Lucian. Vosganian l-a contrat rapid, expediindu-i un Eminescu adecvat momentului: era pe când nu s-a zărit, acum îl vezi şi nu e... (guvernul). La Cotroceni, la televizor, Băsescu hohotea stors de lacrimi. Credea în continuare că e vorba despre Vasile Blaga.
Guvernul Croitoru a cacarisit-o (Paleologu jr), dar a cacarisit-o cu stil, înscriind recitalul de parlament între glorioasele spectacole de literatură română pe teren acoperit.
La ora asta îşi pregăteşte recitalul Liviu Negoiţă, al doilea premier desemnat. Pe versuri de acelaşi Lucian Blaga, pe care Băsescu se încăpăţânează să-l creadă vicepreşedinte PD-L. Să trecem acum la lucruri de sezon.
S-A DUS COMUNISMUL DE CATERINCĂ
S-a dus dracului mitul prieteniei indestructibile dintre ăia mici şi năstruşnici ai foştilor lideri comunişti, de la Ceauşescu în jos. Exponenţii comunismului haios sunt cunoscuţi: Serghei, Mădălin şi Jean. Li se fâlfâia de Nea Nicu, de Leana, de indicaţii, de omul nou, de securişti, de sistem, de fraierii care stăteau la cozi. Ani buni au făcut la tv şouri de murea bizonul, dovezi vii, bă, uite, bă, ce naşpa, se putea trăi mişto şi pe vremea lui Ceaşcă!
Ei erau faţa de cartier a dictaturii. Impresionantă amiciţia lor sinceră. Până miercuri noapte. Serghei Mizil a rupt tăcerea, a rupt-o şi cu Jean Maurer, a rupt-o şi cu Mădălin Voicu, de se freca Diaconescu în direct pe burtă. Scos din minţi de ifosele lui Jean şi Mădălin, de "rahatul" pe care l-au mâncat pe seama lui, Serghei s-a pus pe măciuci. Cei doi mâncaseră borş cu polonicul, că băiatul lui Mizil era un fel de măscărici pe la mese, că ei, unul sau altul, l-au făcut om în afaceri după Revoluţie...
- Bă, a explodat Serghei, hai să vă dau eu, mânca-v-aş!
Citește pe Antena3.ro
Şi le-a dat la greu. Încurajat de zecile de sms-uri primite în timpul emisiunii, între ele şi al lui Victor Becali, care, fascinat de scatoalce, uitase de meciul Urziceniului. Miercuri noapte, Serghei a bubuit în cei doi ca într-un sac, în comunismul lor, în şcolile şi facultăţile lor, în ifosele lor de europeni etc. În plus, a făcut publice şi câteva adevăruri ce vor reaşeza istoria comunismului în partea ei de caterincă, avându-i ca eroi pe fraţii de cruce şi prietenia lor de care s-a ales praful. Iată două dintre aceste adevăruri.
SERGHEI TRĂGEA CA RAMBO
La Snagov, Nicuşor era să-l împuşte pe Serghei. Pe când zurbagiul Serghei se îndrepta fluierând spre pădure la volanul maşinii, s-a pornit asupra lui canonada. S-a trezit că se trăgea dinspre lizieră ca azi în Afganistan. I-au ciuruit vehiculul, băi, frate... cine-s nebunii? Nebunul era Nicuşor. Făcut mangă, trăgea în tot ce mişca, se credea Stallone. Serghei: "bă, m-am dat jos şi am început să trag şi eu, ce mama mă-sii, să mă apăr de nebun... nu ştiam cine e... securiştii disperaţi îşi mişcau ochii ca pucul la hochei, când la ăla, când spre mine".
Al doilea. Zi de vânătoare. Serghei, beat mort, s-a apucat să tragă în maşina prietenului Jean Maurer. Se credea şi el Rambo. S-a tras ca la balamuc. Până au aflat cine în cine. Cu gloanţe de mistreţ, de război, rachete sol-sol, aer-aer, sol-aer... Toate în bietul Jean, care a şi fost rănit. Crezând că l-a omorât, zice, a vrut să-l arunce undeva. După ce s-a trezit a aflat că n-a tras în mistreţi.
Dar s-a rupt filmul. O dată cu decesul prieteniei lor a murit şi partea băşcălioasă a comunismului. Care rezistase în timp tocmai prin prietenia de şou cu Jean şi Mădălin. La vârsta maturităţii depline, Serghei le-a dat să behăie, furios că nesimţiţii ăia îşi rescriu biografia cum le cade lor bine, dar el să cadă neapărat de prost.
