x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Guvernul fără identitate pune la index identitatea națională

Guvernul fără identitate pune la index identitatea națională

de Serban Cionoff    |    07 Noi 2019   •   13:54
Guvernul fără identitate pune la index identitatea națională

Să fie doar o simplă întâmplare dacă printre primele măsuri pe care guvernul (zis) Ludovic Orban le-a luat imediat după ce a fost căftănit în Dealul Cotrocenilor s-a aflat desființarea Ministerului Românilor de Pretutindeni, a Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi” și a Institutului Limbii Române? Trei entități care,fiecare în felul său, aveau ca scop sprijinirea comunităților românești de peste hotare și promovarea limbii  și culturii românești, în fapt a identității noastre naționale.În locul lor fiind înființat un departament, fără personalitate juridică, aflat în subordinea premierului.

 Eu unul sunt convins că nu este și asta cu atât mai mult cu cât, iarăși nu doar printr-o simplă coincidență, nici nu apucase să se usuce bine cerneala de pe decretul de numire al ministrului Bogdan Gheorghiu și acesta a edictat: „Nu se va mai numi Ministerul Culturii și Identității Naționale, va fi doar Ministerul Culturii’’. Rețineți, vă rog, accentul, nu doar că nu se va mai numi (și) minister al Identității Naționale, ci ea, Identitatea Națională, nu va mai face obiectul muncii pentru acest minister! Așa încât nu pot să face abstracție de faptul că, direct vizată prin aceste măsuri vădit politice și nu doar de natură administrativă, este însăși ideea de Identitate Națională.

 Împrejurare care ne trimite cu gândul la o mai veche declarație a domnului (încă) președinte Klaus Iohannis, prin care eram avertizați că trebuie să mai cedăm ceva suveranitate în relațiile noastre cu partenerii europeni și nu numai cu ei. Ideea de suveranitate fiind strâns legată, după cum bine se știe, de ideea identității naționale, implicit de cea de Interes Național. Identitate pe care comunitățile românești din afara granițelor statului nostru național, unitar, independent și suveran fac mari și admirabile eforturi să o păstreze și să o apere în fața unor agresive politici de asimilare forțată și de ștergere, din memoria individuală și colectivă a tradițiilor și a ethosului românesc. Politici barbare și intolerante care dăinuie de veacuri și cu care s-au luptat eroice generații de înaintași, între care îl vom regăsi și pe Eudoxiu Hurmuzachi,(1812-1874)eminent istoric și politician care a militat cu exemplară dăruire pentru drepturile românilor  din Imperiul Habsburgic.

Mi se poate atrage atenția că la (de-acum fostul) Minister pentru Românii de Pretutindeni nu toate lucrurile mergeau ca pe roate și că trebuiau aduse modificări serioase în ceea ce privește mandatul, ca și în activitatea curentă. Foarte bine, dar asta era de-acum treaba noului premier și a noului cabinet! Care, din motive nu prea corecte a preferat să recurgă la păgubosul obicei de a arunca,din copaie, o dată cu apa, și pruncul! De aceea consider că, luând decizia desființării ministerului, respectiv a celor două institute, luată atât de către premierul Ludovic Orban cât și de (încă)președintele Klaus Iohannis- fără știința și încuviințarea căruia nu se putea face așa ceva- ridică serioase semne de întrebare dacă respectarea și promovarea Identității Naționale a României Europene și a Interesului Național se vor afla printre obiectivele esențiale ale guvernării proaspăt înscăunate. 

  Mă miră și mă pune foarte serios pe gânduri lipsa de reacție de care dau dovadă- deocamdată- comunitățile românești de peste hotare, principalii beneficiari ai serviciilor instituțiilor proaspăt desființate. Încă odată, admit că nu întotdeauna și nu toate comunitățile de români din diaspora au beneficiat,efectiv, de serviciile celor trei entități instituționale, dar îmi este greu să cred că, în cazul unor consultări prealabile, acestea ar fi susținut, in corpore și necondiționat, măsura arbitrară, de-a dreptul samavolnică a noilor guvernanți.Motiv pentru care aștept, încă, să aflu cum răspund conaționalii noștri acestui abuz sfruntat și păgubitor.

 Și uite așa, pas cu pas, ajungem la întrebarea-cheie: de fapt, noi despre ce diasporă vorbim?  Vorbim despre o diasporă care își cinstește țara de origine, îi respectă și îi promovează valorile și identitatea sau doar despre colectivități amorfe și personaje puse pe scandal cu orice preț, de care anumite cercuri de interese, dinlăuntrul și din afara granițelor României, au nevoie doar ca să le scoată la mitinguri în care să scandeze lozinci injurioase și să agite niște tăblițe cu înjurături cu dedicație? O diasporă care nu trebuie să beneficieze nici de serviciile unui Minister al Românilor de Pretutindeni și nici ale unor institute de cultură și de limbă românească și asta numai și numai pentru că anumiți beneficiari, manipulatori și ordonatori de credit au nevoie de comunități de români  neinformați, de fapt, dezinformați și,prin aceasta, numai buni să le fie și să le rămână la dispoziție doar ca o docilă masă de manevră.

 Nu aș putea,totuși, spune că respectivele măsuri ale noii guvernări au rămas fără replică. Dimpotrivă, pe canalele social media revin frecvent mesaje care pun în balanță desființarea ministerului și a celor două institute culturale pentru românii de pretutindeni cu cele trei zile acordate votului diasporei și cu reglementările aduse votului prin corespondență.  Aducându-ne aminte de zicala specific națională: ,,ți-a dat cu o mână și ți-a luat cu alta’’. Zicere frumoasă, nu zic ba, dar, de data asta, nu și adevărată, atâta vreme cât decizia privind cele trei zile de vot la dispoziția românilor de peste hotare a fost luată de Guvernul Viorica Dăncilă, pe când decizia desființării celor trei instituții aparține premierului Ludovic Orban și echipei sale. Mai pe românește spus ,,guvernului Iohannis bis’’!

 Adevăr de care, chiar dacă nu vreau să fac, aici și acum, propagandă electorală, cred că trebuie să țină seama conaționalii noștri de peste mări și țări atunci când vor vota la alegerile prezidențiale.

  O fi fiind, după cum bine s-a spus, guvernul Ludovic Orban, un guvern fără identitate, dar asta nu îi dă dreptul să pună la index ideea de identitate națională a românilor din țară și de peste hotare!

×