Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Aţi plătit vreodată pe un euro mai mult de 4,7 lei? Analiştii spun că maximul istoric s-a plasat în jurul a 4,6 lei/euro, nu la 4,738. Acesta e cursul la care se calculează accizele în 2014. Pentru că, după ce rata de schimb din prima zi lucrătoare a lunii octombrie 2013 s-a situat sub cea din octombrie 2012, guvernanţii au decis să schimbe formula. Când nu le convine cursul din anul anterior, îl folosesc pe cel din urmă cu doi, pe care-l indexează cu inflaţia.
Dar chiar aşa, de ce are România accize în euro? Eu ştiam că leul e moneda naţională şi că nu mai avem nicio legătură cu euro cât timp nu există un calendar de aderare, iar banca centrală recomandă populaţiei să se împrumute în lei - moneda în care generează venituri. Şi dacă BNR militează pentru credite în lei, înseamnă că pledează ca şi activitatea economică să aibă loc în monedă locală. Cine face notă discordantă e mai ales Trezoreria Statului, care s-a împrumutat de curând în euro, deşi are majoritatea veniturilor în lei. Evident, cu excepţia accizelor în euro. Pe care le utilizează însă, probabil, ca să transfere populaţiei riscul valutar, fiindcă nu foloseşte instrumente de hedging.
Dar oricum ar fi, tot de neînţeles rămâne cum se indexează cursul cu inflaţia. În primul rând, inflaţia e tot o taxă. E caraghios să majorezi accizele, pentru că a crescut taxarea prin inflaţie. Dacă statul ţine musai la formulă ar trebui să recurgă eventual la un deflator al cheltuielilor fiscale, nu la coşul de consum al populaţiei. Apoi, acel nivel de 4,738 lei/euro s-ar putea crede că-i cursul real, în vreme ce cotaţiile valutare din piaţă sunt ţinute jos ca să nu se strice mai tare calitatea creditului, care a atins deja printre cele mai mari niveluri de neperformanţă din UE.
Şi nu ştiu dacă sesizaţi, dar după politica fiscală guvernele României par să se asemene. Şi Cabinetul Boc ştia la fel de bine să schimbe regulile jocului în timpul jocului. În 2010, a impus regula să se indexeze taxele pe proprietate cu rata inflaţiei. Însă pentru că nu i-au ajuns banii nici după o astfel de măsură, a venit în mijlocul aceluiaşi exerciţiului fiscal şi a mai cerut bani de la cei care-şi plătiseră deja taxele. Mai precis, de la aceia ce deţineau maşini puternice şi mai multe case.
Sigur, Guvernul Ponta nu putea rămâne mai prejos. Deşi iniţial a lăsat la latitudinea primariilor majorarea taxelor locale cu inflaţia din ultimii trei ani, a revenit asupra deciziei după alegeri şi a impus
primăriilor cu arierate creşterea taxelor. Ce dacă unii proprietari apucaseră să le achite la început de 2013?! După care a adăugat pe lista de produse accizate: bijuteriile, blănurile, iahturile, autoturismele de peste 3000 cmc. Iar când schimbarea regulilor jocului în timpul jocului a devenit obişnuinţă, Executivul a luat “reţeta” cu indexarea cu inflaţia de la taxele pe proprietate, şi a aplicat-o cursului cu care avea nevoie să-şi majoreze accizele. De unde se vede că perpetuează o atitudine ce nu poate genera încredere.
