Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Lasam in urma casa lui Mancioaca (pe jumatate daramata din pricini nelamurite vreodata) si curtea lui Anghel Preducel si o cotim spre cimitir. Aici, stefan Mitroi – "parintele" celor doua personaje aproape fabuloase – aprinde o lumanare intru pomenirea dusilor sai dragi si sta asa cateva clipe, ca o stana de piatra. Fixeaza cu privirea umeda crucile mitroilor inaltati la cer, ale caror fotografii si-au ferfenitit conturul de la ploile cazute puzderie. Mormintele silistenilor sunt napadite de maci, desi si vigurosi, de parca sufletele mortilor au inflorit. Sunt rosii duhurile raposatilor, snopi de mirare, semn ca si sangele imboboceste. Pamantul manos le rodeste radacinile de oase si le impinge deasupra in pocale purpurii. In care se strange roua diminetilor blajine din misterioasa campie a Teleormanului. Sa nu rabde de sete adormitii pe veci, nu de altceva!
Iesim in sosea, cu tamplele mai carunte si zvacnind fierbinte. Tacem greu, ce sa ne spunem, coplesiti de atata precaritate? "Hai sa-ti fac o surpriza!" il aud vag, de undeva, de departe, pe scriitorul-poet. Intram in Vitanesti, cautand ceva. Satul s-a tras la umbra, inghiontit de dogoarea soarelui. Bajbaim pe drumul principal, caci gospodariile sunt leite intre ele. Marunte si ponosite, vopsite identic. Oprim in dreptul unei porti care ne ingaduie fara impotrivire. stefan paseste primul, eu, in spatele lui. Nedumerit si curios deopotriva. "Ce-o vrea?" ma intreb dintr-odata, cercetand oborul strain. Dintr-un ungher inverzit se iveste o silueta firava si nesigura. Seamana oarecum cu Tutea, mic la trunchi si cu ochi iscoditori. Barbia ii tremura usor. "Ti-am promis ca ti-l aduc", ii zice prietenul meu batranului aparut de nicaieri. Simion Garlea are 93 de ani si s-a incapatanat sa ramana roman dupa ce sovieticii ne-au rapit Basarabia. Pai, el pentru Romania luptase in al de-al doilea razbel, nu pentru URSS! Fiecare zi de front si-a notat-o intr-un jurnal pe care-l completeaza si acum. Pe foile alea ingalbenite, ostasul de odinioara si-a marturisit spaimele si sperantele, printre schijele si srapnelele scuipate de dusmanii acelor vremi. Vrajmasii de atunci ne sunt parteneri privilegiati azi, si de bunavointa lor depinde o alta integrare. Mereu, cineva se tot cazneste sa ne integreze, sa ne modifice randuielile, smucindu-ne care-ncotro. Ca pe o vaduva parasita de rude, a carei zestre nu-i totusi de lepadat. Imi inabus rabufnirile, e mai intelept, fiindca oricum n-am de ales. Cui sa cer socoteala? Cum sa schimbe istoria statele vasale?, Haida-de! Batranul nonagenar ma prinde de mana, ma cantareste sfredelitor si zambeste in felul nedeslusit al taranilor. Amestec de cutezanta si sfiiciune, de cumsecadenie si viclenie. Ii simt degetele aspre mangaindu-mi obrajii. Ma saruta pe frunte si senzatia aia, de arsura mistica, nu-mi da pace deloc. Da, nu exagerez neam, mi s-a parut ca chiar Dumnezeu m-a mangaiat si sarutat in clipa de magica clatinare, de-o sacralitate nepovestibila. Sarmanul de mine, plamadire de emotii si trairi infundate pe dinlauntru-mi! Tocmai fusesem imbratisat de Romania eroica si profunda, divinitatea ma rasfatase cu gratia Ei. Habar n-avusesem ca la doi pasi de Bucurestiul manelizat traieste un roman intr-un anonimat de care trebuie sa ne rusinam de-a valma. Vinovata de nerecunostinta e tara asta, incaputa in buzunarele slinoase ale veneticilor de aiurea... "Asteapta putin", imi sopteste gazda si dispare indaratul zidurilor coscovite. Abia imi potolesc lacrimile, le incerc saratura, gura are gust intepator, de salina. Adulmec teiul de langa gardul invechit, aerul se indulceste brusc, miscat de-o pala de vant. Simion Garlea iese din odaia din mijloc cu un caiet din care scoate articolele mele si ale lui stefan. Bucati de hartie decupate cu grija, felii sangerande din sufletele noastre sensibile, asezate pe tarabele din piata ca sa fie savurate ori batjocorite. Sunt un morman de sare, salina imi e intregul corp, orice farama de carne... Rasuflu lichid. "Haideti in casa!" insista sfantul descult, incordandu-si trupul invarstnicit. Vreo trei camere, nu mai mult, dereticate si impodobite cu carti. Pe pereti, pe paturi, pe mese, pe presuri, ori incotro te-ai uita te izbesti de carti. Legate si stivuite cu grija, mai dihai ca-n librariile de oras. "Sunt abonat la patru ziare si am «Magazinul istoric» de la numarul dintai, unu’ nu-mi lipseste. Citesc si scriu zi de zi, altfel nu pot", se explica faptura coborata din icoana neamului. "Vedeti scoarta de pe perete? E tesuta pe la 1900 de mama mea!" ni se destainuie tulburat. O vedem, e cat peretele, culorile sunt nesterse, iar tesatura nu s-a desirat, rezista efemeritatii nimicitoare. Trainicia lucrurilor de altadata. Pe scoarta e intins tricolorul romanesc si, zarindu-l, ma descompun iarasi in stropi de sare. Ce lectie de patriotism am primit de la Simion Garlea, basarabeanul intelenit in nemarginirea teleormaneana! Ce sansa providentiala sa-mi cunosc strabunii anonimi ai intregirii de glie, intr-un moment al lipsei de identitate nationala! Sarut mana, Romania lui Simion Garlea, si iarta-ne ignoranta, tradarea si nerecunostinta!
Citește pe Antena3.ro
