x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Haosul puterii, etapa finală a naţiunii.

0
Autor: Radu Tudor 15 Iun 2011 - 21:00
Lasam in urma casa lui Mancioaca (pe jumatate daramata din pricini ne­lamurite vreodata) si curtea lui Anghel Preducel si o cotim spre cimi­tir. Aici, stefan Mitroi – "parintele" celor doua personaje aproape fabuloase – aprinde o lumanare intru po­me­nirea dusilor sai dragi si sta asa ca­teva clipe, ca o stana de piatra. Fi­xea­­za cu privirea umeda crucile mi­tro­ilor inaltati la cer, ale caror fo­to­grafii si-au ferfenitit conturul de la plo­ile cazute puzderie. Mormintele si­listenilor sunt napadite de maci, desi si vigurosi, de parca sufletele mor­tilor au inflorit. Sunt rosii duhu­ri­le raposatilor, snopi de mirare, semn ca si sangele imboboceste. Pamantul manos le rodeste rada­ci­ni­le de oa­se si le impinge deasupra in pocale pur­­purii. In care se strange roua di­mi­netilor blajine din misterioasa cam­­pie a Teleormanului. Sa nu rabde de sete adormitii pe veci, nu de altceva!

Iesim in sosea, cu tamplele mai carunte si zvacnind fierbinte. Tacem greu, ce sa ne spunem, coplesiti de atata precaritate? "Hai sa-ti fac o surpriza!" il aud vag, de undeva, de departe, pe scriitorul-poet. Intram in Vitanesti, cautand ceva. Satul s-a tras la umbra, inghiontit de dogoarea soarelui. Bajbaim pe drumul principal, caci gospodariile sunt leite intre ele. Marunte si ponosite, vopsite identic. Oprim in dreptul unei porti care ne ingaduie fara impotrivire. stefan paseste primul, eu, in spatele lui. Nedumerit si curios deopotriva. "Ce-o vrea?" ma intreb dintr-odata, cercetand oborul strain. Dintr-un ungher inverzit se iveste o silueta firava si nesigura. Seamana oarecum cu Tutea, mic la trunchi si cu ochi iscoditori. Barbia ii tremura usor. "Ti-am promis ca ti-l aduc", ii zice prietenul meu batranului aparut de nicaieri. Simion Garlea are 93 de ani si s-a incapatanat sa ramana roman dupa ce sovieticii ne-au rapit Basarabia. Pai, el pentru Romania luptase in al de-al doilea razbel, nu pentru URSS! Fiecare zi de front si-a notat-o intr-un jurnal pe care-l completeaza si acum. Pe foile alea ingalbenite, ostasul de odinioara si-a marturisit spaimele si sperantele, printre schijele si srapnelele scuipate de dusmanii acelor vremi. Vrajmasii de atunci ne sunt parteneri privilegiati azi, si de bunavointa lor depinde o alta integrare. Mereu, cineva se tot cazneste sa ne integreze, sa ne modifice randuielile, smucindu-ne care-ncotro. Ca pe o vaduva parasita de rude, a carei zestre nu-i totusi de lepadat. Imi inabus rabufnirile, e mai intelept, fiindca oricum n-am de ales. Cui sa cer socoteala? Cum sa schimbe istoria statele vasale?, Haida-de! Ba­tra­nul nonagenar ma prinde de mana, ma cantareste sfredelitor si zambeste in felul nedeslusit al ta­ra­ni­lor. Amestec de cutezanta si sfiiciune, de cumsecadenie si viclenie. Ii simt degetele aspre mangaindu-mi obrajii. Ma saruta pe frunte si senzatia aia, de arsura mistica, nu-mi da pace deloc. Da, nu exagerez neam, mi s-a parut ca chiar Dumnezeu m-a mangaiat si sarutat in clipa de magica clatinare, de-o sacralitate nepo­ves­ti­bila. Sarmanul de mine, plamadire de emotii si trairi infundate pe dinlauntru-mi! Tocmai fusesem imbratisat de Romania eroica si profunda, divinitatea ma rasfatase cu gratia Ei. Habar n-avusesem ca la doi pasi de Bucurestiul manelizat traieste un roman intr-un anonimat de care trebuie sa ne rusinam de-a valma. Vinovata de nerecunostinta e tara asta, incaputa in buzunarele slinoase ale veneticilor de aiurea... "Asteapta putin", imi sopteste gazda si dispare indaratul zidurilor coscovite. Abia imi potolesc lacrimile, le incerc saratura, gura are gust intepator, de salina. Adulmec teiul de langa gardul invechit, aerul se indulceste brusc, miscat de-o pala de vant. Simion Garlea iese din odaia din mijloc cu un caiet din care scoate articolele mele si ale lui stefan. Bucati de hartie decupate cu grija, felii sangerande din sufletele noastre sensibile, asezate pe tarabele din piata ca sa fie savurate ori batjocorite. Sunt un morman de sare, salina imi e intregul corp, orice farama de carne... Rasuflu lichid. "Haideti in casa!" insista sfantul descult, incordandu-si trupul invarstnicit. Vreo trei camere, nu mai mult, dereticate si impodobite cu carti. Pe pereti, pe paturi, pe mese, pe presuri, ori incotro te-ai uita te izbesti de carti. Legate si stivuite cu grija, mai dihai ca-n librariile de oras. "Sunt abonat la patru ziare si am «Magazinul istoric» de la numarul dintai, unu’ nu-mi lipseste. Citesc si scriu zi de zi, altfel nu pot", se explica faptura coborata din icoana neamului. "Vedeti scoarta de pe perete? E tesuta pe la 1900 de mama mea!" ni se destainuie tulburat. O vedem, e cat peretele, culorile sunt nesterse, iar tesatura nu s-a desirat, rezista efemeritatii nimicitoare. Trainicia lucrurilor de altadata. Pe scoarta e intins tricolorul romanesc si, zarindu-l, ma descompun iarasi in stropi de sare. Ce lectie de patrioti­sm am primit de la Simion Garlea, ba­sa­ra­beanul intelenit in nemar­gi­ni­rea te­leor­maneana! Ce sansa pro­vi­den­tia­la sa-mi cunosc strabunii anonimi ai intregirii de glie, intr-un mo­ment al lipsei de identitate nationala! Sarut mana, Romania lui Simion Garlea, si iarta-ne ignoranta, tradarea si nerecunostinta!

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de