La toate adunările la care se întâmplă să participe vreun președinte de țară, cu ocazia zilelor de importanță național-tradițională, mai ales dacă ne referim la România noastră dragă, se întâmplă să se încingă câte o horă. Stânga unul, dreapta doi, uite-așa dansează fata, cu Maria și cu Ion, nu-ntrerupe hora, că e cu ghinion. Și prezidenții dansează, cu capul sus și umerii rigizi, sau cu pletele în vânt și ochii jucăuși, chiuind, hăhăind, zâmbind în colțul gurii, amestecând cu palmele aproape transpirate stânjeneala și mândria. Și hora merge înainte, camerele înregistrează tot, oamenii de rând se bucură că vor putea spune că dansară cu domn președinte, tinerii se prefac greu de impresionat, dar scot telefoanele inteligente cu aparate foto cât mai performante să imortalizeze... momentul, fetele îmbrăcate în costum popular, care conduc hora și știu cel mai bine care-i ritmul, se uită din când în când către dânsul, bucuroase că aceea e hora zilei și că toate posturile de știri o vor analiza, pas cu pas, fir cu fir, dantelă cu dantelă. Și în spatele acestei vesele adunări, SPP-iștii păzesc, verifică, stau cu ochii larg deschiși și cu microfoanele pornite. Încing și ei o horă, hora SPP-iștilor, chiar în spatele protejatului lor, și se asigură că-n “stânga unul, dreapta doi” nu se ascunde niciun pericol. Și, uite-așa, când un președinte se prinde-n horă, efectul domino își face efectul și măcar un sector se dezvoltă cum trebuie. Păcat că, totuși, acest amănunt parcă nu făcea parte din promisiunile de campanie...