Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
De curand s-a anuntat ca guvernul actual urmeaza sa procedeze la noi privatizari ale activelor statului sau ale managementului acestora. Indiferent de motivatia – reala sau pretinsa – pentru aceste privatizari, intentia este indubitabil un bun prilej pentru si totodata impune cu necesitate o serioasa analiza a unora dintre marile privatizari anterioare (BCR, BRD, PETROM, Apa Nova, ALRO si altele), care au deja un trecut de mai bine de 10 ani.
Ce poate fi mai normal si mai pe intelesul tuturor decat prezentarea unui bilant obiectiv (eventual cu evaluari externe) al fiecareia dintre privatizarile mentionate? Oare reusitele si nereusitele privatizarilor anterioare nu constituie lectii pretioase pentru prezent?
In orice manual serios de principii ale economiei nu veti gasi un capitol despre privatizare, nici macar un paragraf, ci cateva referiri. Explicatia e simpla. Economia capitalista se bazeaza pe proprietate privata. Realitatea arata insa ca nu exista capitalism pur, ci un amestec de privat si public. In tari ca Franta, Italia, Germania, Norvegia, Austria sau Suedia, sectorul public, inclusiv in industrie si banci, este chiar mare si nu de putine ori eficient si dinamic. Privatizarea ar fi trebuit sa conduca la transferul unor costuri mari si apasatoare din bugetul statului catre economia privata. Ce ne facem insa cand se intampla exact pe dos? Caci, spre exemplu, atunci cand companiile private preiau servicii publice sau de piata si declanseaza sirul nesfarsit al cresterii preturilor si tarifelor (combustibili, energie electrica, apa) mai putem vorbi de acea justificare de baza?
Astazi, in plina desfasurare a efectelor crizei globale financiare, nici nu mai e nevoie sa aduci multe argumente privind rolul guvernarii. Demonstratia au facut-o guvernele celor mai dezvoltate state ale lumii cand au salvat banci, institutii financiare de credit ipotecar si mari companii industriale prin nationalizare partiala sau totala, adica exact inversul privatizarii. fii fiindca pericolul nu s-a stins, ba chiar a revenit cu putere, cele mai avizate voci ale capitalismului cer acum noi interventii din partea guvernelor. Nu ma declar astazi impotriva privatizarilor cum n-am facut-o nici pe vremea lui "Nu ne vindem tara!". Insa, experienta acestor douazeci de ani face ca celebrul si batjocoritul slogan din 1990 sa nu mai fie atat de dispretuit astazi. Privatizarea ar trebui sa fie despre relansarea unui activitati economice prin investitii reale, in productie si tehnologie. fii despre servicii de calitate oferite la un pret bun, adica rezultat dintr-o competitie reala, iar nu din intelegeri absolut ilegale, monopolistice si despre care este nerusinat, incorect si cinic sa afirmi ca este un rezultat al pietei libere.
Nu as vrea sa se inteleaga de aici ca pentru politicile economice gresite si rau conduse de catre guverne nationale incompetente sau de-a dreptul iresponsabile sunt de vina "strainii" care ar decide mersul economiei romanesti. Ar fi nu doar incorect, ci si contraproductiv. Deciziile politice esentiale (impozite, cheltuieli publice, rata de schimb a monedei nationale) fac diferenta intre tarile care cheltuiesc si fac importuri dincolo de posibilitatile lor si cele care economisesc si investesc si devin astfel competitive. De curand directorul general al companiei Siemens sintetiza dilema dezvoltarii tehnologice intre a cheltui bani pentru a face bani: "Mai putin cazul in care noi produse pot economisi bani, ceea ce inseamna ca unii fac bani undeva, inovatiile (tehnologice) nu vor putea traversa desertul ce se intinde intre stadiul de idee si stadiul realizarii ei in beneficiul oamenilor".
Progresul prin privatizare sufera de un sindrom similar. Ideea de privatizare poate fi clara si chiar generoasa. Insa pana la realizarea ei se traverseaza de multe ori un fel de desert facut din pierdere masiva de locuri de munca si preturi in crestere. Mai putin cazul in care unii fac bani de la bun inceput. Dar mai rau e cand ea se impotmoleste in desert. Cei ce vor sa decida din nou privatizari din avutul Romaniei nu au voie sa nu cunoasca aceste experiente precum si una in plus. O privatizare facuta nu mai poate fi data la-ntors. De ce? Pentru ca ecuatia puterii pe piata internationala sau europeana e cea cunoscuta de la vechii latini: "Quod licet Jovi non licet bovi" (Ce ii este permis lui Zeus nu-i este permis boului). Revenind la subiectul privatizarii m-as multumi cu ceea ce scria marele nostru economist Nicolae Georgescu-Roegen intr-un alt context: "Ceea ce putem spera in cel mai bun caz este sa invatam sa ne abtinem de a provoca daune «inutile» si sa protejam viitorul protejand ceea ce ne este benefic". Schimbarea chiar a modului de existenta si dezvoltare a Romaniei este indispensabila. Suntem intr-un fel de "intuneric vizibil" cum spunea Milton in "Paradisul pierdut". El serveste pentru a descoperi semnele nefericirii noastre si a ne lupta cu ele iar nu pentru a ramane scufundati in bezna neputintei.
