x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Hristos în inima noastră

2
Autor: Maria Timuc 07 Mai 2013 - 14:14
În a treia zi de Paște, Hristos le apărea apostolilor într-un fel neașteptat și neobișnuit pentru ei, ne spune Noul Testament. El putea să pătrundă prin uși închise și prin pereți, putea fi văzut și putea fi nevăzut, în același timp. Cea mai importantă dintre toate manifestările sale era aceea că prezența i se putea simți cu inima; inima celor ce-l percepeau ca prezent ardea de bucurie, de iubire, iar atunci când bucuria și iubirea nu se mai simțeau, el nu era prezent. Iată, acesta este – poate – criteriul esențial al ființei umane, al nostru, al tuturor, pe care am putea și ar fi bine să-l folosim pentru a înțelege și a ști dacă suntem aproape de Hristos. Dacă trăim în Hristos, dacă gândim, simțim și acționăm în spiritul iubirii și al luminii, al speranței și al frumuseții, atunci noi înșine simțim că ”inima ne arde” de iubire. Hristos e-n inimile noastre și, atunci când prin tristeți, suferinți, pierderi, percepții greșite și raționamente omenești interpretăm viața noastră și existența ca fiind lipsite de speranță, ne îndepărtăm de comuniunea și comunicarea noastră cu Hristos.

Poate nici un alt criteriu de existență umană nu-i mai presus de acesta; să-ți urmezi inima, să gândești cu gândurile calde, tandre și plcăute ale inimii, să trăiești plin de căldură și mereu în mila, în compasiunea și-n înțelegerea față de suferința ființelor de lângă tine. Tot ce facem, simțim și gândim în relația cu lumea, cu ceilalți, cunoscuți sau necunoscuți, e un fel în care facem, gândim și simțim în Hristos și despre el, iar aceasta ne înflăcărează inima, în care se ascunde semnul distinct al prezenței divine aici și acum. Inima plină de iubire pentru cei de lângă noi, inima care înțelege, iartă, ascultă, acceptă, tolerează, este binevoitoare și plină de bucurie pentru celălalt e aproape de Hristos. Dacă inima nu se mai bucură, dacă ea nu mai cunoaște frumusețea, pacea și dacă-n ea nu-i mereu atenția și înțelegerea pentru celălalt, Hristos se îndepărtează, iar cel ce conduce ființa e propriul Eu. Iar Eul nu-i conceput să facă totul de unul singur, chiar dacă nouă ne pare că Eul e mai puternic. Omul zice; dar eu învăț, eu muncesc, eu conduc mașina, avionul, eu decid, aleg; Hristos pare să nu fie nicăieri, pare să lipsească tocmai atunci când am mai mare nevoie de el, pare să nu intervină niciodată în existența mea. E doar o părere, asta-i amăgirea umană fundamentală și anume aceea că puterea existenței noastre stă în mâinile Eului și nu în mâinile lui Dumnezeu. De fapt, liberul nostru arbitru e conceput să aleagă între Eu și Dumnezeu, între bine și rău, între iluzie și realitate, între uman și divin. Ceea ce avem nevoie să știm este doar un singur, mic și mare, în același timp, semn al prezenței lui Hristos în noi și printre noi; propria inimă fericită, propria inimă plină de dragoste, de bunătate, de acceptare și de înțelegere a faptului că ne îndepărtăm singuri de Hristos, priezându-ne credința și speranța. Suferința omenească, această stare ce pătrunde toate ființele, de toate religiile, de toate națiile, indiferent de condiția lor socială, de statut sau de nivel cutural, nu-i altceva decât percepția că Heristos e absent. E doar o percepție aceasta, una de care trebuie să ne îndepărătăm pentru a înțelege că Hristos e aici și azi, e prezent și acum, e cu noi. Sentimentul de bine/iubire/mulțumire/bucurie al inimii noastre e ceea ce ne asigură că...totul este bine și va fi bine dacă credem aceasta.


Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de