x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale I-a salvat piciorul lui Dobrin de la amputare

I-a salvat piciorul lui Dobrin de la amputare

de Florin Condurateanu    |    10 Mai 2016   •   07:30
I-a salvat piciorul lui Dobrin de la amputare

Uneori, soarta încearcă să se distreze cu viaţa unui om, o jonglează absurd ca pe o clătită răsucită în aer deasupra tigăii. Destinul l-a adus pe Dobrin, pe magicianul balonului Dobrin, în situaţia stranie de a i se tăia piciorul. Piciorul cu care el dresa mingea cum nimeni altul nu reuşea, de venise Real Madrid să-l cumpere, promiţând în schimb să modernizeze stadionul din Piteşti cu cea mai scumpă instalaţie de nocturnă din anii 70. Cum să amputeze chirurgii piciorul fermecat al driblerului genial, era ca şi când cineva ar fi tăiat degetele inegalabile ale lui Paganini. Cel care a declarat recurs extraodrinar în anulare la diagnosticul celorlalţi medici şi a evitat acea soluţie disperată de a-i amputa piciorul infectat grav al marelui fotbalist a fost renumitul profesor doctor Ioan Lascăr, întemeietorul de şcoală în chirurgia plastică reparatorie. Dobrin a iubit pătimaş fotbalul, fie că fenta câte 4-5 adversari buimăciţi de improvizaţiile vrăjitorului în derbiurile cu 70 de mii de spectatori, fie că îmblânzea mingea cu nişte tineri oarecare pe o pajişte din preajma cartierului piteştean. Gicu a jucat fotbal la ştrand şi s-a înţepat într-o sârmă ruginită ascunsă în nisip. Până seara infecţia invadase tot piciorul, care se umflase cât un buştean, iar medicii au rostit un cuvând disperat pentru salvarea vieţii: amputarea. Dar un artist al bisturiului, profesorul Ioan Lascăr a făcut minuni, a curăţat puroiul nebun până la os, a făcut grefe de piele de pe spate şi a salvat de la tăiere piciorul  marelui atacant. Dobrin m-a primit în salonul de la Urgenţă Floreasca imediat după operaţie, a ridicat cearceaful de pe picior, m-am albit la faţă, era carne vie, dar piciorul maestrului mingii era la locul lui, salvat. “De-abia aştept să şutez iarăşi în minge”, îmi spunea Gâscanul la o jumătate de oră după operaţia teribilă. “Unii mă critică cum că sunt lent, dar uită viteza cu care eu gândesc cele mai imprevizibile rezolvări cu balonul şi iuţeala piciorului meu în dribling”. Florin Condurăţeanu

×