Ianuarie la Baku (II)

La Baku ai sentimentul că te scufunzi în trecut, fără a părăsi nici o clipă prezentul. Aici eşti în secolul al XXI-lea, aici eşti cu vreo două-trei secole în urmă. Uneori, între prezent şi trecut e o distanţă de numai câţiva metri, numai că prezentul, ca să nu zic viitorul, ia tot mai mult faţa trecutului. A acelui trecut care înseamnă, încă înseamnă, case de chirpici, curţi interioare insalubre, ganguri întunecate şi urât mirositoare. Altminteri, azerii au un extraordinar cult pentru trecut.

O dovedesc statuile răspândite peste tot prin oraş. Scriitorii, în special, sunt aici la mare cinste. Mîrza Fatuli Ahundov este unul dintre ei. Mîrza Sabir este altul. Mîrza Nizami, tot aşa (Un sat din apropierea locului în care m-am născut se numeşte Mârzăneşti. Ce-ar fi să existe o legătură?). Toţi au statui impunătoare, iar pieţele în care se află aceste statui le poartă numele. Suntem, din acest punct de vedere, departe de azeri, mult mai departe decât o arată cei trei mii de kilometri care ne despart.

Nu numai scriitorii sunt cinstiţi cum se cuvine în capitala azeră. Academicienii, oamenii de ştiinţă, jurnaliştii, medicii importanţi, vorbesc de cei care nu mai sunt, au cu toţii plăcuţe memoriale pe zidurile caselor în care au trăit. Şi asta nu e tot. Străzile oraşului îi păstrează şi ele în memoria comunităţii, împrumutându-le numele. Noi la Bucureşti îi omagiem pe răposaţii Trapez, Nicovală şi Semicerc. Cei cu nume de oameni mai au de aşteptat.

Faptul că Azerbaidjan este o ţară musulmană nu înseamnă că femeile sunt discriminate în materie de recunoştinţă publică. Pare greu de închipuit, dar Natavan, prima femeie azeră care şi-a dat jos vălul de pe faţă, are astăzi două statui în Baku.

Există aici şi statuia unui român. E vorba de George Enescu. Piaţa în care este ridicată această statuie se numeşte, se înţelege, George Enescu.

Mergând cu viteza cu care merge acum, Baku va ajunge departe în următorii ani. Rezervele de petrol şi gaze ale ţării îi asigură din plin combustibilul necesar.

Cântecul muezinului, ce se aşterne de câteva ori pe zi peste oraş, lasă totuşi loc Europei să intre pe bulevardele principale, şi aceasta o face, fără să-i tulbure sonorităţile şi rostul, înaintând la braţ cu Armani, Kalvin Klein sau Versace. Fiindcă Natavan obişnuieşte să coboare deseori de pe soclu şi să ia chipul unor fete frumoase, care râd zgomotos pe străzile capitalei, intrând în restaurante de lux sau ieşind de la coafor. Acesta este oraşul Baku în ianuarie. O fotografie în mişcare, în care se văd şi câţiva români. Nu prea se vede însă România.

P.S. Mulţumesc domnului dr Eldar Hasanov, ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Republicii Azerbaidjan la Bucureşti, care m-a împrietenit cu ideea de a trăi timp de câteva săptămâni la Baku.