Întîlnire cu un străin

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Mi-am dat întîlnire cu un român din Suedia, deşi, de regulă, evit să ajung faţă-n faţă cu necunoscuţi care nu-mi spun clar la telefon ce serviciu îmi cer. Trebuia să ne vedem la uşa unei cafenele, urmînd ca apoi să intrăm şi să ne lămurim ce putem face unul pentru altul. Compatriotul mi-a spus că nu ştia cum arăt, dar că va fi foarte simplu să-l recunosc eu în mulţimea trecătorilor, întrucît seamănă perfect cu actorul care a jucat în filmul acela celebru cu multe raţe. Sînt sigur că l-aţi văzut, a zis el, fiindcă l-a văzut toată lumea.

Normal ar fi fost să-i zic că nu ştiam despre ce film era vorba. Uite însă că n-am avut tăria sufletească să recunosc că tocmai filmele  pe care le vedea toată lumea mă lăsau rece. M-am gîndit după ce am închis telefonul la toate filmele în care păsările făceau parte din subiect, numai că nici în "Zboară cocorii", nici în "Lacul lebedelor" şi nici în "Operaţiunea Condorul" nu era vorba despre raţe.

Dacă eşti în străinătate şi-ţi fixezi un randevu cu un român pe care nu l-ai văzut niciodată, te uiţi foarte atent la pantofii oamenilor. Pantofii care n-au mai fost daţi cu cremă de mult timp sînt precis ai persoanei în chestiune. Un român din Suedia însă are încălţămintea curată. În Suedia nu e fir de praf, cît despre noroi, cuvîntul a dispărut de vreo două secole din dicţionare. Ar fi fost să mă uit la picoarele bărbaţilor şi să îi întreb pe cei care aveau pantofii făcuţi dacă erau suedezi. Sau, mă  rog, români din Stockholm. O altă modalitate de a-l repera pe omul meu era să iau la rînd chipurile din preajma mea şi să ghicesc care ar fi avut ceva dintr-o faţă de actor. Faceţi însă dumneavoastră asta, zgîiţi-vă la inşii care se foiesc la intrarea unei cafenele şi vedeţi ce iese.

Cînd două persoane care nu s-au văzut niciodată îşi dau întîlnire, pot fi sigure că exact la aceeaşi oră şi în acelaşi loc îşi dau întîlnire şi alte persoane care se caută neliniştite din ochi fixînd cu insistenţă pe oricine se întîmplă să le arunce o privire. Unul din cei care se opriseră în faţa cafenelei mă privea prietenos, iar, cînd m-a întrebat dacă eu eram chiar eu, am fost convins că aveam de-a face cu suedezul meu şi l-am invitat să intrăm. La o cafea am aflat că domnul cu privirea prietenoasă voia de mult să mă cunoască şi alte chestii din astea. Şi aţi făcut drumul de la Stockholm pînă la Bucureşti doar ca să schimbăm cîteva cuvinte?, l-am întrebat.

Cred că v-aţi prins: necunoscutul nu era suedezul meu. Pe adevăratul român suedez îl ratasem. Pagubă-n ciuperci! Cînd nu te uiţi la filmele pe care le vede toată omenirea, poţi fi sigur că ai pierdut ceva. În acelaşi timp, poţi fi şi mai sigur că ai cîştigat ceva. Totul e să ai răbdare. Domnul care dorise mult să mă cunoască era zugrav, iar eu căutam de cîţiva ani un meşter zugrav în care să am încredere. Aţi dat de omul de care aveaţi nevoie, mi-a zis zugravul. Am lucrat trei ani în construcţii în Spania, dar din toamnă am prins un contract mare în Suedia. Cred c-o să-mi placă în Suedia. Am văzut un film de-al lor cu raţe, care m-a dat gata.