Ieşirea din ipocrizie a lui Traian Băsescu

Descinzând la Palatul Victoria ca un suveran nemulţumit de prestaţia vasalilor, Traian Băsescu a dorit să arate cine e şeful în România. Cine conduce, de fapt, Guvernul. Nu din umbră şi nu doar jumătatea PDL-istă a Executivului. Puterea preşedintelui se vrea totală şi este ostentativă.

Duminică, Traian Băsescu nu a prezidat o şedinţă de guvern, ci a oferit naţiunii o paradă de forţă. Reduşi la statutul de figuranţi, miniştrii au ascultat cu ochii-n pământ directivele şi dojenile marelui guru de la Cotroceni. Nimeni n-a îndrăznit o replică. Nimeni n-a părut să observe că preşedintele derapase mult peste limitele atribuţiilor sale constituţionale.

Păi ce, chiar a crezut cineva că Emil Boc conduce Guvernul? Mă aştept să apară voci care să laude sinceritatea şi curajul cu care Traian Băsescu îşi asumă un rol pe care legea fundamentală nu i-l permite. Tot este acum la modă "ieşirea din ipocrizie". Un concept malefic, menit să legitimeze cele mai revoltătoare abuzuri. De pildă, plasarea funcţionarilor publici la cheremul partidelor puterii. În 2004, Emil Boc pleda asiduu pentru depolitizarea aparatului de stat, o prioritate declarată a Alianţei D.A. Acum ne explică senin că e normal ca "algoritmul de guvernare" să decidă soarta fiecărui şefuleţ din sectorul bugetar. Cică oricum funcţionarii publici n-au fost niciodată cu adevărat independenţi. Mai bine să recunoaştem cinstit că, în România, competenţa nu poate fi principalul criteriu de promovare la stat...

Să ne mai mirăm că Elena Băsescu şi-a făcut campanie electorală într-o şcoală din Ploieşti sau că elevi de liceu au fost duşi cu clasa să aplaude la mitingurile PD-L? Cine să se opună acestor ilegalităţi crase, când inspectorii şcolari ştiau bine că postul lor atârnă de recomandarea de la partid?

Ni se sugerează insistent că un abuz asumat e în totalitate iertat. În această logică strâmbă, sfidarea regulilor - legale, morale, de bun-simţ - devine o virtute. O dovadă de transparenţă.

Dacă se face pe faţă, orice potlogărie devine, chipurile, onestă! Vicepreşedinta Biroului Electoral Central petrece chiar în noaptea alegerilor la masa preşedintelui, alături de candidata "independentă" EBA. "Şi care-i problema?" - ridică din umeri un ministru PD-L.

Ce dacă Guvernul îşi arogă dreptul să modifice legile adopate de Parlament? Care-i problema dacă preşedintele se comportă ca un premier şi, mai nou, se crede şi guvernator al Băncii Naţionale? De ce să ne deranjeze că şeful statului vrea să decidă totul, de la programa şcolară la cuantumul rezervelor valutare? Sau că laboratoarele Cotroceniului pregătesc o nouă lege electorală, menită să aducă în Parlament doar două partide?

Într-un stat de drept, puterea se exercită după reguli. La noi, cine are puterea face regulile. Iată de ce e important pentru Traian Băsescu să-şi însemneze teritoriul şi să demonstreze că el e masculul alpha din politica dâmboviţeană. Că el are pâinea şi cuţitul.

Cu băţul şi zăhărelul s-a construit unitatea de monolit a partidului prezidenţial. Rezerve uriaşe de oportunism şi laşitate există, însă, şi în PSD, în societatea civilă sau printre elitele intelectuale. La 20 de ani de la prăbuşirea regimului Ceauşescu, modelul tătucului omnipotent revine în forţă în actualitate. Măcar din acest punct de vedere, Traian Băsescu a abandonat, într-adevăr, ipocrizia.