Ilie Şerbănescu: "Piaţa liberă" – o balivernă pentru ţările bananiere

Fapt este că, place ori nu place unora sau altora, interpretarea pe care puţinii  marxişti ce vor mai fi rămas prin lume sunt gata să o dea actualei crize financiare internaţionale – o expresie clasică a crizei capitalismului monopolist de stat – se potriveşte mănuşă cu realităţile.

Fapt este că, place ori nu place unora sau altora, interpretarea pe care puţinii  marxişti ce vor mai fi rămas prin lume sunt gata să o dea actualei crize financiare internaţionale – o expresie clasică a crizei capitalismului monopolist de stat – se potriveşte mănuşă cu realităţile. După ce prin SUA, dar şi prin alte ţări ale capitalismului matur, au fost bombardaţi cetăţenii proprii cu poveşti despre virtuţile economiei pieţei libere şi capitalului privat şi au fost obligate ţările mai slabe, să-şi modeleze economia potivit acestor precepte, deşi nu erau pregătite, şi după ce, mai ales în America, s-a făcut tot cea ce a fost posibil (de la dereglementări pe pieţe la sofisticări nenecesare ale instrumentelor financiare) pentru a înlesni obţinerea de profituri uriaşe tocmai de către companiile cele mai parazitare, care nu creează nimic, ci doar redistribuie avuţii exclusiv prin speculaţii, nu s-a ezitat câtuşi de puţin să se arunce la coş toate aceste "valori", prezentate ca fiind de fond. Iar statul, despre care nu o dată s-a pretins că trebuie să stea în banca lui şi să nu se bage în economie pentru că ar distorsiona competiţia liberă, a fost pus să intre şi cu picioarele exact acolo unde se spunea că n-are ce căuta, pentu a salva situaţia! Să salveze cumva pe cei mulţi lăsaţi cu buza umflată de lăcomia fără margini îndeosebi a celor mai parazitare companii? Nu, nicidecum! Ci doar să le salveze de la faliment tocmai pe acestea, fie găsindu-le cumpărători, care, înarmaţi şi mai bine, să continue a face ravagii colectând caimacul profiturilor, fie preluându-le ca atare pe banii contribuabililor prin naţionalizări (vai, ce termen oribil!). Aşa, mari bănci de investiţii (un fel de intermediari în organizarea marilor afaceri) au ajuns în mâna concurenţilor lor, tot aşa imense fonduri de garantare şi speculare a ipotecilor, cu ponderi ameţitoare pe piaţa imobiliară, precum chiar şi cea mai mare companie de asigurări au fost pur şi simplu naţionalizate, cumpărându-li-se de către stat, majoritatea acţiunilor.
Cum ar putea fi interpretat faptul că statul american – care nu a pregetat să se prezinte drept bastion al economiei libere de piaţă şi promotor al iniţiativei private – a intervenit în pieţe atât de articulat şi de o manieră atât de neeconomică, ci pur administrativ?! Cum altfel ar putea fi interpretat faptul decât scoaterea de la naftalină a până acum atât de hulitul capitalism de stat, redescoperit ca soluţie când se ajunge la ananghie?! Nimic altceva decât acest fapt nu poate fi mai semnificativ pentru ceea ce teoria capitalismului monopolist de stat susţinea ca fiind esenţa acestuia: uniunea statului şi marilor monopoluri în promovarea intereselor de sistem.
Dincolo de interpretările posibile ale actualei crize financiare internaţionale declanşată în SUA şi indiferent chiar de calificativele ce-i pot fi atribuite – corecţie conjuncturală sau pura criză de sistem –, s-a putut vedea, în mod limpede, cum funcţionează în realitate capitalismul propovăduit prin cărţi şi pe la seminarii. Economia de piaţă cu adevărat liberă nu există, statul intervenind masiv şi fără ezitări când consideră necesar şi mai ales în caz că lucrurile se deteriorează.
Că o face în favoarea marilor companii cu care este în uniune sau mai lasă ceva şi pentru cei mulţi, din considerente de conservare politică, este mai puţin important din punctul de vedere discutat aici. Economia de piaţă pură este doar o pură balivernă, cântată ţărilor bananiere, spre a le determina să nu încerce cumva nici măcar a se apăra în faţa capitalismului din ţările mai puternice.