Împărat şi chestor

1 Cuplul imperial nipon a împlinit o jumătate de secol de mariaj. Augustele făpturi au sărbătorit nunta de aur într-o simplitate exemplară.

Una din fotografii îi înfăţişează aşezaţi sfioşi pe scaunele rabatabile, în mijlocul oaspeţilor, cei mai mulţi încoronaţi şi ei. Nişte scaune sărăcăcioase, banale de-a dreptul, deloc împărăteşti, pe care pescarii de la noi le folosesc adesea ca să-şi odihnească trupul încordat de aşteptare.

Doi bătrânei obişnuiţi, încercând să zâmbească dindărătul unei senectuţi nobile, inaccesibilă muritorilor de rând. Şi pilda modestiei, atât de rară pe meleagurile fuduliei noastre ancestrale. Cât fast comic, de prost-gust, câtă opulenţă ostentativă în partea asta de lume, a cărei filozofie stă în vorbele "să moară duşmanii de ciudă!".

Cândva, fruntaşii dâmboviţeni visau la "modelul japonez" şi zău că n-a fost ridicol mai mare...


2. Ştiţi care e culmea fiscalităţii? Să impozitezi dezbrăcarea în faţa camerelor web. Culmea aceasta au atins-o perceptorii suedezi, plecaţi la vânătoare de stripteuze ca să mai îngroaşe bugetul subţiat considerabil de recesiunea mondială. În perioada romantică a postdecembrismului românesc, aceiaşi politicieni militau pentru implementarea "modelului suedez" în ţara impozitelor fără număr.

Iată de ce mă şi mir că trepăduşii domnului Pogea nu s-au aplecat asupra noii surse de impozitare fiscală!


3. Un comic indian s-a gândit să înfiinţeze Partidul şpăgarilor, o formaţiune care să mituiască pe faţă cât mai mulţi votanţi. Cică aşa s-ar da o lovitură năprasnică elitei politice corupte din patria nirvanei.

La noi, Partidul şpăgarilor există dintotdeauna, dar el se numeşte ba PSD, ba PD-L, ba PNL, ba PNG, căci altă platformă ideologică n-am prea remarcat în demersurile lor publice. Dacă s-ar uni într-un singur partid, "şpăgarii" români ar câştiga la pas orice alegeri cu procentaj ameţitor.

Aproape de majoritatea absolută, Partidul şpăgarilor Români e favorit detaşat şi la Ştefăneşti, şi la Găneasa, şi-n Sectorul 5, şi oriunde miroase a ciupeală electorală.


4. Conform cercetătorilor moscoviţi, ruşii sunt mai pregătiţi mental să înfrunte şocul economic decât americanii sau britanicii. Păi, la vagoanele de votcă înghiţite lacom de veacuri, nici nu mă aşteptam la altceva. Mahmuri din născare, sunt şanse minime ca mujicii să fi aflat de criza exportată de occidentali. Subliminal, specialiştii lui Putin au vrut să transmită omenirii că votca bate whiskyul şi berea!

Probabil s-a simţit o scădere alarmantă a vânzărilor de licoare panaceu şi de aceea oamenii de ştiinţă ţarişti au luat atitudine. Apropo, care o fi efectul ţuicii de dudă asupra crizei?


5. Întrebat dacă a greşit cu ceva
în scandalul "Plaza", recent demisul chestor Lucian Guran a răspuns dezarmant: "Cred că cea mai mare «greşeală» este că lucrez de 24 de ani în Poliţia Capitalei, că sunt cinstit şi că în continuare sunt singurul chestor din MAI care locuieşte cu soţia şi cei doi copii într-un apartament cu două camere".

Întâmplarea face să-l cunosc pe poliţistul destituit de vreo 20 de ani, din vremea în care alergam împreună după criminali. Un om de-o probitate desăvârşită, de-o cinste ireproşabilă, individul pentru care m-aş bate până în pânzele albe, şi nu prăpădesc vorbe de complezenţă!

În aceeaşi perioadă, Ion Crăciunaş, alt judiciarist remarcabil de la Poliţia Capitalei, a fost nevoit să se transfere în Har-Cov, întrucât instituţia pe care o slujea n-a făcut nimic să-l mute din garsonieră într-un apartament rezonabil. Delictul de "cinste" e pedepsit aspru în România, acolo unde destui bugetari se lăfăie în vile obscene, iar chestorii trăiesc ca nababii.

Vilele cu epoleţi au intrat deja în folclorul naţional, ca şi cele pitite sub
robele magistraţilor, ca şi cele băsesciene. Alegând să rămână lefegiu la stat, şi nu la interlopii cercetaţi, Lucian Guran n-a putut trece pragul celor două camere de bloc mărginaş. "Bă, da' ce chestor prost, dacă eram noi în locul lui...!", s-au tot amuzat pe seama sa vecinii şi cunoscuţii, poporul lui Dan Diaconescu adică.

Ce vor înţelege oare fiicele sale din onestitatea şi pasiunea părintelui lor, plecat sărac dintr-un sat mehedinţean şi ajuns "cinstit" printre grangurii îmbuibaţi ai Bucureştilor? Greşită e România, şi nu cariera loială, de 24 de ani, a chestorului Guran!, acesta este epilogul trist al poveştii. Greşită pentru că te sileşte să-ţi regreţi cinstea şi corectitudinea...