Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Curtea Constituţională a decis, probabil în virtutea articolelor 44 şi 56 din Constituţie, că Agenţia Naţională de Integritate nu poate proceda la controlul averilor sau veniturilor chiar dacă ar fi sesizată cu privire la diferenţe între averea dobândită şi veniturile declarate. Această decizie nu înseamnă că asemenea controale sunt neconstituţionale, ci doar faptul că ANI nu a fost organizată corespunzător acestui obiectiv.
De fapt, ANI a fost mai ales un instrument de imagine folosit de puterea politică. Situaţia creată nu poate fi depăşită decât prin abilitarea unei instituţii de combatere a evaziunii fiscale cu procedurile legale şi neapărat constituţionale pentru a realiza obiectivul menţionat. Aceasta ar putea fi ANAF. Cred însă că mai potrivită e propunerea de lege pe care am elaborat-o şi depus-o la Senatul României în 2004 - "Legea privind controlul plăţii impozitelor şi taxelor pe averea dobândită". Atunci, partidele politice, fără excepţie, nu au dorit să fie adoptată.
Este vorba despre o socoteală foarte simplă: o avere se construieşte pornind de la venituri (că doar nu or fi toate moşteniri!), iar veniturile devin licite dacă s-au plătit integral impozitele şi taxele datorate statului în conformitate cu legea în vigoare. Cine vrea să-i fie considerată averea licită (intră în discuţie cea acumulată după 1990) trebuie să fi plătit integral impozitele. Cine nu le-a plătit, să le plătească!
Modelul acestui act fundamental pentru combaterea corupţiei într-un stat democratic se găseşte în legislaţia fiscală din SUA, Franţa sau Germania. Spicuiesc din Expunerea de motive: "Prin proiect se înfiinţează o instituţie independentă de specialitate numită Oficiul Naţional Anti-Fraudă (ONAF). Activitatea ONAF este dedicată exclusiv cercetării concordanţei dintre venituri şi averea dobândite de persoane fizice, pe de o parte, şi plata integrală a impozitelor şi taxelor datorate statului, pe de altă parte. ...
Scopul principal al acţiunii ONAF este recuperarea la bugetul statului, în integralitate, a sumelor datorate din impozite şi taxe. Numai în cazul în care persoana fizică nu plăteşte sumele determinate de ONAF ca fiind datorate statului, se procedează la confiscare prin trimiterea cauzei instanţei de contencios administrativ a Curţii de Apel competente. Dacă instanţa constată, prin hotărâre judecătorească rămasă irevocabilă, provenienţa unor bunuri fără just temei, se procedează la executare silită".
Iar din textul legii:
Art. 7(1) În baza cererii de cercetare, ONAF este în drept:
a) să solicite persoanei ce face obiectul cercetării să depună o declaraţie în care va arăta veniturile realizate legal şi modul dobândirii bunurilor prevăzute în cererea de cercetare;
b) să identifice bunurile mobile sau imobile pentru care nu s-a plătit impozitul, conform declaraţiei, sau acesta este inferior celui legal şi să asigure evaluarea ori, după caz, reevaluarea bunurilor astfel identificate, printr-o expertiză pentru stabilirea impozitului datorat la data dobândirii;
c) să stabilească veniturile obţinute fără plata impozitului sau a taxelor datorate. Desigur persoana cercetată are asigurate toate drepturile de apărare pe care le consideră necesare. Este categoric interzis ca cercetarea să fie realizată propagandistic, iar nu în deplinul respect al procedurilor.
Leszek Kolakowski, marele filosof polonez, inspiratorul mişcării Solidaritatea, preciza: "Există unele bune raţiuni pentru ca libertatea activităţii economice să fie limitată în scop social şi pentru ca banii să nu aducă automat mai mulţi bani. Dar, limitarea libertăţii trebuie să fie clar specificată iar nu să fie anunţată ca o formă superioară de libertate".
