x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale În epicentrul crizei

În epicentrul crizei

de Petre Roman    |    21 Iun 2010   •   00:00

Anunţul premiilor pentru creativitate şi arte ale prestigiosului "Stanford Institute" ("Institutul Stanford de cercetare în domeniul politicilor economice") cuprinde în fiecare an aceeaşi precizare "Economia înseamnă în mod fundamental alocarea eficientă a resurselor pentru a asigura o cât mai mare bunăstare indivizilor". Guvernul care tocmai s-a salvat din ghearele moţiunii de cenzură nu pricepe o iotă din textul de mai sus. Dovada: guvernul care a propus o lege pentru care îşi asumă răspunderea în faţa naţiunii şi care "striveşte" veniturile şi aşa slabe a milioane de salariaţi şi pensionari nu e în stare să propună cu acelaşi prilej măcar şi o singură măsură bună, în favoarea românilor şi a economiei României. Este guvernul unei arşiţe care arde până şi sufletele. Nici o adiere de speranţă. În acest punct, sunt potrivite cuvintele Apostolului Petru: "Ei făgăduiesc libertatea în timp ce ei înşişi sunt robii corupţiei. Căci fiecare este robul lucrului de care este biruit" (Petru, 2-2:19).

După exerciţiul de guvernare actual economia şi finanţele României seamănă cu un bolnav aflat în terapie intensivă, cu diferenţa îngrijorătoare că aparatele medicale nu se află sub controlul medicilor, ci al portarilor şi brancardierilor. Între timp, chiar şi personalul medical aflat sub stresul măsurilor guvernamentale s-ar putea să intre în incapacitate profesională. Dezechilibrele, disfuncţiile, riscurile care s-au acumulat şi cresc continuu conduc inevitabil spre situaţii nu numai periculoase, dar şi tot mai greu de controlat.

Eu sper că ne apropiem de momentul în care cei mai mulţi dintre noi ne vom hotărî să facem ceva serios pentru a îndrepta situaţia aceasta care nu e alta decât a noastră şi cea a ţării. După spulberarea încrederii, ce ne mai poate aduna într-o singură conştiinţă? Un scop comun şi un consens politic pentru ca să putem da un răspuns sincer marilor întrebări: ce s-a întâmplat, ce se poate face, ce soluţie politică există. Fără consens, aceste întrebări sunt şi rămân crize. Fiindcă perspectivele internaţionale şi îndeosebi europene ale ieşirii din criză se menţin încă atât de nesigure, nu avem decât o singură soluţie şi numai una: să facem ceva acasă. Adică să punem în mişcare trenul producţiei naţionale, în primul rând al celei agricole şi agro-alimentare. Asta înseamnă şi atragerea de investiţii în toate sectoarele economice încă controlate de stat, dar rău gestionate, producătoare de pagube şi risipă. Să aducem, în fine, fondurile europene ce ne stau la dispoziţie, căci deocamdată din "competenţa" guvernului a rezultat un sistem de instituţii şi reglementări destinate atragerii acestora care este - cum să zic? - o bătaie de joc.
Cum ar arăta consensul? Ca un guvern de uniune naţională.

×
Subiecte în articol: editorial