În lumea reală

Lumea reală, spunea Fernand Braudel, pluteşte pe o istorie profundă care, fără să-i pese de dorinţele sau fantasmele noastre, ne duce într-o mişcare de ordin general. Astăzi lumea reală este lumea capitalistă pe care a trebuit să o reînvăţăm în momentul prăbuşirii comunismului. Că acest capitalism e de dorit sau nu e o întrebare care n-avea niciun sens în momentul acela de resetare a societăţii, când capitalismul tocmai devenise marele învingător al secolului XX. Bănuiesc că ar fi interesant să începem să analizăm cum am reînvăţat capitalismul în aproape un sfert de secol de la momentul adevărului, acel decembrie 1989. Un lucru e totuşi destul de evident, anume că judecata de ordin moral în ce priveşte capitalismul - iar nu economia de piaţă - nu ne ajută să-l înţelegem. Nu puţini economişti occidentali  acuzau capitalismul că este un joc trucat, o înşelătorie iar unul din răspunsuri e că poţi înşela pe cineva tot timpul sau poţi înşela pe toată lumea o dată, dar nu e posibil să înşeli pe toată lumea, tot timpul.

Proiectul Roşia Montană deşi e un proiect capitalist a fost citit în registre foarte diferite. Printr-o lentă acumulare a voinţei de a-l realiza, dar şi a sentimentului contrar că nu e un proiect al românilor, s-a ajuns la împărţirea opiniei publice în tabere ireconciliabile. Momentul acesta arată destul de limpede că românii sunt neliniştiţi în ce priveşte viitorul trecându-l printr-o sită a trecutului. Acest viitor pare că ne paralizează exact atunci când avem mai multe posibilităţi decât oricând în istoria noastră de a reuşi în sfârşit modernizarea ţării. E adevărat că ne-ar trebui o mult mai mare doză de încredere în noi înşine şi conducători care să conducă iar nu să e certe între ei.
   
Când milioane de români se întreabă dacă mai e vreo şansă pentru ţara aceasta pe care o iubesc, este clar că trebuie reconstruit ceva din temelii în funcţionarea statului. Iar statul nu e altceva decât un mare mecanism, acum prea mare şi prea inexact, făcut să proceseze timpul vieţilor noastre conform voinţei generale şi în interesul comun.
   
Când ne opunem capitalismului ar fi bine să ştim că pieţele sunt extrem de eficiente în preluarea şi chiar gestionarea voinţelor şi dorinţelor oamenilor în timp ce statul nu are instrumente eficiente pentru a delimita binele public de interesele private. La Roşia Montană avem de preţuit dar şi, dimpotrivă, de respins interese private după cum binele comun e servit sau strivit de acestea. Mie îmi este limpede că un proiect industrial ce respectă integral parametrii tehnologici şi inginereşti de funcţionare sigură sub condiţiile de protecţie a mediului  natural este realizabil. Dar cât de siguri putem fi? Aici intervine decizia politică.