Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Românii au aşteptări raţionale: emigrează, cer credite în euro, absentează de la vot şi îşi manifestă neîncrederea în economie. Migrează la muncă în străinătate pentru că managerii din afară se pricep să-i facă productivi. Preferă împrumuturi în monedă unică europeană pentru că îşi dau seama că cea mai mare parte a perioadei până la scadenţa creditului se va derula în zona euro. Populaţia activă din sectorul privat _ gâtuită de impozite şi contribuţii - abandonează votul politic, fiindcă are din ce în ce mai puţine venituri pentru a vota economic. În fine, românii îşi manifestă neîncrederea în economie pentru că oricum ar evolua salariile, sunt bătute mereu de preţuri.
Determinantul comun al anticipaţiilor românilor este inflaţia. Emigranţii aleargă după salariile mari şi preţurile mici din vest. Debitorii îşi dau seama că nu neapărat dobânzile vesticilor sunt mici pe cât e mare inflaţia noastră. Lucrătorii din sectorul privat realizează că beneficiarii redistriburii accelerate a resurselor lor - pensionari, funcţionari, beneficiari de ajutoare sociale şi subvenţii - le întorc "atenţia" sub forma unor preţuri majorate. Consumatorii îşi reglează cererea în funcţie de variaţia preţurilor.
OK şi banca centrală ţine cont de concluzia ferm stabilită de teoria economică că "inflaţia este întotdeauna şi peste tot un fenomen monetar"? Nu, în loc să umble la cauza inflaţiei _ expansiunea ofertei de bani, încearcă să managerizeze efectul - anticipaţiile românilor. Ţintirea inflaţiei şi denominarea monedei naţionale reprezintă două tentative de a abate atenţia publicului de la un adevăr valabil în România de două decenii: politicienii au rămas cu robinetul de bani deschis. Wim Duisenberg _ primul preşedinte ale Băncii Centrale Europene - obişnuia să spună că "menţinerea unei rate a inflaţiei scăzute şi stabile reprezintă cea mai bună contribuţie pe care politica monetară o poate aduce pentru susţinerea creşterii economice şi stimularea creării de noi locuri de muncă". Tot el avertiza că "banca centrală trebuie protejată de preocupările şi influenţele politicianiste pe termen scurt", fiindcă "tentaţia politicienilor de a recurge la măsuri monetare care să aducă rezolvări temporare pe seama afectării perspectivelor economice pe termen lung este tot timpul prezentă". Dar degeaba a zis bancherul central european, la noi competiţia politică s-a amplificat în dauna celei economice. Politicul deposedează economicul de o cantitate din ce în ce mai mare de resurse pe care le direcţionează spre zonele unde are interes, lăsând piaţa fără "materie primă". Cu pieţe subţiri, care se află în imposibilitate de a gestiona productivitatea, nici n-are sens să ne mai întrebăm de ce avem una dintre cele mai înalte inflaţii din rândul membrilor UE.
Şi, din păcate, viitorul îndepărtat sună la fel de prost. Guvernatorul Mugur Isărescu declara anul trecut, într-un interviu acordat publicaţiei Bancheri de Top, că "trebuie să ne aşteptăm să avem o inflaţie mai mare decât media Uniunii Europene pe o perioadă mai îndelungată, chiar şi după 2014, ţinta noastră de adoptare a monedei euro". Asta înseamnă că vom suferi până la adânci bătrâneţe de multiplicarea masei monetare prin voinţă politică. Ceea ce va conduce la aşteptări raţionale din partea oamenilor: emigraţie, credite în euro, absenteism la vot, neîncredere în consum. Anticipaţii al căror control e sortit eşecului cât nu se umblă la cauză: robinetul de bani politic.
