x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale In tara orbilor...

In tara orbilor...

de Andrei Bacalu    |    06 Oct 2005   •   00:00
In tara orbilor...

Acum 70 de ani, in 1935, pe peronul garii din Exeter, asteptand trenul pentru Londra, Allen Lane, directorul general al prestigioasei Edituri Bodley Head, care tocmai o vizitase pe Agatha Christie, cauta ceva de citit pentru calatorie si constata, uluit, ca toate cartile ieftine arata mizerabil, iar continutul lor oglindeste, de regula, calitatea legaturii si tiparului. Pe vremea aceea, doritorii de carti bune (inevitabil scumpe, legate in carton sau in alt material si mai costisitor) aveau abonament la biblioteca locala. Domnul Lane a hotarat sa lanseze carti ieftine, de format relativ mic, fara coperti masive (brosate, cum se spunea pe vremuri), si sa publice clasici, sa atraga autori consacrati si sa lanseze tineri promitatori. Asa a inceput marea revolutie a cartii accesibile, deschisa de colectia Penguin, iar Anglia vremii s-a transformat dintr-o natiune de abonati intr-o natiune de cumparatori de carti. Restul lumii i-a urmat exemplul.

La doar un an de la lansare, Penguin Books publica un autor care si-a atins repede statutul de clasic, H.G. Wells, unul dintre intemeietorii domeniului SF. Dupa sapte decenii de existenta, compania scoate pe piata 70 de carticele subtiri si elegante, semnate de autori de toate varstele, reprezentativi pentru anii de prezenta neintrerupta in lumea cartii la indemana oricui, printre ei si Wells. Tradus in nenumarate limbi, adaptat, ecranizat, transformat in spectacole muzicale, Wells ramane foarte popular si neasteptat de modern, de actual, de la drama radiofonica realizata in anii ’30 de Orson Welles (tulburatoare asemanare!), care a starnit panica pe coasta de est a Statelor Unite, si pana la foarte recenta adaptare a aceluiasi roman, semnata de Steven Spielberg, mai putin inspirata, fara a mai pomeni un muzical din anii ’70, narat de Richard Burton.

Wells a vorbit nu doar despre extraterestrii agresivi sau despre calatoria cu o masina a timpului (alt prilej de a produce cateva filme mai putin decat modeste), ci si despre capacitatea de a vedea la distanta (nu, nu se referea la televiziune) folosind ochii altcuiva (cazul remarcabil al ochilor lui Davidson) si ajunge chiar la tema foarte actuala, din pacate, a armelor biologice, in "Bacilul furat". Numai ca Wells scria inca in epoca inocentei relative, individul suspect care fura o cultura de bacili sperand sa provoace o molima oribila este un anarhist pe care savantul distrat il pacaleste lasandu-l sa fuga din laborator cu o eprubeta cu microbi care, in cel mai rau caz, produc pete de culoare albastra pe pielea organismului infectat. Nimeni nu se gandea inca la terorismul international, si cu atat mai putin la horrorismul din zilele noastre, cand atentatorul seamana distrugerea fara a explica de fapt ce vrea. Anarhistii mai aveau un soi de ideologie, teroristii doar pretentii, horroristii nimic in afara de dorinta de anihilare. Evolutie...

Fictiunea contemporana este invadata de tema armei biologice, parte integranta a ceea ce se numeste, printre specialisti, folosirea mijloacelor "foarte negre" (?), asa-zisele tehnici deep black. Nume noi, cum ar fi Jim DeFelice, teme reluate, agenti patogeni care nu se multumesc sa produca pete albastre, mai fiorosi chiar decat cei adevarati, Marburg, Ebola, West Nile, ci ucid in chinuri oribile sau produc invaliditati ireversibile. Cum ar fi orbirea in masa descrisa de cativa autori mai mult sau mai putin apropiati de SF, efectul unui virus produs prin inginerie genetica, pe tot mapamondul cautat si neutralizat in ultima clipa de intrepidul erou al inca unei carti cu un titlu care nu prevesteste nimic bun, "Bio War".

Wells a scris si el despre pierderea vederii in "Tara orbilor", dar el considera vazul nu un simplu simt, ci un dar al divinitatii, iar eroul sau clarvazator ajuns in tara cu pricina refuza sa renunte chiar si la o parte a darului sau, desi cunoaste bine proverbul la care face aluzie titlul. Cum spuneam, eram inca in era inocentei, in vremea in care savantul privind, cu un singur ochi, prin ocularul microscopului, vedea cum bacilii se aliniaza pentru a scrie pe lama un mesaj: "Cine e sef aici?".

×
Subiecte în articol: editorial