Inamicul public numărul unu: pensionarii

În prima sa lună de activitate, Guvernul încropit sub înaltul patronaj al Cotrocenilor nu a reuşit să dea ţării un buget. Nici să producă vreun program anticriză coerent. Cabinetul Boc a oferit însă opiniei publice un nou inamic simbolic: pensionarii! Din cauza lor lucrurile nu merg bine în România.

Retorica guvernanţilor este halucinantă. Pensionarii “nesimţiţi” blochează accesul “sângelui proaspăt în sistem”. Ei ilustrează “dezmăţul pe banul public”. “Administraţia centrală va fi curăţată de toţi funcţionarii pensionabili!” – titra recent un cotidian central. În acelaşi ziar, editorialistul favorit al Cotrocenilor explica: “Românii se dovedesc solidari abia în momentul în care cineva îi împiedică să mai fure statul; ordonanţa anticumul a Guvernului Boc nu e detestată degeaba”. Iată, care va să zică, cine devaliza vistieria naţiunii! Iată gunoaiele care trebuiesc măturate din sistemul public! Uite unde sunt vampirii care sug sângele poporului, privându-i pe tineri de un loc de muncă! România e victima odioasei conspiraţii a senectuţii active. O conspiraţie la care participă asistente maternale, profesori de provincie, medici specialişti, mari actori care se încăpăţânează să joace şi după vârsta pensionării.

Din păcate, acest tip de discurs iresponsabil are ecou în anumite pături ale electoratului. Mai ales în vreme de criză. Incapabili să furnizeze soluţii economice, guvernanţii aţâţă cele mai josnice instincte ale gloatei, incitând la un adevărat război al generaţiilor. Încurajează fără ruşine nostalgiile egalitariste şi mentalităţile de populaţie asistată. Lefurile peste medie au devenit motiv de linşaj mediatic. Nimeni nu mai analizează dacă fişa postului justifică sau nu sumele respective. În loc de o corectare punctuală a exceselor, ni se oferă promisiunea unei sărăcii uniforme. Dacă nu ne mai poate promite că o să “trăim bine”, Cabinetul Boc ne asigură că o să moară şi capra vecinului. Ni se spune că vârsta, nu competenţa, trebuie să fie criteriul de selecţie pentru angajaţii statului. Firesc, poate, pentru un Executiv alcătuit după orice alt criteriu în afară de competenţă. Locul de muncă este privit ca un privilegiu, un favor făcut salariatului. “Daţi numai câte unul, să ajungă la toată lumea!” Curat viziune de dreapta! După ce s-au lăsat surprinşi în toată goliciunea lor ideologică, PD-L-iştii riscă acum flagrantul delict de incompetenţă. Încearcă să-l mascheze cu perdelele de fum ale celui mai deşănţat populism. Lupta de clasă a fost înlocuită cu lupta între generaţii.

Tactica nu e nouă. În 2007, preşedintele Traian Băsescu a încercat să prezinte majorarea pensiilor promisă de Tăriceanu drept o piedică în calea reformării Educaţiei, un veritabil atentat împotriva viitorului României. Acum, pensionarii sunt marii paraziţi ai bugetului de stat. Nu firmele-căpuşă, care alimentează generos conturile baronilor locali. Nu grupurile de interese care şi-au dat mâna în cadrul coaliţiei aflate la putere, negociind la sânge accesul la resurse. Nu contractele oneroase atribuite clientelei politice ne secătuiesc lichidităţile, ci pensiile “nesimţite”. De ce să mai vorbim despre Dalli, Apanova, Bechtel sau RAPPS, când, iată, ne putem revolta în faţa “dezmăţului” pensionarilor? Identificarea unui nou inamic public era presantă pentru PD-L, rămas fără temele tradiţionale de atac. Pe cine să mai dea vina liderii partidului prezidenţial? Pe “sistemul ticăloşit”? Pe “soluţiile imorale”? Pe cei 322? Sunt astăzi partenerii lor de guvernare! Subiecte precum corupţia şi lustraţia au devenit tabu. Un debuşeu pentru frustrările populaţiei trebuia totuşi găsit. Explicaţia pentru dezastrul care se prefigurează? “Greaua moştenire” liberală şi pensionarii hulpavi.