Îndrumătorul

E mărunt, slinos, măsliniu, miop şi şchiop, nu se potriveşte deloc, dar absolut deloc cu zona, cu veacul, cu clima, cu lumea, întreaga lui înfăţişare e o frapantă nepotrivire cu orice, dar, când se înalţă scurt din călcâie şi cu mişcări de impiegat pătruns de importanţa momentului îi îndrumă pe şoferi spre locurile libere din parcaj şi le înhaţă leul, demn şi superior, fără să zică "să trăiască şefu'!", parcă totul începe să se lege. Chiar şi cei care dau de el pentru prima oară nu-şi pun întrebări. Îi dau banul, ştiind că nu se întâmplă nimic nici dacă nu i-l dau.

Omuleţul e convingător prin prezenţa sa protocolară, ridicolă şi cumva detaşată de realitate. De fapt, nici nu e vorba despre un parcaj, ci despre o stradă cu multe magazine pe ambele părţi. De ce nu se miră şi nu se revoltă nimeni, de ce până şi cei mai zgârciţi şoferi scot bancnota - iată nişte întrebări. Probabil pentru că aşa ar trebui să arate un îndrumător universal într-un parcaj ideal. Dar ce e acela un îndrumător român într-un parcaj netaxat? E o persoană care, dacă ar fi avut şcoală şi mai mult noroc în viaţă, ar fi îndrumat probabil pe doctoranzii de la Universitate, ar fi îndrumat un popor rămas în urma celorlalte popoare spre un loc liber în istorie, poate chiar şi un veac lipsit de o mare idee. La câte parcaje fără plată există, unde scot un ban zeci şi zeci, sute, poate chiar mii de îndrumători voluntari din toată ţara, e neîndoielnic că avem de-a face cu o vocaţie. Nu văd, de pildă, de ce n-am vedea îndrumători şi în faţa primăriilor săteşti şi comunale, ca să-i îndrepte pe slujbaşii care ezită între bodegă şi birou spre intrarea de serviciu. Asta e, ne lipsesc îndrumătorii! Până şi domnul Geoană ar avea nevoie de unul, care să-l conducă spre o cameră izolată, unde să-şi dea drumul la inspiraţie, când simte că-i vine. Să îşi calmeze acolo magnetizările, fără martori, nu la posturi de televiziune. Oricare om are momente în viaţă când se simte hipnotizat energetic, paranormalizat, dar, dacă e îndrumat cum trebuie spre un dulăpior din baie cu calmante ori către un psihiatru plin de înţelegere pentru aceste căderi în paranormalul de partid şi de stat, se face bine. Sunt multe, foarte multe situaţiile în care oamenii politici, miniştrii şi analiştii cu public mare o iau razna, deşi se găsesc încă destule locuri goale în parcajele bunului-simţ. Unii trebuie luaţi de mână şi duşi cu binişorul, fiindcă ocupă de când se nasc locul altora. Unii e musai să fie îndrumaţi cu un picior în fund spre uşile pe care se iese din viaţa publică. România e un imens parking, dar unul cu marcajele şterse, cu portari numiţi politic, cu şoferi care se bagă numai de-a curmezişul, cu mai multe fundături decât drumuri. Şi cu preşedinţi agitatori, acuzatori, jucători şi dansatori, deşi ce i-a lipsit dintotdeauna şi îi lipseşte şi azi e îndrumătorul.