Inflatia - mireasa guvernului

Inflatia a avut, de cand e ea mama vitrega a economiei, cel putin doua tipuri de masurare: cea facuta cu centimetrul de croitor iscusit al po-pulatiei si cea cu instrumentul de vanzator, care vrea sa-si ciupeasca clientul, a statisticii oficiale.

In aceasta situatie ne aflam si acum - in mijlocul unei veri toride pe strada si in politica - dar care anunta si o toamna economica infierbantata. Si, mai ales iarna, cand vom primi facturile de Craciun. In luna mai, rata inflatiei a fost de 0,4%. Pe primele cinci luni, rata inflatiei a fost de 3,1%, tinta de inflatie anuala cu o singura cifra e ca si rezolvata. Pe hartie. Deoarece gospodina care face piata e mai tare la calcule decat toti angajatii domnului Tanasescu la un loc. Si vede ca preturile sunt mai mari cu 30-50% decat vara trecuta, chiar duble la unele produse. Cine iese in oras, la un film si o cina, ori un pranz frugal, simte la buzunar ca preturile au saltat mult peste cele de anul trecut. Daca platim facturile la utilitati, cresterile fata de anul trecut sunt de ordinul zecilor de procente. Iar de la inceputul lui iulie s-au scumpit din nou, la fel ca si carburantii, tutunul si alcoolul. Si-atunci, ce se alege de cifrele mestesugit anuntate de Statistica? De unde sunt ele luate? Ca de pe pamant nu prea arata a fi. Par, mai degraba, ticluiri economico-financiare, care sa ne imbete cu apa rece ca, desi platim absolut peste tot mai multi bani ca acum cateva luni, ca acum jumatate de an, nemaivorbind de acum un an, totusi economiile ne sporesc, iar inflatia e sublima, dar lipseste cu desavarsire.

Bate astfel la ochi metodologia folosita pentru aflarea indicelui de consum. Ponderarea produselor din cosul de consum se face, in 2004, pe baza unei anchete in gospodarii, care dateaza de mai mult de doi ani. Problema este ca intr-o economie in tranzitie, in care obiceiurile de consum sunt afectate de procesul de liberalizare a preturilor, multe se pot schimba in doi ani.

Cresterile de preturi la marfurile alimentare si nealimentare sunt observate pe baza de sondaj, la niste puncte fixe de desfacere, nu avem de unde sti cat de reprezentative. Mai mult, nu se pondereaza sezonalitatea consumului. O crestere de pret care se produce intr-un moment de varf de consum - de exemplu la gaze, iarna - in care ponderea sa in cos este mult peste medie, este subestimata in calculul inflatiei pe luna respectiva.

Apoi, toata lumea stie ca traim intr-o economie facuta jumatate pe ulite, la tara, jumatate pe asfalt, adica la oras. Taranii nu au apa curenta in proportie de 70%. Cealalta jumatate - orasenizata - nu are, de cele mai multe ori, ce pune in frigider si, ca urmare, nu are nici frigider, in proportie de 20% - informatie luata din ultimul raport privind saracia intocmit de Banca Mondiala. 1% din populatie recunoaste, in sondajele de opinie, ca are tot ce isi doreste, in timp ce sase romani din zece spun ca veniturile nu le ajung sa isi acopere cheltuielile curente. 300 de romani au un sfert din PIB-ul tarii. Populatia angajata nu depaseste cinci milioane, in timp ce peste trei milioane de romani au lucrat sau lucreaza in strainatate - potrivit ultimului recensamant. Cum sa nu conteze toate acestea?

Conteaza, pentru un motiv simplu si dureros, dar realist. Saracii mananca multa paine alba, ieftina, in timp ce bogatii, in caz ca strica gustul fructelor de mare cu fainoase, acestea sunt musai delicatese si costa sute de mii. Hainele muncitorului sunt din angrouri sau de la second-hand, in timp ce toaletele celor care-au biruit tranzitia sau au furat in tranzitie sunt de la marile case de moda ori croite dupa chipul si asemanarea proprietarului. In datele statistice nu se vad aceste doua Romanii, care locuiesc in aceeasi zona, dar traiesc o cu totul si cu totul alta viata.

Si exista precedent. Unele state sud-americane, recunoscand prapastia din societate, calculeaza si raporteaza doi indici de preturi. Nu e de neglijat nici factorul Banca Nationala. Aceasta are un rol foarte important in mentinerea unei rate scazute a inflatiei, ajungand chiar sa substituie si economia reala.

Depozitele atrase de BNR au ajuns sa depaseasca numerarul in circulatie - cu costurile aferente de sterilizare. Asta se intampla pentru ca economia reala nu da semne ca se ridica la inaltimea momentului. Arieratele nu scad intr-un ritm nici macar apropiat de cel al dezinflatiei. Cresterea economica - mireasa Guvernului - are, inevitabil, o componenta inflationista, mai ales intr-o economie care se afla in procesul de ajungere din urma al unei economii mai dezvoltate - cea comunitara. Si, poate cel mai frapant, somajul e in continuare la un nivel scazut. Atat de scazut, incat se gaseste sub media Uniunii Europene, pentru ca inca mai exista un sector de stat, care prefera sa produca pierderi decat someri.

Din toate aceste calcule peste calcule reiese ca cel mai rau ar fi sa scada puterea de cumparare, pentru ca indexarea salariilor are ca reper, pe langa cresterea productivitatii, cresterea preturilor. Deocamdata, politica de curs de schimb a avut ca efect echilibrarea acestei influente.

Dar nu trebuie sa ne dam singuri cu stangul in dreptul, chiar in fata liniei de sosire. Cine crede, din toata inima, ca inflatia pe jumatate de an este undeva in jur de 4%, e limpede ca traieste in stratosfera. Si cum am putea interpreta altfel cand, vazand cu ochii, in timp ce preturile cresc, rata inflatiei scade.