Înjurătura 18

● O româncă, stabilită de foarte multă vreme într-o ţară nordică, mi-a spus că acolo nu se înjură. Mai bine zis, nu se înjură ca la noi. Dacă îi zici unuia, care te provoacă, 18, înseamnă că i-ai spus tot ce se putea mai urât. Persoana astfel înjurată nu te poate da în judecată deoarece 18 e o convenţie socială liber acceptată de toată ţara şi pe cale de a fi preluată şi de vecini, nu o chestiune de lege. Cifra n-a fost scosă din mate­matici, dar şi în domeniu are conotaţii care-i fac pe elevi, studenţi, profesori şi pe funcţionarii finanţelor să se refere la 18 cu ironii şi subînţelesuri. Noi, românii, deşi nu facem din obicei o chestiune de mare dotare spirituală, suntem mândri cu patrimoniul naţional de înjurături. Unii sunt de părere că nicăieri pe planetă nu se înjură mai aprins, mai variat şi mai creativ ca în România. Compatrioţii care trec Atlanticul sunt surprinşi de lipsa de imaginaţie în materie de înjurături a americanilor. Acel universal "Fuck you", folosit şi de vlădică, şi de opincă, înseamnă orice şi nimic. Atâtea înţelesuri au fost îndesate în expresie, încât înţelesurile s-au stânjenit între ele şi pentru simţire n-a mai rămas nimic. E tot un fel de 18 nordic. Depinde mult de psihologia momentului în care e rostit. Dacă un lingvist român ar fi avut îndrăzneala să facă inventarul şi istoricul înjurăturilor româneşti în uz, multe adaptate sau traduse din limbi slave, din ungureşte, ţigăneşte şi turceşte, poate că s-ar fi stabilizat şi o atitudine publică vizavi de scârbavnicul har naţional. Dar aşa, ne ţinem cu fudulia de a fi primii într-o pricepere care numai onorantă nu-i.

● Se spune că totul în viaţă se plăteşte. Ce nu se ştie e cum şi când. În ce mă priveşte, sunt convins că tot ce nu se explică în existenţa mea, ca bunăoară infecţia la o măsea, căruia i-am scos de mulţi ani nervul, e preţul pentru o mârlănie uitată din tinereţe. Probabil că în adâncul sufletului sunt neconsolat pentru cât am putut fi de trufaş cu o fată pe care ar fi trebuit s-o las în pace, dar dacă durerea de măsea, manifestă fără o pricină imediată, e sau nu pedeapsa n-am să ştiu niciodată.

● Mătuşa e certată cu unchiul. Cum e la ei, la ţară, familia mănâncă pe masa din curte, unchiul însă îşi ia farfuria şi se duce cu ea în casă. Varsă jumătate din ciorbă pe drum, dar nu se înfurie, pentru că e deja furios de două zile pe nevastă şi alţi draci nu mai are de unde să scoată. Aşa e el de când îl ştiu, spune mătuşa, ducând oala de ciorbă în casă, pentru a-i umple farfuria. Cum e ceva care nu-i convine, cum se separă. Acum e mai bine, dar înainte când era tânăr se ducea cu ciorba tocmai în fundul curţii şi o vărsa toată.

● Se exagerează cu imaginea înfricoşătoare a morţii, spune un scriitor ţintuit la pat de câţiva ani. Moartea e o babă proastă.

● Un domn mărunţel şi uscat are probleme la serviciu cu şeful. Pune-te şi tu bine cu el, îl sfătuieşte soţia, nu te mai încontra tot timpul. Un om de şaizeci de kile, spune mărunţelul, n-are ce discuta cu unul de o sută cincizeci.

● Un industriaş canadian, care a făcut afaceri cu românii, spune că la nici o altă etnie nu a întâlnit explicaţia pe care i-au dat-o românii când se decid să iasă din combinaţie: Mi-ajunge cât am câştigat!