Inmormantare la interne

In viata mea de gazetar si cetatean n-am vazut doi oameni legati prin obligatii contractuale cu poporul roman sa se dusmaneasca ore in sir in vazul lumii, stand aproape lipiti unul langa celalalt. Basescu, presedinte al Romaniei, si Tariceanu, prim-ministru al aceleiasi tari. Un sfert de zi cei doi au realizat performanta de a nu se privi o secunda, de a nu schimba o vorba. Ambii imbracati in negru, cu chipuri posomorate, incruntate, indurerate.

Bilantul realizat de ministrul Blaga, cam saracut dupa opinia mea, a fost, pana la un punct, un exercitiu normal. Am aflat bunaoara ca ministerul a angajat anul trecut 25.000 de oameni, iar anul acesta vor mai fi cooptati 20.000 de tineri. Am tresarit de mandrie afland ca suntem singura tara din Europa unde n-a fost inregistrata nici o crima la comanda. Presupun ca e vorba de anul trecut, fiindca acum cativa ani, daca nu ma insel, au fost impuscati pe strada niste oameni de afaceri din Bucuresti. Criminalii au fost incadrati la "profesionisti". M-am intristat, in schimb, auzindu-l pe ministrul Blaga ca a sporit numarul infractiunilor marunte. Am aflat si ce intelege ministrul prin marunte. Marunte sunt furturile de portofele, furturile de masini sau din masini, devastarea, in lipsa proprietarilor, a unor locuinte. Nu stiu unde sa incadrez bilantul destramarii a 40 la suta din cele 510 grupari de crima organizata descoperite. Mai mult de jumatate lucreaza, iar lucrarile lor le simte pe pielea lui cetateanul care, daca nu e omorat, e jupuit nitel.

Ma rog, bilant firesc, contabilizand bune si rele. Doua lucruri m-au determinat, dupa ce am stat lipit cu ochii pe televizor la Sangeru, admirand, intre altele, si coada in panglica a doamnei Macovei, intregul eveniment gazduit de Ministerul Administratiei si Internelor. Primul a fost primirea presedintelui Romaniei cu onoruri militare, aliniamente ale Garzii de Onoare, imn national, fanfara, covor rosu si tot tacamul. Nu venise in vizita Bush, nu ne calca pragul regina Angliei, nu era ziua nationala a patriei. Nu incheiasem cu succes cel de-al treilea razboi mondial, in urma caruia, condusi de neinfricatul Traian Basescu, am realipit Basarabia. Era o activitate uzuala, iar presedintele, premierul, ceilalti domni si doamne participau cu o mai mare sau mai mica indreptatire in calitate de invitati. Ce-a fost toata povestea asta caraghioasa care sa-i mai salte un pic pe tocuri orgoliul de sef suprem al lui Traian Basescu?!

Al doilea amanunt. In viata mea de gazetar si cetatean n-am vazut doi oameni legati prin obligatii contractuale cu poporul roman sa se dusmaneasca ore in sir in vazul lumii, stand aproape lipiti unul langa celalalt. Basescu, presedinte al Romaniei, si Tariceanu, prim-ministru al aceleiasi tari. Un sfert de zi cei doi au realizat performanta de a nu se privi o secunda, de a nu schimba o vorba. Ambii imbracati in negru, cu chipuri posomorate, incruntate, indurerate. Daca pe ecran n-ar fi fost scris explicit titlul evenimentului, as fi crezut ca cei doi participa la funeraliile unei personalitati importante. Sa fi murit, Doamne fereste, mama domnului Basescu pe care o viziteaza insotit de televiziuni o data pe an? Sa-l fi abandonat pe domnul Tariceanu tanara sotie? Cei doi barbati de stat aratau ca niste ciocli, frica de a nu se atinge era a celui care are alaturi un lepros. Prin viu grai si-ar fi transmis poate gripa aviara sau, cum se zice in popor, tuse magareasca (medicii ii spun tuse convulsiva). Inutil sa spun ca nici asa, de ochii lumii, nu si-au intins mana. Rusinos.

Voi povesti in cateva vorbe o intamplare la care am fost martor acum doua zile si care poate fi o completare la bilantul Internelor. Sambata, in apropierea sediului Politiei din Apostolache, comuna vecina cu Sangeru, cu manecile suflecate, un ofiter pe care il stiu demult, spala masina politiei. Il stiu pe Gigi Raduta demult. E insurat cu fata unui bun coleg de scoala. N-ai gasit si tu, ii zic dupa ce am coborat geamul masinii mele, un manglitor prin zona care sa spele masina Politiei? Raduta, care a fost mai intai subofiter, dar ambitia a facut sa-si completeze studiile, rade. Prefer, zice el, s-o spal eu, pentru ca o spal mai bine. Aveam pe vremuri in sat un militian cu nume polonez. Nevasta-sa, de dimensiunea unui sifonier, nu spala, nu calca, nu gatea, nu matura curtea. El nu spargea niciodata lemnele de foc. Satul se simtea obligat fata de seful de post sa-i faca, randuindu-se cu ziua, treburile gospodaresti. Gestul ofiterului Raduta m-a impresionat. Incepem sa nu mai avem militieni ci, ca in Occident, politisti. Politisti modesti, politicosi cu cetateanul, egali cetateanului. Ii sugerez domnului Blaga sa-si completeze bilantul cu acest fapt marunt de viata, dar care are talcul si semnificatia lui.