Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
"Onestitatea este posibilă, dar numai dacă sunt prezente anumite condiţii. Dacă nevoile, dorinţele sau foamea ating o anumită intensitate, atunci luxul onestităţii trebuie sacrificat. Sărăcia îşi are propriile reguli de supravieţuire. Insatisfacerea nevoilor biologice anulează idealurile ipotetice ale comportamentului", spune David Hawkins, cercetător (iluminat) în domeniul stărilor avansate ale conştiinţei, în cartea "Ochiul Sinelui de care nimic nu se poate ascunde".
Avem aici o dimensiune a conştiinţei umane, valabilă deopotrivă pentru individ, pentru familie, pentru instituţii ale statului, firme private şi, nu în ultimul rând, pentru o ţară sau o lume întreagă. Dacă ţi-e foame, onestitatea devine un lux. Dacă foamea pune viaţa în pericol, atunci devierile de comportament ar putea fi o consecinţă firească a tendinţei naturale a omului de a-şi asigura supravieţuirea. Lupta pentru viaţă nu-i altceva decât un instinct (el iese câştigător din orice luptă), este - poate - instinctul care face ca un pomişor să crească pe stânci de munte, o floare să vieţuiască printre povârnişurile unei prăpăstii, un copil să supravieţuiască printre animale şi un om bolnav să se străduiască pentru vindecare. Acelaşi instinct al vieţii devine mai puternic decât orice altă stare a conştiinţei în condiţii vitrege, care pun în pericol viaţa. Inconştientul nostru este codificat să acţioneze în scopul supravieţuirii şi de acest lucru trebuie să ţină cont oricine... crede că privaţiunile care ating biologia individului rămân fără consecinţe.
Lipsurile care macină atât de mulţi oameni acum creează consecinţe în psihologia individului. Simplul gând că nu ai pâine mâine sau că nu ai bani pentru asigurarea unor trebuinţe primare devine uşa ce se deschide către suspiciune, depresie, mânie, agresivitate, ură sau autoculpabilizare şi angoasă. Chiar şi unii dintre oamenii cei mai pregătiţi spiritual, prin ani întregi de exerciţii de detaşare şi abstinenţă, riscă să simtă panică, îndoială, teamă şi suferinţă în relaţia cu privaţiuni biologice duse la extrem. Oamenii obişnuiţi, pentru care lumea este o scenă exterioară, iar actorii se află continuu la vedere, în spaţiu şi în timp (deci nu au cunoaşterea şi înţelegerea determinării interioare, non fizice a existenţei) pot trăi devastator acest "exerciţiu involuntar de privaţiune" la nivelul nevoilor "esenţiale ale vieţii" (pensii şi salarii mizere, şomaj etc.). Cu alte cuvinte, Hawkins spune: "Nu privaţi oamenii de cele necesare vieţii de zi cu zi, pentru că asta ar putea avea consecinţe dureroase!".
Starea de conştiinţă şi de energie a mulţimilor care se simt atacate la nivelul biologiei lor poate coborî undeva, sub nivelul integrităţii şi al discernământului. De aceea, şi un individ, şi o familie, şi o instituţie, fie ea publică sau privată, dar şi o ţară pot fi scoase din criză printr-o acţiune exterioară, care linişteşte instinctul ameninţat al vieţii. Asigurarea pâinii de zi cu zi în mod riguros influenţează pozitiv psihologia individului, îi dă energie, îi dă putere, îi întăreşte sentimentul siguranţei şi-i stimulează creativitatea. La acest nivel îi intră în joc şi inima, care radiază o energie susceptibilă să întărească imunitatea corpului fizic, dar să şi transmită emoţii pozitive, puternice şi creative în mediul înconjurător.
Căci, aşa cum ne spune Daniel Goleman, cercetător în domeniul inteligenţei emoţionale, emoţiile se transmit, iar consecinţele acestor transmisii se reflectă asupra sănătăţii fizice, a sănătăţii mentale, dar afectează şi activităţile de zi cu zi. Un om mulţumit radiază diferit de unul nefericit şi înfricoşat pentru ziua de mâine. Iar aceste emisii emoţionale sunt, în fapt, factorul de creştere şi de putere pentru fiinţa umană atunci când sunt încărcate cu speranţă, încredere, curaj şi siguranţă. Dacă mulţimile se luptă pentru supravieţuire, întregul spectru al conştiinţei colective este afectat şi noi, cu toţii, simţim asta. Când prea mulţi oameni suferă şi sunt nefericiţi, oricâte motive de bucurie am avea în plan personal, undeva, cumva, într-un fel sau altul, emoţional, fizic sau prin alte mijloace resimţim suferinţele celorlalţi ca fiind ale noastre!
