Integrarea ca intrecere socialista

Despre decalajele dintre UE si Romania s-a scris cat sa se umple o biblioteca, dar despre asemanari nu se vorbeste niciodata. Or, occidentalii sunt la fel de obisnuiti cu subventiile ca si noi, romanii.

Subventiile de astazi stau la baza miscarilor sociale din viitor? Raspunsul poate fi si nu. Atunci cand subventiile se materializeaza in investitii sau in capitalizare. Din pacate, in cele mai multe cazuri, subventiile nu genereaza dezvoltare, ci intretin consumul. Nu ramane decat sa vina scadentele pentru nivelul de trai umflat artificial si atunci rabufnesc si grevele si protestele.

Despre decalajele dintre Uniunea Europeana si Romania s-a scris cat sa se umple o biblioteca, dar despre asemanari nu se vorbeste niciodata, desi exista. Decenii la rand, UE a subventionat agricultura si a sporit astfel bunastarea generala cu ajutorul alimentelor ieftine. Romania a subventionat si ea, explicit sau implicit, cam tot ce se putea: kilowattul-ora, gigacaloria, painea…

Si totusi, ce e rau in a da ajutoare de la stat? Iata ce: subventiile maresc deficitele. Apoi, ca sa se acopere minusul, cresc taxele si impozitele. Inevitabil, scade colectarea si atunci statul apeleaza la credite. Cand acestea ajung la scadenta, se constata ca nu mai sunt bani pentru continuarea subventiilor. Si atunci incep miscarile sociale! Fiindca e usor de dat ceva, dar e greu de luat inapoi.

Cand oamenilor li se retrage un drept acordat cu seninatate ani in sir, ei nu-si pun problema ca n-ar fi meritat de la inceput sa-l primeasca, ci ies in strada. S-a vazut de atatea ori in Romania, dar si in Franta, in Italia si - nu in ultimul rand! - in Germania.

Greseala fundamentala care apropie Romania de UE intr-un fel care a fost prea putin luat in considerare pana acum este ca s-au corelat cheltuielile cu necesitatile si nu cu posibilitatile de finantare. Dar nuantele erorii difera. Intr-o tara bogata, pericolul subventiilor consta doar in incetinirea dezvoltarii. In saracia noastra, viciul de gandire are efect de recul - prelungeste necazurile si la generatiile viitoare. Intr-o tara ca Romania, imprumuturile nu greveaza potentialul viitorului avand motivatia sanatoasa a dezvoltarii, ci pentru scopurile egoiste ale prezentului: mascarea somajului, platile compensatorii, pensionarile anticipate, munca in zadar. Viitorul e deja amanetat.

Oare oamenii n-ar fi ajuns la nivelul de trai actual si prin mijloace naturale, fara subventii si alte ajutoare? Cu siguranta ca da, chiar daca ar fi durat mai mult. Intrebarea este alta: cum ar mai fi ajuns la putere cei care promit bunastarea peste noapte?!

Originea asemanarii dintre Romania si UE este asadar politicianismul. Interesul personal, de grup sau de partid se reflecta in economie prin redistribuire. In locul pietei - ca mecanism natural de alocare a resurselor - imparteala o face un buget care "da" si "ia". Asta fiindca favorurile selective, insotite de erori in gestiune, pot fi mascate numai daca, inainte de a se da, se ia cat mai mult - de fapt, NI se ia.

Urmele au ramas asupra noastra, a tuturor. Fiscalitatea nu stimuleaza munca, ci doar incearca sa imparta salarii mici, ca sa ajunga la toti. Companiile sanatoase sunt amestecate cu bolnavii economiei. Si totusi, inca stam pe picioare. Cum oare? Prin corectarea monetarista a greselilor dirijiste. Daca o mana ne-a tras inapoi, cealalta ne-a impins inainte, ca urmare am ramas pe loc, ceea ce se confunda cu echilibrul (macroeconomic).

In orice caz, cei care mai cred ca integrarea ne va lua durerea cu mana ar trebui sa-si dea seama ca nici UE nu merge in directia in care trebuie. Si acolo, prea multi fac politica si prea putini se pricep la economie. Asa-zisa economie sociala de piata nu mai corespunde modelului initial. Nu se mai respecta aproape deloc principiile de baza: dezvoltare inainte de redistribuire, stimularea initiativei private si a pietei libere mai presus de interventia specifica a statului. Birocratia si hiperfiscalitatea sunt simptome acute de sufocare a economiei prin "social".

Paradoxal, Romania e la fel ca Germania si Franta, fiindca ne leaga aceeasi problema: incetineala reformelor. Diferenta e numai ca ei au destula bogatie in camara, pe cand noi, saraci si disperati, "deturnam" bani de la generatiile viitoare.

Cand insa, dintr-un motiv sau altul, statul e nevoit sa taie unele subventii si oamenii ies in strada, sa stiti ca asta-i cea mai buna dovada ca subventiile nu s-au materializat in investitii sau capitalizare, ci au fost risipite pentru a se cumpara voturi. Iar cand statul renunta la unele ajutoare, sunt tot timpul altii la putere, ca de-asta s-a inventat alternanta la guvernare.