Ce aţi făcut în ultimele 191 de zile? V-aţi bucurat de Crăciun şi de gesturile de dragoste ale celor din jur? Aţi zâmbit când aţi descoperit primii ghiocei după ce zăpezile iernii v-au făcut să rememoraţi bucuriile copilăriei?
Aţi mers la Înviere, aţi fost în parc cu copiii sau cu nepoţeii, aţi plecat în fiecare zi la muncă şi v-aţi întors acasă cu bucuria de a regăsi liniştea căminului? Sau aţi făcut, în fiecare dintre aceste 191 de zile, ceea ce aţi vrut să faceţi, ce v-a plăcut să faceţi ori, pur şi simplu, ceea ce faceţi de obicei. Gândiţi-vă, vă rog mult, la asta atunci când citiţi sau ascultaţi ştirea despre sărmana doamnă Rarinca, achitată miercuri după ce stătuse mai bine de 6 luni în arest preventiv în halucinantul dosar de şantaj deschis de Livia Stanciu, şefa Curţii Supreme.
Achitată nu din milă sau pentru că nu ar fi existat probe suficiente, ci pentru că FAPTA NU EXISTA!
De la săltarea cu mascaţii a mămăiţei cu broboada înnodată sub bărbie laolaltă cu lacrimile, pentru zisa vină că ar fi mituit un magistrat cu niscaiva ouă, nu am mai trăit un moment de revoltă, mai neputincioasă şi mai pătimaşă.
Cât de liniştit, mulţumit şi împăcat merge seara acasă, după ce îşi scoate roba, un domn sau o doamnă care ştie că a răpit unui alt om jumătate de an din viaţă, altuia poate chiar câteva zeci de luni? O fi bine să te crezi dumnezeul de serviciu?
Să mai ai încredere că un înalt magistrat îţi va cântări corect dreptatea câtă vreme cel mai înalt dintre magistraţi, ameţit de altitudinea piedestalului său, reclamă şi cere condamnări pe fapte închipuite?