x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Inventar pozitiv

0
Autor: Cristian Crisbăşan 29 Noi 2009 - 00:00
Inventar pozitiv Cristian Crisbăşan /


În contextul acestui circ politic şi mediatic grotesc, cu accente tragi-comice, al crizei economice şi blocajului financiar, al mizeriei apropiatei ierni - care nu mai are demult nici un farmec în oraşul ăsta - al cinismului generalizat şi blazării indiferente, al poluării de toate felurile, al mentalităţilor kitsch, ipocrite şi arogante, mă gândesc să fac un inventar AL LUCRURILOR BUNE CARE AU SUPRAVIEŢUIT.



Al motivelor pentru care rezist dorului de ducă - sentiment sporit până la cote teribile de un eveniment precum renunţarea definitivă a lui Alex Leo Şerban pentru AICI şi opţiunea lui pentru un DINCOLO ce se numeşte Buenos Aires, Argentina. De exemplu.
 
Dar, de data asta, aleg perspectiva inversă. Dacă am porni de la un inventar a tot ceea ce considerăm fiecare că ÎNCĂ mai este bun aici ca bază pentru rezistenţă şi reconstrucţie?

Mi-e clar acum că destinul meu este legat de acest loc, pentru că, de-a lungul timpului, am avut mai multe posibilităţi reale de a mă stabili în altă parte şi nu s-a întâmplat. Care sunt lucrurile ce-mi dau energia de a continua zi de zi? Am să fac un scurt inventar - personal şi profund subiectiv - fără pretenţia de a le fi epuizat pe toate acum şi nu în ordinea importanţei, ci aşa cum le vine rândul în mintea mea.

Frumuseţea, farmecul, inteligenţa şi senzualitatea femeilor - poate ultima şi singura bogăţie naturală a acestei ţări - nu cred că aş fi găsit în altă parte în lume o  femeie precum soţia mea; centrul vechi al oraşului Timişoara - felul în care se reflectă clădirile din Piaţa Unirii în ochiurile de apă, după ploaie; noul val al cinematografiei române; Domeniul Regal de la Peleş şi oraşul Sinaia; zonele vechi din Cluj şi Sibiu; câţiva oameni şi prieteni de-o mare valoare umană, profesională şi intelectuală, care - ca şi mine - nu se pot desprinde de AICI, deocamdată; Nichita Sănescu, care nu există cu adevărat decât în casa limbii române - ca şi Blaga sau Urmuz; mirosul de Crăciun din copilărie: cozonaci, brad, vin fiert, sarmale, mămăligă; câteva locuri unice din Bucureşti - cum ar fi Palatul care azi este Hotelul Lebăda, din insula de pe Lacul Pantelimon, câteva zone din parcurile Herăstrău şi Carol sau zona Lipscani; Palatul brâncovenesc de la Mogoşoaia şi parcul său; portul vechi din Constanţa şi Marea Neagră văzută de lângă Cazinou; Centrul vechi al oraşului Sighişoara; Castelul Huniazilor de la Hunedoara; Braşovul, cartierul Şchei şi Piaţa Sfatului; la mine acasă - mai ales în dimineţile de primăvară, când îmi beau cafeaua şi pe geamul deschis se aud păsările cântând în pădure; gemul de prune pe care-l face mama soţiei mele; panorama munţilor, în amurg, văzută din poiana din faţa cabanei Susai; sit-ul Taberei de Sculptură de la Măgura Buzăului; centrul vechi al oraşului Oradea, cu clădirile sale în stil Secession; Marea Neagră pe bucata de plajă cu faleză roşie dintre 2 Mai şi o Vamă Veche care nu mai există; tineri artişti precum fotograful Cristian Radu şi proiectul său "iReadFaces"; imaginile pe care le-am făcut cu oameni în locuri de aici şi care altfel nu ar fi putut exista; un anumit pitoresc al contextului în care se amestecă de-a valma gusturi, mirosuri, arome, nostalgii, melancolii, sunete, reverii, amintiri, lumini, culori, trăiri misterioase intense... Un soi straniu şi complicat de iubire tumultoasă, în care se provoacă conflicte numai pentru ca împăcarea să fie mai pasională, în care gelozia este considerată, în mod absurd, dovadă de afecţiune, în care despărţirile temporare se vor cât se poate de tragice şi teatrale, pentru ca regăsirile să fie cât mai patetice şi în care se practică false exclusivităţi "pe viaţă şi pe moarte".

În fine, felul paradoxal şi pervers în care românii te fac să te simţi acasă, printre ai tăi, descris de sintagma "nici nu te omoară, dar nici nu te lasă să trăieşti".

Citeşte mai multe despre:   dreptul la excepţie

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de