Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
O profesie asumată nu înseamnă în chip automat că şi cel care o exercită poartă pecetea unor caracteristici ale acesteia.
La un dialog tv (Zig-zag cu Ion Cristoiu, Antena 3) l-am invitat pe Florin Călinescu să comenteze felul în care a fost primită de jurnalişti şi politicieni ştirea posibilei sale candidaturi într-un colegiu din partea PNL.
Distinsul om de televiziune, dar şi de teatru (după opinia mea) şi-a exprimat nedumerirea faţă de ironia cuprinsă în formula "actorul Florin Călinescu".
Dincolo de ea, invitatul a ghicit un anume dispreţ faţă de meseria de actor, văzută ca "una de doi lei". Prin această observaţie, Florin Călinescu m-a convins încă o dată că e şi un fin pătrunzător al realităţilor din jur, nu numai o personalitate culturală. Într-adevăr, sintagma actorul Florin Călinescu, folosită până la exces în comentariile dedicate deciziei sale de a candida, dezvăluie, prin refuzul de a apela la sintagma Florin Călinescu, un dispreţ faţă de meseria de actor.
Din păcate, limitele temporale ale dialogului nu mi-au permis să adâncesc problema. Spun din păcate, deoarece reacţia presei şi a unei părţi a clasei politice la candidatura lui Florin Călinescu ne-a dezvăluit o realitate mult mai largă decât a cazului său.
Într-adevăr, folosirea sintagmei actorul Florin Călinescu, în loc de Florin Călinescu, aşa cum s-ar cuveni, trădează un anume dispreţ faţă de meseria de actor. Nu un dispreţ faţă de meseria în sine, ci un dispreţ prin raportare la politică. Altfel spus, exploatatorii ei au lăsat să se ghicească un soi de nedumerire revoltată la gândul că un actor ar putea intra în politică.
S-a întâmplat asta nu numai cu actorul Florin Călinescu, ci şi cu ziaristul Sever Voinescu, cu cântăreaţa Dida Drăgan, cu ziaristul publicistul Cătălin Avramescu, cu folkistul Victor Socaciu.
Se întâmplă mai nou şi cu ziaristul Liviu Mihaiu, numit guvernator al Deltei.
Anunţurile privind posibila implicare în politică a unor actori, cântăreţi, ziarişti, sportivi au fost întâmpinate cu o strâmbătură a feţei dincolo de care se poate desluşi un raţionament.
Sigur, respectivii sunt buni actori, ziarişti, sportivi, cântăreţi.
Dar ce să caute ei în politică?
Nu e prea greu de sesizat la temeiul acestor reacţii două prejudecăţi:
1) Prejudecata că unele profesii – cele din domeniul artei şi culturii mai ales – au o coloratură neserioasă. Actorii, cântăreţii, ziariştii trec astfel drept un fel de inşi buni să ne distreze pe noi, oamenii serioşi. O prejudecată care-şi spunea cuvântul în refuzul micului burghez de altădată de a-şi da fata după un artist, fie el şi de geniu, pe motiv că e un coate goale.
2) Prejudecata că în România de azi clasa politică e un soi de clasa întâi a unui tren.
Un vagon de clasa întâi cu toate locurile ocupate de domni cu căciuli de biber, interzis mojicilor cu căciuli cu clape.
Aceste două prejudecăţi, dând curs unei mentalităţi de popor provincial, se dovedesc aiuritoare la primul contact cu adevărul vieţii.
O profesie asumată nu înseamnă în chip automat că şi cel care o exercită poartă pecetea unor caracteristici
ale acesteia.
Un clovn de circ poate fi, dincolo de arena de sub cupolă, un om serios, grav chiar, în stare să conducă nu numai o familie, ci şi o comunitate.
Un om care scrie nu înseamnă automat un ins căruia îi curg nădragii.
La fel, a fi om politic nu înseamnă o binecuvântare din naştere.
Toţi politicienii noştri postdecembrişti, unii dintre ei trecuţi prin funcţii de mare răspundere în statul român, nu s-au născut politicieni. Au venit în politică dinspre alte profesii. Şi la vremea când au intrat în politică nimeni nu s-a întrebat cu o nedumerire nătângă: ce caută în politică un ziarist precum C.V. Tudor sau un arhitect precum Dinu Patriciu?!
Desigur, nu toţi oamenii au talent de politicieni. Eu, de exemplu, mă văd silit să recunosc: nu am un astfel de talent. Dar un asemenea lucru se verifică abia după ce ai intrat în politică. De ce să spunem că în chip automat un actor, un cîntăreţ, un ziarist, un sportiv va fi un mai slab om politic decât cei care, şi ei de alte profesii, fac deja politică?
De ce e un bun politician avocatul Elena Udrea, iar publicistul Cătălin Avramescu nu?
De ce să fim uimiţi că actorul Florin Călinescu vrea să candideze la un post de parlamentar şi să considerăm normal faptul că Gigi Becali e şef de partid?!
Citește pe Antena3.ro
