Ion Cristoiu: Strigoiul acuzat de viol

Veselia generală *
La un moment dat, Ghiţă Norocea va pune  ochii pe Viorica, o fetişcană mică de statură, vi­oa­ie, care-l tachina cel mai mult. Când dădu s-o sărute, crezând că asta voia, fata îi arse o palmă. Mort după ea, Ghiţă Norocea se gândi s-o violeze.

Veselia generală *
O fetiţă o păruie pe alta, mai mică, vârâtă într-o pereche de pantaloni salopetă, lăbărţaţi în faţă în două buzunare uriaşe.
– Ce ţi-a făcut, fă? Las-o în pace, intervine o mahalagioaică în trecere pe acolo.
– De ce stă în faţa blocului meu, se oţărăşte femeiuşca şi-i mai arde un brânci celeilalte.

*

FABRICA DE MĂNUŞI CU TREI DEGETE
Ghiţă Norocea e angajat temporar la fabrica de mănuşi de lână de pe malul celălalt al râului. Fabrica aparţine unui turc însurat cu o fată din Floreşti, după ce s-a creştinat, şi exportă produsele sale – mănuşile cu un singur deget – în Rusia, unde sunt la mare căutare, date fiind gerurile năprasnice de la Moscova.
Înainte de căderea comunismului, rusoaicele purtau în timpul lunilor de iarnă mănuşi cu toate degetele, butucănoase. Acum, cele mai multe din ele s-au occidentalizat şi nu mai vor să poarte mănuşi.  Cum însă e frig năprasnic, de crapă pietrele, s-a găsit o soluţie elegantă: mănuşile cu un singur deget.
Ghiţă Norocea le aduce fetelor care lucrează la mănuşi lâna venită în baloturi. Gălăgioase şi vesele, ca nişte vrăbiuţe, acestea glumesc nevoie mare ori de câte ori apare Ghiţă cocoşat sub greutatea baloturilor de lână.
La un moment dat, Ghiţă Norocea va pune ochii pe Viorica, o fetişcană mică de statură, vioaie, care-l tachina cel mai mult. Când dădu s-o sărute, crezând că asta voia, fata îi arse o palmă.
Mort după ea, Ghiţă Norocea se gândi s-o violeze. O pândi într-o noapte la ieşirea din fabrică şi, ca s-o facă să nu strige, se dădu drept strigoi. Strigoiul fratelui Vioricăi, mort la o trecere de cale ferată fără barieră. Viorica nu credea însă în asemenea prostii. Şi cum îl recunoscu imediat, făcu plângere la  Poliţie pentru tentativă de viol.

*

GEST CIVIC
Cei de la Salubritate au curăţat de zăpadă strada laterală pe care stă Primarul General Interimar al urbei.
Ca să nu se spună că-i favorizat, primarul a cerut să i se aducă zăpada înapoi.

*

GRĂDINA ZOOLOGICĂ A SATULUI
Din copilărie, primarul Culai Mantale a rămas cu fascinaţia faţă de animalele din junglă. După 1989, s-a îmbogăţit rapid, ajungând să posede un adevărat imperiu. A rămas faimos de când s-a aflat că a vândut Pădurea de Aramă unei firme din Malaiezia. Firma cu pricina avea nevoie de aramă pentru tunurile pe care armata le folosea împotriva gherilei maoiste. La alegerile din 2000 deveni primar. Prima lui măsură a fost amenajarea unei grădini zoologice pe locul fermelor în degradare, de la marginea oraşului.
Se zbătu, alergă încolo şi încoace, bătu cu pumnul în masă sau se smiorcăi, după cum cerea contextul, unse unde trebuia, şi făcu rost chiar de un elefant. Nu la prima mână, deoarece costă al dracului, ci de unul second-hand, luat de la o grădină zoologică din Ucraina, desfiinţată de când lângă ea se amenajase un en-gros rusesc în care se auzeau zilnic împuşcături. Pe elefant scrie cu vopsea roşie: Sponsorizat de Primărie!

*

LANSARE DE CARTE LA MALL
Jos, la parter, în hăul ocupat de librăria Amicii cărţii, actriţa îşi lansează cartea despre ea însăşi. De sus, de la etaje, şi de jos, de la subsol, vine un subversiv miros de mici. Nările intelectualilor prezenţi freamătă. Câţiva privitori dau târcoale celor câteva mese rezervate gustării de la sfârşit, singurul lucru ce contează la astfel de manifestări culturale. Perso­najul principal al cărţii e într-un taior de culoare închisă. La gât şi-a în­fă­şu­­rat o eşarfă de mătasă albă. S-a îngrăşat şi, mai ales, s-a trecut. Machiajul nu re­u­şeşte să biruie semnele timpului nemilos. Se iţesc ici-acolo riduri discrete. E o carte despre ea. Ca şi cum ar fi Shakespeare – comentează răutăcios un cro­ni­car de cinema venit la sindrofie din pură curio­zitate. Autoarea e o cronicăreasă trecută şi ea binişor de 40 de ani. Se crede încă jună şi, în consecinţă, şi-a trântit o fustă scurtă de-ţi stă mintea în loc.
Ca moderatoare a fost adusă realizatoarea unei emisiuni de divertisment la care telespectatorii, împărţiţi în două tabere, se iau la harţă. Gălăgia din platou o obligă să răcnească. După un an de emisiuni zilnice, a rămas cu acest tic. Zbiară şi când trebuie să vorbească în şoaptă. Asta face şi acum. Ia microfonul ca pe o măciucă şi strigă la cei câţiva invitaţi, risipiţi, care-ncotro, prin librărie. Se rup cu greu de la mesele cu pişcoturi ca de lemn şi apă minerală în pahare de plastic şi cei care nu mâncaseră dinadins înainte de a veni aici. Vin la rând inevitabilele discursuri. Vorbesc, pe rând, ca la moară, un bătrânel în costum bleumarin deschis, care-şi pune tacticos ochelarii înainte de a citi un studiu critic plicticos; o fătucă de la unul din numeroasele ma­gazine de femei; un tânăr autor combativ care, din nu ştiu ce motive, se apucă să denunţe comunismul.

*

S-AU INSTALAT TOALETE MOBILE
Aşezate în spatele statuii, cele două dulapuri albastre, de culoarea mării liniştite, mai că-ţi fac cu ochiul. Cei din părculeţ îşi văd de treburile lor. Un băr­bat în pantaloni scurţi, tărcaţi, mustră un dulău care nu stă cuviincios. Câţiva lu­cră­tori de la Gaze se mai gândesc dacă să spargă sau nu asfaltul aleii. Deocamdată se mulţumesc să bea bere, stând pe vine şi tăifăsuind despre vreme. O jună îşi ţine iubitul cu capul pe genunchi şi-i caută în păr. Dintr-una din cutii ies vesele, trântind uşa mojiceşte, două mol­do­vence venite de la Chişinău pentru pa­şaport românesc. Le aşteaptă mai încolo, trasă lângă trotuar, o dubiţă despre care nu ştii dacă e de călători sau de ucigaşi plătiţi. După ele intră în cutia albastră, trăgând uşa cu precauţie, un ins în trening peticit. Peste câteva minute, deschide uşa şi, stând pe tron, cu nădragii în vine, întinde mâna şi ia o bucată de ziar din pubela proptită chiar lângă aşezământ.

* Din volumul cu acelaşi nume în curs de apariţie.