Isărescu trebuie să preia cârma

Chiar dacă nu îi place, dl Isărescu trebuie, în situaţia creată în economie, să preia cârma. În urmă cu un deceniu, dl Isărescu a scos economia din marasm şi a pus-o pe un făgaş de creştere sănătoasă. A făcut-o atunci din poziţia de prim-ministru. Acum trebuie să o facă din poziţia de guvernator al băncii centrale. Nici dacă i s-ar cere expres să fie prim-ministru, n-ar trebui să dea curs unei asemenea cereri - de care, ca profesionist, nu are decât a fugi -, pentru că pur şi simplu poate face mult mai mult din poziţia pe care deja o ocupă. Aşa s-au întors lucrurile în economie sau, mai bine spus, în ceea ce a mai rămas din economia românească!

Guvernatorul mai are ceva pârghii la dispoziţie pe care, dacă le foloseşte cu dibăcie şi discreţie, poate împinge lucrurile pe un făgaş ceva mai bun, măcar oprind deteriorarea în cerc vicios a situaţiei. Prim-ministrul actual nu mai este şi nici nu mai poate fi - în oricare persoană s-ar întrupa - cel de la începutul anilor 2000. Guvernul, în urma lichidării (prin externalizare către capitalul străin) a aproape tuturor poziţiilor statului în punctele strategice din economie (de la exploatarea petrolului la utilităţi şi bănci), nu mai are la dispoziţie instrumente şi pârghii de a face ceva şi, oricum, de a implementa strategii, oricât de minunate ar fi acestea. În plus, statul român - prin apartenenţa la Uniunea Europeană - nu mai are posibilitatea de a promova facilităţi fiscale sau monetare pentru sprijinirea unor sectoare sau activităţi, căci s-ar intra în contradicţiile cu principiile reclamate ale concurenţei loiale.

Or, dl Isărescu de fapt cu un asemenea gen de măsuri (respectiv taxarea preferenţială a profiturilor din export) a scos, la vremea respectivă, România din marasm. Dacă stai să judeci la rece, ceea ce mai rămâne la dispoziţia Guvernului pentru a întreprinde o restructurare este doar de a tăia şi iar a tăia. Iar tăierile, după cum se vede, nu fac altceva decât să avarieze grav realizarea chiar şi la cote minime a funcţiilor vitale ale statului.

Spre deosebire de Guvern, ca instituţie, banca centrală ca instituţie are mai multe pârghii de acţiune în economie, dintre care două instrumente de forţă: cursul monedei şi preţurile. Sunt instrumente de care dispune tocmai pentru că România nu face parte din zona euro şi pe care ţări din zona euro, chiar dacă într-o situaţie eventual şi mai gravă decât România, nu le pot folosi, deoarece politica valutară şi politica monetară se află în mâna Băncii Central-Europene, gestionara euro. Dacă au de făcut restructurare, aceste ţări nu pot utiliza decât politica fiscală, adică bugetul.

Banca Naţională s-a străduit din răsputeri şi a şi reuşit până acum să menţină leul stabil faţă de euro şi să ţină în frâu inflaţia, probabil din mai multe motive. Unul este că a crezut că actuala criză este pasageră şi va dura puţin. Presupunere de-acum clar conturată ca falsă! Al doilea este că Isărescu a urmărit ca România să fie pregătită măcar din unele puncte de vedere pentru prezumtiva intrare în zona euro. De-acum, este la fel de clar că acest lucru constituie o himeră! Dacă mai suntem noi nebuni să vrem, oricum nu mai sunt ei nebuni să accepte! Al treilea este că, având o inflaţie potolită şi un curs stabil, dl Isărescu ieşea bine la orice examen de tip FMI-st, ba se transforma şi într-un fel de erou pe plan naţional, ţinând cursul şi preţurile când economia se prăbuşea! Dar, în felul acesta, tot răul din economie se ducea - cum de fapt a şi făcut-o! - tocmai în scăderea activităţii economice.

Dl Isărescu trebuie să se sacrifice. Cu puţin mai multă inflaţie (chiar şi cu două cifre) şi cu un leu mai slab - şi deci mai adevărat faţă de starea economiei pe care o reprezintă -, tensiunile enorme din economie, care oricum trebuie să iasă cumva la suprafaţă, nu se vor mai îngrămădi în scăderea activităţii economice. Evident, nivelul de trai general tot va scădea - căci nu există alternativă! -, dar pe o cale cu mult mai puţin invazivă economic şi mai suportabilă social decât amputarea câştigurilor oamenilor. Economia va primi puţin sânge spre a pulsa. Dl Isărescu va ieşi poate rău la examenele FMI-ste, dar în economie va fi mai puţin rău decât este.