Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Istoria României are multe şi încă neştiute taine. Unele vor rămâne nedescoperite, fie căzute în uitare, fie lăsate sub lespedea timpului cu bună ştiinţă. Este un interes real pentru neamul românesc să înţeleagă ce i s-a întâmplat? Întrebarea i-am pus-o academicianului Dan Berindei, eminent istoric şi autor a peste 500 de lucrări care aduc spre ştiinţă prezentului şi viitorimii momente şi fapte care au influenţat drumul ţării prin secole. Este marea mea dezamăgire – mi-a spus academicianul. Dacă întrebi o sută de persoane ce înseamnă pentru România de azi 24 ianuarie sau 1 Decembrie, puţini, foarte puţini vor şti să răspundă corect. Istoria nu mai e predată atractiv la şcoală, este un obiect de studiu marginal, ascuns prin orar, conchide cu tristeţe omul care la 87 de ani munceşte câte 12-14 ore pe zi să-şi finalizeze lucrările la care s-a angajat printr-un program propriu. A trecut prin grele momente de cumpănă, familia i-a fost despărţită ani buni prin puşcăriile stalinismului, dar priveşte cu înţelepciune şi calm încercările vieţii. În casa socrului, Ion Hudiţă, fruntaş al ţărăniştilor, în iunie 1944 s-a semnat înţelegerea celor patru partide care au format coaliţia care l-a răsturnat pe Antonescu de la putere. Ion Hudiţă a lăsat un jurnal pe care Dan Berindei îl editează începând din 1997. "Vreau să înţeleagă cât mai mulţi lecţiile trecutului. Surprinzător, nici politicienii din timpul războiului nu pricepeau ce se întâmplă, credeau că vor reveni vremurile antebelice", continuă academicianul.
Un alt distins om de cultură Mircea Maliţa, pe care am avut onoarea să-l am ca invitat la "Vivat Academia", emisiunea găzduită matinal de A2, a scos din lada cu amintiri preţioase câteva informaţii absolut de nepreţuit pentru istoricii care vor să cunoască, dincolo de schemele anchilozante ale anticomunismului, epoca anilor de după război. Matematician şi diplomat, şef al Comisiei de Prospectivă a Academiei Române, Maliţa a avut şansa de a se afla, încă de tânăr, în preajma unor oameni celebri. În 1949 era secretarul lui Sadoveanu la un Congres Mondial al Păcii, găzduit de Paris. Aici îi cunoaşte pe Picasso şi pe Tristan Tzara. Mai târziu, în 1963 primeşte o misiune secretă din partea lui Gheorghiu-Dej de a se întâlni la Washington cu Averel Harriman de la Departamentul de Stat al SUA pentru a-i cere un statut separat pentru România, scoasă din "coşul" lagărului socialist. Maliţa povesteşte că artizanul politicii de deschidere a României spre Occident a fost Ion Gheorghe Maurer, despre al cărui rol se vorbeşte puţin şi s-a scris şi mai puţin. Mărturiile despre Maurer sunt mai mult orale, el apare în puţine documente, a avut fobie faţă de adunările publice şi nu-i suporta pe comunişti, pe care, după cum preciza Maliţa, îi considera "de-a dreptul proşti". Surprinzător, deoarece le-a fost aproape toată viaţa. Iată aşadar un personaj extrem de interesant pentru istorici.
Ascultându-i pe aceşti oameni captivanţi de pe urma cărora te îmbogăţeşti spiritual, nu pot să-mi alung întrebarea – cine va scrie cronica anilor din acest început de mileniu? Ce personalităţi vor putea să "depună mărturie" despre actualul preşedinte al ţării? "Curtea" lui Ion Iliescu a avut cronicari, preşedintelui i-au stat aproape oameni care au dat câteva lucrări de analiză despre acea perioadă. Ion Iliescu este activ, o carte de memorii cred că este în lucru. Emil Constantinescu a lăsat şi domnia sa o lucrare amplă despre anii petrecuţi la Cotroceni. Cine din anturajul lui Traian Băsescu pregăteşte o cronică a mandatelor agitate, încă în exerciţiu? Nu văd între consilierii preşedintelui pe cineva în afara lui Lăzăroiu, un Dâncu revopsit, care să se înhame la "scos" mărturii. Fie sunt cu mult în afara culturii, fie sunt doar cititori de note informative. Poate se pregăteşte chiar preşedintele să acopere acest gol? A scris poezii pe vapor, de ce nu s-ar pune şi pe proză? Ar fi o surpriză de proporţii, iar "memoriile", cu siguranţă, un mare succes de piaţă.
Oricând vor apărea ele, sperăm să înţelegem chiar şi după ani de zile ce va fi vrut să facă din România preşedintele.
